Ssangyong Rodius - primele teasere înainte de lansarea la Geneva
Ssangyong va dezvălui în cadrul Salonului Auto de la Geneva o nouă generaţie a modelului Rodius. Coreenii au publicat deja şi două teasere ale modelului, care promite să vină cu un design ceva mai atrăgător decât precursorul său.
Ssangyong continuă să lucreze la înnoirea gamei sale de modele. După Korando, care s-a dovedit a fi un crossover reuşit, coreenii se pregătesc să resusciteze un alt model, blamat în trecut pentru designul său respingător.
Este vorba despre Rodius, care va sosi cu o generaţie nouă în primăvara acestui an, mai exact în luna martie, cu ocazia Salonului Auto de la Geneva. Noul Rodius a fost deja anticipat de două teasere, publicate într-un comunicat de presă, care nu oferă însă prea multe detalii despre ceea ce vom vedea în cadrul salonului elveţian.
Dezvoltat în decursul a doi ani, sub numele de cod A150, noul Rodius se pregăteşte să ofere publicului un model ce duce mai departe noua filosofie de design a brandului. Comunicatul oficial anunţă că Rodius va respecta trei principii solide ale brandului ”Robusteţe, Premium, Soliditate” şi va oferi un aspect frontal ce inspiră curaj, combinat cu o caroserie spaţioasă cu linii dinamice şi sofisticate.
”Gândit pentru a putea fi folosit atât în off-road cât şi pe drumuri asfaltate, noul Rodius vine cu o grilă a radiatorului complet nouă, cu faruri redesenate şi un întreg pachet de soluţii atractive şi practice, asigurându-se că poate îndeplini nevoi ce ţin de relaxare, afaceri şi călătorii”, se arată în comunicatul oficial.
Cumpărat de indienii de la Mahindra în 2011, Ssangyong promite un Rodius performant atât pentru piaţa din SUA cât şi pentru cea din Europa. În cazul americanilor, Ssangyong promite un motor pe benzină generos, de 3.2 litri, în vreme ce pentru europeni se pregăteşte un diesel de 2.0 litri, regăsit deja şi pe noul Korando.
Automarket.ro la Salonul de la Geneva 2013
Automarket va fi prezent în perioada 4-6 martie la Salonul de la Geneva şi vă va prezenta live pe site şi pe pagina de Facebook ultimele noutăţi, informaţii şi imagini de la standurile constructorilor auto prezenţi la evenimentul din Elveţia.
via ssangyong