Soluții de compromis: lotul 3 al autostrăzii A1 Lugoj-Deva ar putea fi deschis cu o limită de viteză de 80 km/h

Publicat joi, 17.10.2019 17:31 de Daniel Popescu, Foto: Dreamstime.com

Circulația pe lotul 3 al autostrăzii A1 Lugoj - Deva ar putea fi inaugurată în această săptămână cu o restricție de viteză de 80 km/h, ca urmare a numeroase probleme care trebuie remediate.

Ministerul Transporturilor a anunțat luni că ar putea deschide circulația pe lotul 3 al autostrăzii Lugoj-Deva în cursul acestei săptămâni, în ciuda faptului că există în continuare o serie de probleme care nu au fost remediate integral.

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) i-a angajat pe specialiștii de la Iptana, cea mai importantă companie de pe piața serviciilor de consultanță în infrastructura rutieră din România, pentru ca aceștia să verifice starea autostrăzii, care a fost finalizată în luna august a acestui an.

Specialiștii recomandă însă ca, dacă circulația va fi deschisă, să existe o restricție de 80 km/h, iar accesul vehiculelor mai grele de 7.5 tone să fie interzis. Nu este clar dacă CNAIR va respecta recomandarea specialiștilor de la Iptana și nici dacă circulația va fi într-adevăr deschisă în cursul acestei săptămâni, așa cum a susținut ministrul demis al Transporturilor.

Inaugurarea autostrăzii era inițial planificată pentru luna septembrie, dar a fost amânată după apariția unei fisuri de 15 metri lungime și un centimetru lățime din cauza unor probleme la terasament.

Autostrada A1 Lugoj - Deva este formată din 4 loturi, însă în prezent se circulă integral doar pe loturile 1 și 4. În schimb, doar 15 dintre cei 28 de kilometri ai lotului doi sunt în prezent în exploatare, în timp ce pentru restul de 13 kilometri contractul a fost reziliat și este în curs de re-licitare.

Via G4Media