Stellantis ar putea reduce producția mașinilor cu motoare termice ca să evite amenzile pentru nerespectarea emisiilor CO2
Grupul Stellantis ar urma să înceapă să reducă nivelul producției de mașini cu motoare termice în Europa începând din noiembrie. Producătorul vrea să evite amenzile pentru nerespectarea viitoarelor ținte de emisii de CO2, care vor intra în vigoare de anul viitor.
Începând de anul viitor, toți producătorii care vând mașini în Uniunea Europeană vor trebui să respecte o nouă țintă de emisii de dioxid de carbon. Această limită va scădea de la o medie de 115 g/km până la 94 g/km, lucru care reprezintă o scădere de 18%. Mai mulți producători au avertizat că aceste noi ținte de emisii ar putea duce la amenzi foarte costisitoare, de rândul miliardelor de euro, sau chiar la micșorarea drastică a producției de automobile.
Stellantis este unul dintre puținii producători care susțin noile reglementări de anul viitor cu privire la reducerea emisiilor. Acum, grupul multinațional anunță că este dispus să sacrifice din producția sa pentru a respecta noile ținte impuse.
Într-un interviu acordat publicației Automotive News Europe, Jean-Philippe Imparato, noul director operațional Stellantis Europa, a declarat că Stellantis ar urma să producă mai puține mașini cu motoare pe benzină și diesel. Reducerea producției acestor mașini ar putea începe chiar din noiembrie. În același timp, Stellantis se va concentra mai mult asupra producției de mașini electrice.
Noile ținte de emisii CO2 vor intra în vigoare din 1 ianuarie 2025 în Uniunea Europeană. Producătorii care nu vor reuși să respecte noile ținte vor trebui să plătească 95 de euro pentru fiecare gram peste limită și pentru fiecare mașină.
via Automotive News Europe (înreg.)
Lucru care va duce la cresterea preturilor...