SUV-ul cu şapte locuri de la Tesla, Model X, va debuta în 2013
Elon Musk, şeful Tesla Motors, a anunţat că Model X va debuta în 2013. Prezentarea prototipului va avea loc în decembrie 2011.
Deşi Tesla Motors n-a început încă livrările lui Model S, şeful şi fondatorul mărcii americane de vehicule electrice, Elon Musk, a anunţat deja un SUV electric, numit Model X. Respectivul model va fi prezentat în versiunea prototip la jumătatea lunii decembrie 2011 şi va fi pus în vânzare în 2013. Ambiţioasa companie americană a obţinut 210 milioane de dolari în iunie pentru a finanţa dezvoltarea lui Model X şi a lui Model S.
Tesla se aşteaptă să construiască în jur de 15.000 de unităţi ale lui Model X în fiecare an, odată ce producţia va porni. Elon Musk spera ca Tesla Motors să producă 500.000 de unităţi pe an odată ce va reuşi să susţină fosta uzină NUMMI la capacitate maximă, dar spune că nu vrea să facă din asta un obiectiv pentru a evita problemele ulterioare.
Primele modele Beta ale lui Model S sunt aşteptate să debuteze în octombrie, spune şeful Tesla. Acest model este destinat clienţilor care nu vor prea multe bătăi de cap şi sunt la prima achiziţie de vehicul electric. Model S şi Model X vor împărţi trenul de propulsi, ambele urmând să aibă un acumulator litiu-ion de 42 kWh şi un motor electric.
Via | Venturebeat