Succesorul lui Honda CR-V va fi lansat in 2012

Publicat marţi, 23.06.2009 12:46 de Sebastian Toma

Viitoarea generatie a modelului Honda CR-V va fi bazata pe modelul actual si va fi prezentata la Salonul Auto de la Tokyo din 2011, urmand sa fie lansat in anul 2012.

O publicatie auto din Japonia a relatat primele detalii ale viitorului CR-V, care va fi prezentat la Salonul Auto de la Tokyo, in 2011, urmand ca vanzarile sa inceapa din anul 2012. Noul Honda CR-V va fi bazat pe platforma actualului model, iar dimensiunile acestuia vor fi marite putin in comparatie cu generatia actuala CR-V. Lungimea viitorului model Honda va fi de 4.535 milimetri, pe cand latimea va fi de 1.820 milimetri, iar inaltimea lui CR-V va fi de 1.685 milimetri.

Gama de motorizari a acestui model va fi preluata de la actualul CR-V si va primi cateva imbunatatiri minore. Astfel, gama de motorizari a noului CR-V va cuprinde doua unitati pe benzina de 2.0 si 2.4 litri, precum si un diesel de 2.2 litri, care este deja disponibil pe piata din Europa. Publicatia japoneza Mag-X relateaza ca Honda nu va introduce un motor V6 in aceasta gama, dar pregateste un nou propulsor pentru CR-V, care va fi lansat ulterior.

Design-ul exterior al noului CR-V nu a fost inca terminat, dar aspectul exterior al acestui model va fi definitivat pana la sfarsitul acestui an. Modelul va fi prezentat abia in luna octombrie 2011, la Salonul Auto de la Tokyo, urmand sa primeasca unda verde la vanzari in Japonia la scurt timp dupa aceea.

Via | TempleOfVtec

  • LEE, marţi, 23.06.2009 13:05
    super

    multumim, ati fost rapizi :)

  • Radu, marţi, 23.06.2009 13:31
    ....

    Intradevar foarte rapizi...astept cu nerabdare sa vad cel putin o schita ceva cu viitorul CR-V si e o idee buna ca l-au marit

  • LEE, marţi, 23.06.2009 13:38
    poza

    daca intrai pe : http://www.vtec.net/news/news-item?news_item_id=837962 ( jos in stanga unde scrie VIA / TOV ), o gaseai :)