Supercar electric, candidat pentru Le Mans Series 2011
GreenGT Twenty-4 este un supercar exclusivist de 400 de cai putere si 2000 de Nm, care poate accelera de la 0 la 100 de km/h in doar 4 secunde. Modelul incearca sa patrunda in seriile Le Mans pana in 2011.
Piata supercarurilor de nisa a facut loc de curand unui nou membru, care, desi aduce foarte mult cu un studiu de design, se produce deja in serie. Este vorba despre supercarul GreenGT Twenty-4, care vine cu un design revolutionar si cu un tren de rulare pe masura numelui sau.
Modelul sportiv este pus in miscare de doua motoare electrice sincronizate, de 100 kW. Unitatile sunt cuplate la o cutie de viteze si la un diferential. Potrivit fisei tehnice oficiale, supercarul electric poate insuma o putere totala cuprinsa intre 350 si 400 de cai, in timp ce cuplul motor urca pana la 2000 de Nm.
Bagajul de resurse, combinat cu o masa totala de numai 860 de kilograme, imprima supercarului performante demne de invidiat: o acceleratie de la 0 la 100 de km/h in doar 4.0 secunde si o viteza maxima de 275 de km/h. Pentru a putea tine in frau un asemenea potential GreenGT Twnty-4 vine echipat in dotarea standard cu o suspensie speciala, frane Brembo ventilate, jante din magneziu si cauciucuri slick.
Se pare ca trasaturile lui GreenGT Twenty-4 au convins deja publicul, compania producatoare reusind deja sa livreze patru exemplare ale modelului, din cele 24 planificate pentru productie. Mai mult decat atat, constructorul incearca sa primeasca aprobarea din partea FIA pentru a putea concura in Le Mans Series incepand cu anul 2011.
via | Zercustoms
ce tara produce masina asta?