Smart va lansa la toamnă un scuter electric
Minionul Fortwo nu va rămâne cel mai mic model din gama Smart. Compania germană va scoate pe piaţă un scuter al cărui concept va fi prezentat la Salonul de la Paris.
După ce a luat lumea auto prin surprindere acum zece ani prin lansarea unor maşini care până atunci păreau imposibile, Daimler îşi va schimba optica în privinţa gamei Smart. Conform informaţiilor din presa auto internaţională, Smart va prezenta în cadrul Salonului Auto de la Paris (octombrie 2010) un scuter sub formă de concept electric.
"Marca Smart a fost creată pentru a acoperi nevoia de mobilitate urbană în oraşele congestionate. Până acum ne-am concentrat atenţia pe soluţiile cu patru roţi. Următorul pas este de a vedea cum putem să ne extindem activităţile cu alt tip de vehicule prietenoase cu mediul", a declarat pentru Autocar un oficial al concernului Daimler.
Primele informaţii arată că noul scuter va fi fi disponibil în versiunea de serie pe pieţele în dezvoltare, ceea ce înseamnă că preţul acestuia urmează să fie unul acceptabil implicit pentru piaţa din România. În cazul în care scuterul va primi undă verde pentru producţie, acesta va fi produs în India, China sau Thailanda.
via | Autocar