Suzuki SX4: mai mare, mai bun, mai evoluat

Publicat marţi, 05.03.2013 15:54 de Mircea Meșter

Suzuki a hotărât să urce în segmentul compact cu noul SX4, crossover lansat astăzi la Geneva şi bazat pe conceptul S-Cross. Noul SX4 este se bate direct cu Nissan Qashqai şi Mitsubishi ASX.

Lumea crossoverelor este din ce în ce mai populată. După ce constructorii auto au inventat segmente şi au construit SUV-uri şi crossovere de segment C şi apoi B, Suzuki a avut nevoie de timp pentru a regândi strategia de lansare a unei noi generaţii SX4. După ce totul a fost calculat şi gândit, japonezii au hotărât: noul SX4 nu va mai face parte din segmentul B, ci va urca în dimensiuni, ajungând să se lupte cu "greii" Qashqai, ASX, Tiguan sau RAV4.

Noul model Suzuki, care va fi construit la uzina pe care marca o deţine în Ungaria, îşi bazează designul pe liniile prezentate anterior de prototipul S-Cross (Paris 2012), presa de specialitate anunţând înainte de la Geneva chiar că noul model va prelua numele acestui concept. SX4 a moştenit însă onomastic SUV-ul mic existent astăzi în gama Suzuki, dar îşi schimbă complet abordare şi dimensiunile. Efectul imediat este spaţiul dedicat pasagerilor şi bagajelor, care creşte sensibil faţă de vechiul model.

Faţă originală, spate mai puţin

Poate cea mai mare diferenţă dintre cele două generaţii ale lui SX4 este observabilă la nivel estetic, acolo unde liniile bătrâne ale modelului anterior dispar complet în favoarea unei "feţe" redesenate, dominate de blocurile optice masive asezonate cu o bandă LED în partea inferioară. Spatele aduce în schimb linii familiare, fanii acestui tip de modele recunoscând uşor asemănările dintre stopurile lui SX4 şi cele ale lui Qashqai.

La interior, SX4 îşi va răsfăţa pasagerii cu materiale de calitate evident crescută în comparaţie cu ceea ce cunoşteam de pe vechiul model cu acelaşi nume. Liniile sunt, spun cei de la Suzuki, unele care inspiră emoţie şi calitate, iar instrumentarul de bord este aerisit şi conferă dinamism. 

Diesel şi benzină

Noul Suzuki SX4 va fi disponibil în Europa în compania a două motoare, unul diesel şi unul pe benzină. Cel pe benzină este cunoscut fanilor mărcii japoneze, fiind o evoluţie a actualei unităţi de aceeaşi cilindree, în timp ce motorul diesel de 1.6 litri este nou intrat în gama Suzuki. Clienţii pot opta pentru o cutie manuală cu şase trepte sau, în cazul unităţii pe benzină, pentru o transmisie variabilă continuă CVT. Evident, modelul nipon poate fi comandat atât în versiune 4x2, cât şi 4x4. 

NOUL SUZUKI SX4 VECHIUL SUZUKI SX4
Lungime (mm) 4300 4135
Lăţime (mm) 1765 1755
Înălţime (mm) 1575 1565
Ampatament (mm) 2600 2500
Capacitate portbagaj (l) 430 270
Dimensiuni anvelope 205/60/R16
205/50/R17 
205/60/R16

Automarket.ro la Salonul de la Geneva 2013

Echipa Automarket se află în perioada 4-6 martie la Salonul de la Geneva şi vă prezintă live pe site şi pe pagina de Facebook ultimele noutăţi, informaţii şi imagini de la standurile constructorilor auto prezenţi la evenimentul din Elveţia.

  • daniel, marţi, 05.03.2013 16:04

    si mai urat, dar gusturile nu se discuta.

  • Calingura, marţi, 05.03.2013 16:11

    Oho. A crescut ceva. Ii urez mult succes. Imi e frica ca va creste si pretul si vor pierde clientii actuali. Nu stiu cati va castiga din categoria celor care vor Qasqai.

