Start în AUTOVOT 2014: Alege cele mai populare maşini lansate anul trecut în România!

Publicat joi, 30.01.2014 10:43 de Automarket

Cea mai cunoscută competiţie auto online în care votul este dat exclusiv de utilizatori revine în 2014 într-un nou format, mult mai spectaculos.


Automarket îi provoacă şi în acest an pe fanii maşinilor să aleagă cele mai populare maşini lansate în România în ultimele 12 luni în cadrul competiţiei AUTOVOT 2014. Ajuns la a opta ediţie, concursul AUTOVOT a debutat în 2007 şi şi-a propus încă de la început să realizeze un top al maşinilor realizat exclusiv de utilizatorii Automarket, fără intervenţia specialiştilor portalului nostru.

Dueluri zilnice: 32 de maşini accesibile şi 16 maşini premium

La fel ca în ediţia precedentă a concursului, AUTOVOT a împărţit modelele lansate în anul precedent în două categorii: Maşini Accesibile (de volum), unde 32 de maşini îşi vor disputa întâietatea, şi Maşini Premium, acolo unde au fost lansate 16 maşini noi în decursul anului anterior. Finalul concursului va oferi deci doi mari câştigători, câte unul pentru fiecare categorie. 

Noutatea absolută în AUTOVOT 2014 este schimbarea sistemului de vot. Astfel, începând din acest an vor exista dueluri zilnice între maşinile candidate, "meciurile" făcând parte dintr-un tablou asemănător celor ale turneelor de tenis. Astfel, în fiecare zi a concursului va exista câte un duel la categoria Maşini Accesibile şi unul la Maşini Premium. Fiecare meci de pe tablou va avea programată astfel o perioadă de 24 de ore (pentru fiecare duel la categoria Maşini Accesibile) sau 48 de ore (fentru fiecare duel la Maşini Premium), deci acţiunea se va derula în fiecare zi cu două noi maşini care se vor bate în preferinţele utilizatorilor Automarket.

Duelurile au fost alese în mod aleatoriu de computer şi nu ţin cont de segment sau dimensiunile maşinilor. Maşina câştigătoare în fiecare dintre aceste dueluri se va califica mai departe, iar cea care pierde este eliminată din competiţie.

Autovot revine pe Automarket.ro

O revenire foarte dorită de utilizatorii Automarket este cea a găzduirii concursului pe site. În ultimele patru ediţii, Autovot a avut loc într-o aplicaţie specială pe pagina de Facebook Automarket, însă AUTOVOT 2014 revine pe Automarket.ro. Pentru a fi siguri că identitatea fiecărui votant este cea reală şi pentru a evita încercările de fraude, înregistrarea în concurs se va face însă în continuare prin contul de Facebook.

Concursul începe astăzi, cu primul duel, finalele ambelor categorii urmând să aibă loc în 3 martie. Până atunci, reveniţi în fiecare zi pe pagina dedicată concursului pentru a vota maşina favorită în duelul fiecărei zile.

VOTEAZĂ MAŞINA PREFERATĂ ÎN DUELUL ZILEI ÎN AUTOVOT 2014

AUTOVOT: Istoric câşigători
2007 ALFA ROMEO BRERA
2008 AUDI A4
2009 OPEL INSIGNIA
2010 OPEL ASTRA
2011 DACIA DUSTER
2012 FORD FOCUS
Maşini Premium  Maşini Accesibile 
2013 BMW SERIA 3 MAZDA6


 

  • 2-10, joi, 30.01.2014 12:13

    "Automarket Autovot 2014 will receive the following info: your public profile, friend list, email address, birthday and current city" Thanks, but NO thanks

  • mircea, joi, 30.01.2014 12:32

    @2-10 E vorba de date normale de care avem nevoie pentru identificare şi/sau trimiterea premiilor ulterioare.

  • fakebook, joi, 30.01.2014 12:52

    dar de ce trebuie sa avem cont facebook, nu sunt si alte cai?

  • mircea, joi, 30.01.2014 13:13

    @fakebook Am încercat prin toate căile posibile, acesta este cel mai bun mod de a ne asigura că există utilizatori individuali, unici, care nu încearcă să fraudeze votul într-un fel sau altul. Trăim într-o ţară în care, dacă laşi portiţe deschise, unii fug cu tot cu ele. Din păcate.

  • ShelbyV8, joi, 30.01.2014 14:20

    Nu mi se pare cea mai buna varianta aceasta cu duelurile alese aleatoriu. M-am uitat pe tablou si, de exemplu, Mazda 3 si Skoda Octavia, cel mai probabil, se vor intalni intre ele in turul 2. Eu consider ca amandoua sunt masini cel putin de semifinale.

  • mircea, joi, 30.01.2014 14:22

    @ShelbyV8 Undeva tot se vor întâlni. Iar noi vom premia doar câştigătorul, deci faptul că se bat acum sau peste două săptămâni nu schimbă rezultatul, ci doar momentul duelului.

  • Costi, joi, 30.01.2014 14:54

    Draga Mircea este aberant daca pentru a exprima o opinie sau un vot trebuie sa ai cont de facebook. Sper sa nu le vina ideea asta si politicienilor. O zi buna!

  • mircea, joi, 30.01.2014 15:01

    @Costi Politicienii au idei mult mai proaste decât asta. :) Nu am spus că e soluţia perfectă, ci că e cea mai bună dintre cele existente pentru a preveni fraudele. În măsura în care se poate.

  • auto_fan, joi, 30.01.2014 15:10

    Mda, pacat, si eu as fi vrut sa particip dar... deh, n-am "feizbuc" (da, da, stiu, nu exist...).

