Alonso salută modificările de regulament din acest an: "2017 este un sezon fantastic pentru mine, dar nu și pentru McLaren"
Fernando Alonso este entuziasmat de posibilitatea de a concura din nou conform stilului său de pilotaj și de oportunitatea de a participa la cursa de 500 de mile de la Indianapolis, însă admite că McLaren are un sezon dificil.
Fernando Alonso se află în cel de-al treilea sezon la McLaren și a obținut până în prezent două clasări în puncte, inclusiv un loc 6 în cursa de la Hungaroring, care a permis echipei să surclaseze Sauber în clasamentul constructorilor.
Spaniolul a admis că este entuziasmat de schimbarea regulamentului tehnic, care îi permite să piloteze din nou conform stilului său, iar pe de altă parte este încântat că a avut oportunitatea de a participa la cursa de 500 de la Indianapolis, chiar dacă a trebuit să renunțe la Marele Premiu al statului Monaco.
"Pe plan personal a fost un sezon foarte bun pentru mine. Cu monoposturile din 2017 sunt din nou capabil să pilotez conform stilului meu, mă simt mult mai competitiv decât în anii precedenți, mă simt competitiv pe circut. Experiența de la Indy 500 a fost frumoasă, iar circuitul meu de go-kart merge grozav. Așa că a fost o jumătate de sezon fantastică", explică el.
Pe de altă parte, Alonso a admis că McLaren are parte de un sezon modest, cu rezultate sub cele înregistrate anul trecut, mai ales că prezența în ultima parte a calificărilor a fost ceva mai rară.
"Ca echipă nu putem fi mulțumiți cu sezonul nostru. Anul trecut ajungeam în ultima parte a calificărilor, 9 sau 10 era în medie poziția noastră, dar în acest an ne chinuim mai mult", a adăugat el.
Contractul lui Alonso cu McLaren expiră la sfârșitul acestui sezon, iar spaniolul și-a exprimat determinarea de a pleca la o echipă mai bună dacă McLaren nu înregistrează progrese majore. Totuși, oportunitățile sale sunt limitate, iar Renault este una dintre puținele alternative pe care le are.
Via ESPNF1
-
pepi, joi, 10.08.2017 23:18
Un pilot old school. Fabulos cand termina o cursa. Respect.
-
Radu, vineri, 11.08.2017 08:27
Merita o masina mai buna, dar asta este - oricum, valoarea lui e de necontestat. A declarat ca nu-i pare rau ca a plecat de la Ferrari - ce sa zica si el - dar sigur ii pare. Acum ar vrea sa fie la ei, chiar pe bani mai putini.
-
GrosJan, vineri, 11.08.2017 09:32
Bun, deci daca si Alonso v-a spus despre interdependenta stil de pilotaj - material tehnic, acum sper ca admiteti asta.
-
Sumi7, vineri, 11.08.2017 10:03
Trebuie sa recunosc ca Alonso cu monopostul de anul asta de la Ferrari ar fi arat cu astia pe pista. Are talent, este dedicat si nu in ultimul rand are stapanire se sine, sa numai zic de faptul ca stie cand sa riste si cand nu, din punctul asta de vedere este mai matur decat Vettel. Eu personal l-as vedea din nou la Ferrari.
-
GrosJan, vineri, 11.08.2017 11:04
@Sumi7 Sincer, nu ai de unde sa stii asta. Basca faptul ca dezvoltarea monopostului e Vettel style. Regulamentul tehnic aseaza baza a ceea ce un monopost este dar detaliile tin apoi de pilotii cu care dezvolti. Vettel si Raikkonen prefera monoposturi cu front end, Alonso dimpotriva. Si Ferrari si McLaren respecat acelasi regulament tehnic si sunt in mare parte similare. Totusi sunt sigur ca McLarenul lui Alonso nu e cu front end. Sper ca nu presupuneti gresit in legatura cu ceea ce front end sau back end inseamna. Cursa lui Alonso de la Hungaroring a fost o gura de aer pt fanii McLaren Alonso. S-a intamplat pentru ca a fost posibil, motorul conteaza mai putin pe astfel de circuite. Nu a adus Alonso un McLaren codas mai in fata la Hungaroring ci pur si simplu McLaren a fost mai performant acolo. Asta e realitatea, vreti sa credeti sau nu ...
-
Dan, vineri, 11.08.2017 11:04
Va ramane la Mclaren ca n-are alte optiuni mai bune. Renault sunt tot acolo.
-
@grosjan, vineri, 11.08.2017 11:06
Ma cum stiti voi ca e se dezvolta masinile dupa vetel, kimi samd. Monopostul din 2015 dupa al cui "stil" a fost dezvoltat? Mi s-a parut ca i s-a potrivit mai bine lui Vettel decat lui Kimi. Da, "Vetel style".