  • eee, marţi, 05.03.2013 16:14

    nu inteleg de ce au trebuit sa taie atat de mult din liniile conceptului. inteleg ca nu poti sa ai totul ca la concept, dar acuma nu mai are nici un farmec, pe cand conceptul arata bine. ar fi cazul sa iasa mult mai ieftin decat quashquai, ca altfel nu vad cine il cumpara ...

  • RMN, marţi, 05.03.2013 16:25

    Văd două necunoscute aici. Preţul şi unitatea diesel. În altă ordine de idei, cum oare se va poziţiona acest SX4, în condiţiile în care dimensiunile exterioare îl apropie de Grand Vitara, portbagajul e chiar mai mare, iar tracţiunea integrală probabil că va fi decentă, măcar cu diferenţial central blocabil? Oare va fi o gaură de mii de euro între acest Sx4 şi GV doar pentru garda la sol un pic mai bună şi reductor?

  • 2-10, marţi, 05.03.2013 16:40

    Suzuki Qashqai?!?

  • Alex, marţi, 05.03.2013 17:54

    Dar oare torpedoul acela chiar nu-l pot face sa se inchida in linie cu bordul... In rest arata bine. Sa vedem si pretul.

  • gp, marţi, 05.03.2013 18:05

    Globalizarea asta... au zis sa faca si ei un qashqai ca a avut succes. Urat Suzuki, nu ma asteptam la asa ceva.

  • bogdan, marţi, 05.03.2013 18:07

    cu modelul acesta au reusit bravo

  • mircea1380, marţi, 05.03.2013 18:12

    L-am asteptat cu oarecare nerabdare (deh, ma gandesc la un inlocuitor peste cativa ani), dar parca nu e ceea ce asteptam... - parca au luat cam mult din design-ul Qashqai-ului (cel putin spatele ni se pare identic); - nu se spune nimic despre garda la sol - sper sa fie de minim 20cm ca sa fie intr-adevar o evolutie; - e imbucurator ca portbagajul a crescut in dimensiuni, ca pe lista de dotari au intrat trapa si cotierele fata si spate si ca s-a pastrat selectorul de 4x2/4x4; - sunt curios care o sa fie combinatiile motor-transmisie 4x4 - daca pe benzina o sa se bazeze pe acelasi M16A (care se misca onorabil pe generatia actuala) nu cred c-o sa fie cea mai fericita alegere (chiar daca il aduc la o putere apropiata noului Swift Sport - 135cp), deoarece cutia CVT si greutatea in plus a masinii o sa-l cam traga in jos la performante.

  • dan, marţi, 05.03.2013 18:53

    - @eee ... cred ca o sa-l cumpere cei care au avut un suzuki si stiu ce inseamna raportul bun pret/calitate, iar la asta mai adaugi si fiabilitatea, la care actualul sx4 sta foarte bine - motorul diesel probabil va fi de la fiat - din benzinar vor trebui sa mai stoarca ceva caluti, sau poate vin cu o surpriza - ca pret va trebui sa fie sub qashqai si asx...asa ca duster ..ti se pregateste ceva!

  • andrey11, marţi, 05.03.2013 19:02

    Din dorinta de a lua painea de la gura celor de la Nissan, au creat o masina care seamana mult prea mult cu Qasqai. Pacat!

  • Alex Radoi, marţi, 05.03.2013 20:44

    Actualul SX4 este o masina cu un raport pret-dotari imbatabil, chiar eu sunt un potential client pentru ea, este pe lista mea de optiuni, insa masina, din pacate, NU este una f. fiabila, dovada fiind discutiile de pe forumul dedicat marcii. Problema cu noul model va fi cu siguranta pretul, daca acum se poate achizitiona un SX4 1.6 benzina full-option cu 14.500eu (si are o tona de optiuni), cred ca cel nou va sari in 20.000eu.

