Studentii americani au inventat stopurile inteligente

Publicat joi, 27.03.2008 16:41 de Mircea Meșter

Bara orizontala de LED-uri de pe luneta ar putea fi inlocuita cu una inteligenta care indica intensitatea franarii.

O echipa de studenti ai Virginia Tech au dezvoltat, in cadrul unui proiect didactic, o bara de stopuri orizontala ceva mai sofisticata decat cele clasice. Practic, o bara de lumini normala montata de obicei deasupra lunetei ii avertizeaza pe soferii care vin din spate daca masina din fata lor incetineste. Ei bine, studentii americani au dezvoltat, printr-un sistem putin mai complex de comunicare prin lumini, o bara care indica atat intensitatea decelerarii cat si aparitia unei frane bruste care ar putea avea efecte neplacute pentru ambele parti.

"Problema actualelor stopuri de frana este ca acestea se aprind si se dechid - sunt de tipul "da sau nu". Soferul din spate nu stie viteza la care masina din fata opreste sau incetineste. Singurul semn care ar putea indica o frana foarte brusca ar fi fumul care iese din cauciucuri", sustine John Hennage, unul dintre cei care au dezvoltat noul sistem.

Solutia gasita de studentii americani se refera la un sistem de lumini care comunica inteligent. Astfel, acestia au creat o bagheta de LED-uri galbene a carei parte centrala se aprinde clasic in cazul incetinirii clasice. Diferenta consta in faptul ca, atunci cand masina din fata opreste brusc, pe bara de lumini incep sa clipeasca foarte repede un set de LED-uri de culoare rosie care sunt amplasate lateral. Daca decelararea este extrem de rapida, toata bara devine imediat rosie.

Sistemul se bazeaza pe un pachet de senzori care masoara fortele de apasare a pedalei de frana, acestia putand astfel calcula si transmite mai departe forta de franare. Ideea ii apartine unui om de afaceri american, Meade Gwinn, care a fost implicat intr-un accident in lant provocat, in mare parte, de faptul ca soferii nu au constentizat amploarea decelerarii masinilor din fata lor.

"Un dezavantaj este reprezentat, la aceasta ora, de faptul ca bara noastra de lumini ar trebui montata aditional, pentru ca legea interzice modificarea sistemelor originale ale masini. Insa cea mai mare piedica este faptul ca totalul costurilor pentru productia unei astfel de baghete de lumini este de 50 de Dolari", sustine John Talerico, unul dintre reprezentantii Universitatii Virginia.

via | Physorg  

  • cozappz, joi, 27.03.2008 17:44
    Frumos

    Ideea e geniala, implementarea e americana (scumpa si proasta, parerea mea!). Totusi, cum îmi dau seama ca Touaregul din faţă va opri ca vaca în mijlocul intersecţiei :)?

  • george, joi, 27.03.2008 18:31
    ACU` VREO 10 ANI...

    ...citeam intr-o revista auto de o chestie asemanatoare parca pe la Mercedes...conceptual, era aceeasi treaba (bagheta de lungime comparabila cu segmente care se aprindeau in functie de forta franarii), functional difereau doar niste detalii... Recunosc totusi ca ideea, chiar daca e mai veche, nu e rea deloc...