-
lol, vineri, 11.08.2017 11:11
@grojane, Alonso e singurul pilot din top care merge bine cu orice fel de masina. Si cu front end si cu back. Ca isi adapteaza stilul pe ce are. Altii nu pot sa isi adapteze, gen Kimi. Poate inca unul care se apropie de Alonso ca stil e Hamilton, si marele campion Schumacher care facea perfect cu ce avea la dispozitie. Da mah, in Ungaria au avut si honda un motor de nivel de teste de iarna care n-a capotat. Diferenta unde o face Alonso ai vazut-o pe pista fara de un tanar talent care a terminat pe 10. Alo a si furnizat singura depasire spectaculoasa notabila a cursei plus record in cursa. Asta cu motor subdimensionat ca putere si perfomanta.
-
lol, vineri, 11.08.2017 11:12
*fata
-
cod, vineri, 11.08.2017 11:16
Ar fi o treaba buna sa revina la Ferrari. Asa cum a revenit si Raikkonen. Daca Vettel nu ia titlul are o sansa.
-
GrosJan, vineri, 11.08.2017 11:40
Voi sunteti ... fani. Cand zic de bine despre idol sunteti de acord, cand nu va convine ... nu mai sunteti de acord, Dar realistic vorbind, nu se poate sa fie mereu de bine ...
-
GrosJan, vineri, 11.08.2017 11:51
@lol Citeste ce spune Alonso si te prinzi ca nu exista adaptarea stilului. Poate vrei sa spui ca se chinuie cu ce are sau imprivizeaza dar tot ramane in handicap nu e ca si cum i s-ar potrivi manusa. Implicit nu exista nici "merge bine cu orice fel de masina". Ca sa intelegi, amplifici putin lucrurile. Trimite-l pe Alonso in WRC si nu va fi in top. Diferenta e uriasa intre masinile respective. Tot asa exista diferente si intre masinile de F1, mult mai mici dar exista, suficient cat sa faca diferenta. Nu exista stilul de pilotaj universal, e nonsens. De asta e ori ori, ori front ori back end pentru ca stilul se foloseste de caracteristicile astea si e unic per pilot nu ai mai multe. Sper ca ai inteles.
-
GrosJan, vineri, 11.08.2017 12:00
Ferrari 2014 se poate foarte bine sa nu fi placut nici lui Raikkonen nici lui Alonso. Ambii s-au chinuit dar Alonso a facut putin mai bine. Intamplare ... nu e ca si cum Alonso si-ar fi adaptat stilul. Daca nu i-a convenit materialul ala fii sigur ca un pilot facut pentru masina aia ii batea pe amandoi, Alonso si Raikkonen. Dar echipele au doar 2 piloti per sezon, lucrezi cu ce ai, nu testezi 1000 de piloti ca poate il gasesti p'ala potrivit. Dominatia in F1 nu a fost doar datorita masinii ci mult mai probabil potrivirii pilot - masina. In 2005 Raikkonen zbura pe pista iar alt pilot dealtfel forte talentat, Montoya adica, se chinuia amarnic. Schumacher stia sa seteze, stia ce sa ceara mecanicilor, stia sa isi faca jucariile dupa plac si era facut pentru F1.
-
AyrtonSenna1991, vineri, 11.08.2017 12:29
Alonso este cel mai ghinionist pilot al epocii moderne. La vârsta lui încă confirma si poate să mai continue încă 4-5 sezoane , din declarațiile sale reieșind faptul că vrea să aibă o carieră lungă în F1 . Cel mai apropiat pilot după părerea mea din generația actuală este Ricciardo , deoarece este constant și are instinctele alea de pilot pur-sange , chiar dacă nu sunt nuanțate ca la Max. Însă dacă Montoya ar fi continuat în F1 nu stiu cum ar fi stat situația titlurilor lui Raikkonen , Hamilton si parțial Vettel.
-
lol, vineri, 11.08.2017 12:45
Ei, lasa, ca a luat doua titluri foarte norocoase. La al treilea nu l-a lasat Hamilton si in continuare mereu a fost altcineva mai bun. Asta nu e ghinion e pur si simplu competitie.
-
lol, vineri, 11.08.2017 13:25
Recordul de cursa a lui Alonso din Ungaria nu inseamna nimic, anul trecut au avut unul la Monza parca si nici atunci n-a contat. Honda are nevoie de timp pentru a dezvolta acest motor, iar timpul lui Alonso s-a cam terminat cel putin in F1. Monoposturile din F1 nu se pot dezvolta niciodata dupa ambii piloti, se dezvolta dupa cel pe care echipa il considera mai talentat si celalalt pilot trebuie sa se adapteze. Alonso nu se adapteaza foarte repede, nici Raikko, si nici Hamilton. Daca ne luam dupa 2014, nici Vettel. Daca ne luam dupa 2015 nici Ricciardo. Si cam astia sunt toti pilotii de top cu ceva experienta in spate.
