SUA: O prevedere legală i-ar putea împiedica pe cei de la Tesla să mai vândă maşini fără reţea de dealeri
O propunere legislativă din North Carolina ar putea bloca vânzarea modelelor Tesla în întregul ţinut. Aceasta împiedică vânzarea directă de automobile folosită de Tesla Motors.
Tesla întâmpină probleme legale în Carolina de Nord, Statele Unite ale Americii, după ce o propunere legislativă i-ar putea obliga să renunţe la soluţia de vânzare a maşinilor care i-a consacrat în favoarea unei reţele de dealeri. Până acum, doar 80 de cetăţeni din Carolina de Nord au cumpărat un Tesla Model S, iar aceştia au comandat şi plătit maşina direct la producător, după cum au făcut toţi clienţii mărcii americane de la înfiinţare până în prezent. Tesla Motors mizează pe această apropiere faţă de consumatori din mai multe motive, printre acestea numărându-se şi feedback-ul îmbunătăţit şi optimizarea încasărilor fără a creşte preţul modelelor comercializate.
Până acum, cei de la Tesla Motors au reuşit să învingă toate organizaţiile dealerilor de automobile din SUA care i-au acţionat în instanţă în vederea stabilirii unor posibilităţi de franşizare. Cei de la Tesla se plâng că propunerea legislativă este o măsură protecţionistă, menită să blocheze piaţa auto din SUA în vederea dictării unor norme stricte privind obligarea constructorilor de a avea intermediari, în cazul de faţă dealeri, pentru a-şi vinde maşinile.
Cei de la Tesla refuză să-şi vândă maşinile prin dealeri licenţiaţi, deoarece consideră că un Model S nu-şi are locul într-un showroom alături de SUV-uri şi subcompacte convenţionale. ”E ca şi cum ai vinde Dom Perignon în zona de restaurante fast-food de la mall”, se plâng reprezentanţii Tesla. Între timp, dealerii sunt speriaţi de potenţialul unui precedent, care ar putea să le strice toate socotelile cu ceilalţi constructori de automobile.
Via Newobserver
"optimizarea încasărilor fără a creşte preţul modelelor comercializate." Asta-i un avantaj clar fata de concurenta. Era si timpul sa fie pusi pe picior de egalitate. Daca pana acum Tesla Model S vi se parea scump la 90.000 de dolari , stati sa vedeti de acum incolo...