Strategie riscantă: Tesla renunță la testarea beta pentru Model 3 pentru a respecta propriul termen impus pentru lansare
Tesla a decis să renunțe la realizarea unor teste beta cu noul Model 3, element care ar putea genera pierderi majore în cazul unor recall-uri. Strategia a fost adoptată pentru ca producția de volum să poată începe în septembrie.
Procesul tradițional de producție a unui nou model include o fază în care constructorul realizează câteva unități cu echipamente mai ieftine pentru a putea opera rapid ajustări în cazul identificării unor eventuale erori de design a componentelor.
Tesla a decis însă să renunțe la această etapă importantă în cazul noului Model 3, pentru a putea în acest fel să-și respecte planurile pentru ca producția de volum a modelului să înceapă în luna septembrie. Această strategie este însă una foarte riscantă.
Analiștii avertizează că, în lipsa acestei faze, orice problemă aparent minoră se poate transforma într-una foarte costisitoare în urma unor ample recall-uri. "Elon Musk forțează pentru a vedea cât timp poate recupera și ce costuri poate elimina din cadrul procesului de producție", spune Ron Harbou, un consultant de producție la compania Oliver Wyman.
La rândul lor, oficialii asociației Consumer Reports consideră că Musk face un experiment chiar pe modelul care ar trebui să aducă și mai multă popularitate constructorului ameircan: "Cu siguranță este un experiment. Ar putea înregistra probleme nebănuite pe care să le rezolve cu greu".
Tesla susține că va produce 500.000 de unități Model 3 pe an, în ciuda faptului că în prezent producția anuală este mai mică de 100.000 de unități.
Via Automotive News
incet se mai misca. zici ca e mclaren honda. sa-l cheme pe dragnea in ajutor, pana la toamna ii dubleaza si autonomia.