  • DAC, joi, 30.01.2014 15:17

    Sunt muscat de automobil, dar nu am cont de Facebook si nici nu vreau sa imi fac. Mi se pare aiurea sa puneti aceasta conditie pentru a participa la vot.

  • mntsn, joi, 30.01.2014 16:08

    Inca unu' sunt eu: fara facebook si mi-e bine asa, chiar nu vreau sa-mi complic viata. Bun, nu voi vota in acest concurs. Si ?? Conteaza la ceva?

  • Sam, joi, 30.01.2014 16:42

    Eu am cont de facebook numai pentru ca este necesar in lumea asta stupida in care traim. Oricum, nu ii cu numele si adresa mea reala. Nu inteleg de ce aceasta modalitate este mai sigura, si ca astfel nu se fraudeaza votul. Un om poate crea 100 de conturi de facebook daca vrea asa ca nu inteleg de ce ii mai sigur asa.

  • mircea, joi, 30.01.2014 16:45

    @all Înţeleg perfect alegerea voastră de a nu avea cont de Facebook, nici eu nu sunt neapărat un fan al acestei soluţii. Uneori, însă, trebuie să facem compromisuri de genul ăsta pentru a ne asigura în măsura în care se poate de faptul că voturile nu sunt fraudate.

  • syktasy, joi, 30.01.2014 17:11

    @mircea Asta e asa ca sa fie. Stiu persoane care au si cate cinci conturi de facebook. Daca se doreste fraudare, se va face. Succes cu votul. Eu ma voi afla printre cei care nu vor participa.

  • XYZ, joi, 30.01.2014 17:31

    Mircea,puneti va rog ca titlu cu litere de-o schioapa"concurs Automarket adresat exclusiv utilizatorilor de facebook".E mai fair asa ,sa stim si noi,cititori vechi dar fara cont ca nu e loc pentru opinia noastra...Pacat...Aveti ceva ani de jurnalism cat sa fi inteles ca a face selectia cititorilor (practic a obliga pe cine doreste sa participe) pe acest criteriu absurd va pierdeti mult din credibilitate si obiectivitatea care spuneti ca va caracterizeaza...Sunt multi cititori de bun simt fara cont de facebook care ar fi vrut sa-si exprime opinia...O parte dintre ei(ma numar printre) n-o sa mai fie...Ramaneti sanatosi...ne reorientam(nu-i paguba pentru voi un cititor un minus)...poate nu toti ne-or obliga sa "fim" pe retele de socializare sa ne putem exprima votul!

  • C-G-C, joi, 30.01.2014 17:43

    Asa cum la votul politic majoritatea este data de cei care sunt cumparati cu o galeata, o sticla de ulei si 1 kg de faina, deoarece cei cu o minima educatie refuza sa voteze sau voteaza atipic din lipsa de alternative; si aici, cei pasionati sau cunoscatori, dar care nu au un cont de facebook sunt nebagati in seama. Dar cred ca nu ar trebui sa mai mire pe nimeni treaba asta, din moment ce cititorii fideli ai Automarket au cerut la fiecare editie o solutie, si au primit ... .

  • vianu, joi, 30.01.2014 18:43

    1. n-am cont de feisbuc 2. nu ma intereseaza concursul 3. ma intereseaza sa castig o macheta auto de Volkswagen Passat Gri. E flebetea mea masina asta. 4. n-am nici o solutie in afara de un cont de facebuc incat sa se evite eventualele "romanisme" 5. daca era OBLIGATORIE logarea pe un forum Automarket.......

  • iara astia?!, joi, 30.01.2014 22:15

    am cont de face pt firma (ppt ca am fost batut la cap de t clienti),dar asa de facebucar sint ca nu-mi mai stiu nici parola si nu-i actualizat de t ani.....cunosc eu vreo citiva maniaci care dupa ce stau de vb in fata blocului se duc sa vb pe face...cit de stupid poti sa fi sa faci asa ceva? sincer nici daca ati da premii de 1 mil de euro nu m-as stresa sa accesez asa ceva...adevarul e ca aveti lisa de imaginatie nu ca vezi d-ne se fraudeaza "alegerile"...le-au fraudat ei aia de la adac (adica o chestie care conteaza) nu niste simpli sectatori care comenteaza si ei pe net desppre fenomenul auto,unde lumea isi cumpara masina in functie de saracia din buzunare dupa clasamentulul aa....da ne sta bine a fi stupizi o pina la capat

  • lorinczi.thomas, vineri, 31.01.2014 08:09

    Degeaba ati mutat concursul pe AM, atata timp cat tot am nevoie de cont de FB, noroc ca are tata... Iar duelurile zilnice sunt o prostie, trebuie sa intram in fiecare zi, ca sa votam???

  • Iulian, vineri, 31.01.2014 21:35

    Nu stiu de ce,dar am asa o presimtire ca masinile englezesti vor castiga toate duelurile...si mai ales marele premiu...o fi de bine...o fi de rau....

  • dcb, vineri, 31.01.2014 21:57

    este o mare prostie Facebook eu l-am sters,si anul trecut si acum 2 ani am spus ca e o mare porcarie,nu inteleg de ce altfel nu poti vota,mai ales ca acum cativa ani cand nu era fb am si castigat cateva prostioare,sa speram ca se va inchide fb sa putem vota si noi cei normali

  • @automarket, duminică, 02.02.2014 05:05

    Va indepartati cititorii...dupa ce ca partea de comentarii a depasit penibilul cu voia voastra, ati lansat din nou Autovot prin Facebook, precum in anii trecuti.