  • RRR, marţi, 05.03.2013 20:50

    Slabut......generatia actuala arata intradevar a crossover. Acesta este un break cu o garda la sol un pic mai mare. Din punctul meu de vedere este o dezamagire. Sunt curios care este garda la sol pt ca nu prea pare de 19 cm... cred ca au micsorat-o :(. In schimb interior mi se pare reusit.

  • Mafia, marţi, 05.03.2013 20:55

    Arata decent la interior,iar la exterior mult mai mult decat banalul SX4 @Alex Radoi probabil fiabilitatea a fst semnele colaborarii cu VW,insa acum stai linistit caci nu va mai fi asa.

  • mircea1380, marţi, 05.03.2013 21:48

    Info de la sursa (Suzuki Hungary): doua motoare disponibile - unul benzina, celalalt diesel - ambele 1.6 120cp: - benzina - existentul M16A (de pe actuala generatie SX4, vechiul si noul Swift Sport) - cam mic, tinand cont ca masina a crescut in dimensiuni; va fi combinat - atat 4x2 cat si 4x4 - cu o manuala in 5 sau un CVT in 7 trepte (asta s-ar putea sa fie sub-motorizat, tinand cont si de pierderile de putere aferente CVT-ului); - diesel - D16AA - pare a fi creatie motor nou-creat de Suzuki; va veni cu o manuala in 6 - atat 4x2, cat si 4x4. Nimic despre garda la sol...

  • Dan, marţi, 05.03.2013 22:11

    legat de fiabilitate uitati-va putin aici, http://www.anusedcar.com/index.php/tuv-model/suzuki-sx4 raport comparati pe urma cu alte modele, inclusiv germane si o sa vedeti ca sta mai bine

  • John, marţi, 05.03.2013 22:50

    Pare o clona japoneza de Qashqai cu preturi probabil de Duster. Oricum pt. Suzuki e clar un progres de la SX4 actual. Din pacate ca de obicei conceptul arata mult mai bine decat modelul de serie.

  • BaditzaEx, miercuri, 06.03.2013 02:17

    mai sters, mai urat, mai scump !!!

  • xd, miercuri, 06.03.2013 10:17

    nu inteleg de ce au copiat qashqai, daca tot copiezi macar copiaza o masina frumoasa nu designul ala sters de acum 10 ani... e mai tare modelul vechi

  • dan, miercuri, 06.03.2013 10:34

    Ca actual posesor de SX4, care nu m-a dezamagit niciodata, si un pic de fan Suzuki, ma declar usor dezamagit de noua linie. E ok ca-i mai modern pe interior si ma bucur ca au bagat si o versiune diesel mai acceptabila, insa cresterea in dimensiuni si asemanarea cu Qashqai nu ma incanta. Eu am luat masina tocmai pt dimensiunile ei compacte, e singurul crossover super-compact cu optiunea 4wd. Ar fi o greseala, dupa parerea mea, ca Suzuki sa renunte la clasa in care era incadrat vechiul SX4, mai ales ca la vanzari stateau destul de bine avand in vedere calitatea destul de slaba a interiorului si diesel-ul luat de la Renault prohibitiv de scump.

  • Misha, miercuri, 06.03.2013 10:37

    Da da! Daca va avea fiabilitatea incontestabila de pana acum a modelelor Suzuki, va fi un succes! Se pare ca ruptura de VAG a avut efecte pozitive.

  • Adm, miercuri, 06.03.2013 11:02

    cainii latra caravana trece ..........:))

  • Andy, miercuri, 06.03.2013 11:23

    La ce vanzari anuale au, mai bine ramaneau doar la motociclete si 4x4 veritabile ca Samurai

  • bix, miercuri, 06.03.2013 19:41

    @Andy ... tu chiar sti ce vanzari au? cauta putin prin vanzarile din intervalul 2009-2011 la masina de nisa cum este un crossover...vanzarile sunt foarte bune

  • Cristiano, duminică, 24.03.2013 23:03

    Salutare, masina este foarte frumoasa si m-as gandi s-o cumpar, dar nu gasesc nici unde pretul ei, ar putea cineva sa-mi zica pretul exact si daca are 4x4 ? Multumesc anticipat !