-
Chul, vineri, 11.08.2017 14:16
RESPECT.Incep sa cred ca Honda nu va face mare lucru dar nici nu exista optiuni pentru 2018.La Ferrari multa lume nu il vrea acolo iar Mercedes si RBR sunt multumiti cu liniile actuale de pilotii asta daca nu cresc tensiunile intre Max si Daniel.Alonso ar fi fost de temut anul asta intr-un Mercedes sau Ferrari deoarece este poate cel mai complet pilot din ultimi ani.
-
hasu, vineri, 11.08.2017 14:27
Schumacher testa continuu masina, nu se juca pe Playstation ca acum. Pentru el muncea o echipa intreaga si pilotul nr 2, altele conditii si reguli decit acum.
-
lol, vineri, 11.08.2017 15:00
Alonso a avut best lap in Ungaria? Wtf, atunci de ce a terminat atat de jos? Daca ai best lap inseamna ca masina poate...
-
Radu, vineri, 11.08.2017 15:14
Ar fi devenit campion si in 2010 daca nu-l avea de infruntat pe neasteptat de agresivul Petrov la Abu-dhabi.
-
lol, vineri, 11.08.2017 15:39
Tu spui de fapt ca ar fi devenit campion mondal daca rezultatele nu s-ar obtine pe pista ..., Raducule
-
lol, vineri, 11.08.2017 15:43
Iar intamplarea cu Petrov e o mica parte din intreg chiar daca pare cu caracter definitiv. Adica, daca Alonso ar fi obtinut mai multe puncte in alte curse, nu mai tinea totul de o depasire in ultima cursa. Dar pana la urma a fost corect ca nu a castigat Alonso, pentru ca Alonso obtinea puncte nemeritate (Hungarorind 2010) fiind pilot nr. 1 la Ferrari in timp ce Webber si Vettel se luptau.
-
Radu, vineri, 11.08.2017 15:51
Ca s-o terminam cu Petrov, https://www.youtube.com/watch?v=3aGPIr-HtL4
-
AyrtonSenna1991, vineri, 11.08.2017 16:38
@lol Vad ca iar începi să latri pe aici. Dai tu informații false la alții. La cata ura ai pe Alonso nu poți fi impartial si obiectiv.
-
lol, vineri, 11.08.2017 17:15
@lol: Hungaroring 2010?
-
AyrtonSenna1991, vineri, 11.08.2017 17:17
Vroia să spună Hungaroring 2007...
-
lol, vineri, 11.08.2017 17:22
Pai si discuta despre sezonul 2007 sau 2010? Cred ca-i confuz... poate se refera altceva sau poate nu se refera la nimic. Nici el nu mai stie ce vrea...
-
AyrtonSenna1991, vineri, 11.08.2017 17:25
Așa este , habar n-are. Eu i-am spus că are probleme dar nu mă crede si turuie înainte.
-
lol, vineri, 11.08.2017 17:25
Tocmai ca voi va ofuscati cand vorbeste omul despre fapte asa cum sunt. Si de asta o tinem lunga ... Nu, am vrut sa spun Hockenheim 2010, ca despre anul 2010 era vorba, vedeti mai sus nu mai revin cu alte explicatii.
-
AyrtonSenna1991, vineri, 11.08.2017 17:28
" Să nu mai revin cu alte explicații " . Serios ?
-
lol, vineri, 11.08.2017 17:36
Pai explicatiile sunt baza discutiilor, asta o stie unul Hakkinen care tot beneficia de ordinele de echipa ale celor de la McLaren, dar pentru ca era pilot McLaren nu erau asa de stresati fanii "mari cunoscatori" de pe aici, nu? Cum apare un ordin de echipa la Ferrari, sare lumea in sus, mai ales fanii McLaren... deh sunt cam ipocriti dar asta este. Deci Hockenheim 2010, a fost o decizie a celor de la Ferrari asta nu insemna ca Petrov (la Abu Dhabi) trebuia sa-l tina pe Alonso blocat in spate, dar el i-a tinut si pe Alonso si pe Webber ceea ce inseamna ca indirect... a fost "cumparat" s-o faca. De aia cei de la Red Bull i-au multumit direct lui Petrov, si-a facut treaba pentru ca era tinut la Renault. Asa cum Glock a a primit un post un DTM pentru ca l-a lasat pe Hamilton in 2008, dar astea sunt detalii neinteresante pentru "expertii" de pe aici.
