Surpriza Europei: România, cea mai mare creştere din UE la vânzările de maşini în noiembrie
România a luat prin surprindere întreaga piaţă europeană după ce a înregistrat o creştere de 41.5% la vânzările de maşini noi în luna noiembrie, cu mult peste media UE de aproape 14%.
În sfârşit, suntem şi noi primii la ceva cu adevărat pozitiv. Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA) a publicat marţi datele oficiale de vânzări pentru luna noiembrie, iar marea surpriză este performanţa ţării noastre.
România este ţara care a înregistrat cea mai mare creştere din Uniunea Europeană la vânzările de maşini noi pe parcursul lunii noiembrie. Astfel, în România au fost înmatriculate 8.022 de maşini în noiembrie, comparativ cu 5.669 de maşini în aceeaşi lună din 2014, ceea ce corespunde unei creşteri record de 41.5%.
La nivelul primelor 11 luni ale anului, în România au fost înmatriculate 72.423 de maşini, cu 12.1% mai multe decât în perioada similară a anului trecut, când au fost înregistrate 64.577 de unităţi.
În schimb, la nivel european, creşterea pentru luna noiembrie a fost de "numai" 13.7%, de la 954.187 de unităţi la 1.08 milioane de unităţi. Rezultatele au fost influenţate pozitiv de creşterile susţinute înregistrate de marile pieţe europene precum Spania (25.4%) sau Italia (23.5%).
Dacia, creştere de aproape 5% în noiembrie
Între timp, conaţionalii de la Dacia au raportat de asemenea vânzări în creştere cu 4.9% la nivelul lunii noiembrie, de la 27.359 la 28.693 de unităţi, însă progresul înregistrat la nivelul primelor 11 luni este ceva mai temperat, cu o creştere de 3.3% comparativ cu perioada similară a anului trecut: de la 331.774 la 342.823 de unităţi.
La nivelul marilor constructori, Volkswagen pare să resimtă parţial efectele scandalului Dieselgate, întrucât vânzările la nivelul mărcii VW au crescut cu numai 2.8%, iar cele ale grupului cu 4.1%. În schimb, grupul PSA Peugeot Citroen a raportat o creştere de 13.6% în noiembrie, Renault cu 14.7%, iar Ford cu 20.5%.
Via ACEA (PDF)
Cel mai mult conteaza vanzarile de masini noi raportate la populatia unei tari, capitol la care Romania sta foarte slab. Una e o masina noua la 15-30 de locuitori cum se intampla in cazul tarilor fruntase din UE si alta e o masina noua la 200 de locuitori...(plus ca la noi majoritatea vanzarilor sunt realizate de firme care-si schimba flotele la 4-6 ani).