Skoda renunță la planurile de a dezvolta o mașină ieftină pentru Asia: cehii nu au ajuns la un acord cu Tata Motors
Skoda a renunțat la parteneriatul cu Tata Motors care prevedea dezvoltarea unei mașini ieftine pentru piața din Asia, întrucât costurile de dezvoltare erau prea ridicate.
Piața auto din Asia a căpătat o importanță majoră datorită creșterilor majore de vânzări înregistrate mai ales în China, iar constructorii încearcă să găsească soluții pentru a oferi mașini cât mai accesibile.
În luna martie, Grupul Volkswagen ajunsese la un acord cu indienii de la Tata Motors pentru dezvoltarea unei mașini ieftine pentru piața din Asia prin intermediul brandului Skoda, însă producătorul ceh a anunțat în această săptămână că renunță cel puțin temporar la această strategie. "Cele două companii au ajuns la concluzia că în prezent sinergiile tehnice și economice nu pot fi realizate în maniera dorită", precizează Skoda într-un comunicat de presă.
Proiectul inițial prevedea dezvoltarea unei game de modele ieftine pe arhitectura Advanced Modular Platform a celor de la Tata, iar mașinile urmau să fie destinate în special pieței din India. Planurile prevedeau ca Tata Motors să furnizeze inclusiv motoarele, întrucât acestea erau semnificativ mai ieftine decât cele din cadrul Grupului Volkswagen. Totuși, potrivit unei surse din Grupul Volkswagen, Skoda a renunțat la acest plan din cauza faptului că a ajuns la concluzia că trebuie să investească o sumă mare de bani pentru a respecta testele de siguranță și normele de poluare.
În acest context, cei de la Skoda vor încerca să găsească soluții pentru a dezvolta o mașină accesibilă pe platforma MQB a Grupului Volkswagen.
Via Automotive News