-
AyrtonSenna1991, vineri, 11.08.2017 17:41
Si in Brazilia când Hulkenberg a obținut polul , i-a lăsat pe Vettel si pe Webber în fața , si l-a blocat pe Alonso aproape jumătate de cursa . Atunci cum a fost ?
-
lol, vineri, 11.08.2017 17:42
Cui ii pasa de 2010? S-a terminat de mult, poate luati o pauza...
-
AyrtonSenna1991, vineri, 11.08.2017 17:43
Da așa este. Ordinele de echipa sunt aplicate de majoritatea echipelor.
-
Nico, sâmbătă, 12.08.2017 09:49
Exista un mic troll care a dezvoltat o obsesie pentru Alonso...acum posteaza cu "lol", lasati-l sa spuna ce vrea ca....are debusolari majore si cumva si le regleaza postand. Cine e Alonso si ce face ca pilot stie toata lumea si mai ales vede.
-
lol, sâmbătă, 12.08.2017 10:06
Iar unii folosesc mai mult decat altii ordinele de echipa. Deci hai sa nu-i bagam pe toti in aceeasi oala. In acel campionat 2010, asa cum spuneam, Vettel cu Webber s-au luptat pe pista, doar Alonso a fost beneficiarul ordinelor de echipa. Anii urmatori poate ca Webber a fost usor dezavantajat. Tin minte ca i-a cedat aripa fata lui Vettel dupa ce Vettel a avariat-o pe a lui. Dar rocade pe pista nu au facut, Vettel era prea in fata si prea rapid fata de Webber. Chiar si Webber a recunoscut asta. Pur si simplu Vettel era rapid cu masina aia .... asa se castiga campionatele ... Deci eu vorbesc punctual si argumentat. Daca aveti cu totul altceva de spus, acum ar fi atacuri la persoana, inseamna ca ati priceput ca nu aveti dreptate, adica v-am inchis gura.
-
lol, sâmbătă, 12.08.2017 10:09
Discutia a plecat de aici, afirma unul ca Alonso a fost la un Petrov distanta de titlu, vai ce mare realizare. Eu am aratat insa ca titlul nu depinde de o singura intamplare de pe pista ci e rezultatul muncii pe un intreg campionat, campionat in care de fapt Alonso a fost mai degraba ajutat decat altfel. Si tot nu a fost sa fie ... un adevarat SPECTACOL haha
-
Nico, sâmbătă, 12.08.2017 11:24
Bine din cand in cand si eu postez cu "lol" dar nu cred ca se supara cineva nu?
-
lol, sâmbătă, 12.08.2017 11:26
Be my guest.
-
lol, sâmbătă, 12.08.2017 15:53
Sper ca nu se supara Nico dar din cand in cand postez si cu Nico si cu Sa, dar... cui ii pasa?
-
lol, sâmbătă, 12.08.2017 16:10
lol asta cu argumentele lui nu era deranjat in Bahrain cand Bottas s-a dat din fata lui Hamilton, se viseaza "mare specialist" saracul. In prostia lui, crede ca are dreptate, lol!
-
lol, sâmbătă, 12.08.2017 16:14
Cat despre Petrov, acesta l-a incetinit cat a putut pe Alonso si pe Webber, nu a incercat niciodata sa se apropie de cei care concurau in fata lui lui, cum o face orice pilot normal care nu alte interese. Mai era unul asa, Glock, in anii trecuti.
-
lol, sâmbătă, 12.08.2017 16:15
Oricum daca cei de la FIA erau corecti, anulau rezultatul cursei din Singapore 2008 si se schimba treaba in clasament.
-
lol, sâmbătă, 12.08.2017 19:30
Ce nesimtit si Petrov asta, se credea pilot pe pista ....
-
AyrtonSenna1991, sâmbătă, 12.08.2017 19:42
@lol La Timo Glock ai mai fost ? L-ai felicitat pentru ce a făcut în Brazilia acum 9 ani ?
-
lol, sâmbătă, 12.08.2017 20:01
Oricum daca cei de la FIA erau corecti,nu-i furau victoria lui Hamilton din Belgia 2008 sa-l favorizeze pe Massa.Asta a pierdut de prost si fraierii plang si dupa un deceniu.
-
Anonim, sâmbătă, 12.08.2017 20:10
@AyrtonSenna1991 La Sebastian Vettel ai mai fost? L-ai felicitat pentru ce a facut in Turcia acum 7 ani ? L-ai felicitat pentru ce a facut in Malaysia acum 4 ani ? L-ai felicitat pentru ce a facut anul asta in Azerbaidjan ? L-ai felicitat ca are o sluga fidela ? La Fernando Alonso ai mai fost ? L-ai felicitat pentru victorile din ultimii 4 anii?
-
lol, sâmbătă, 12.08.2017 21:08
Esti chior. Glock a incercat el o chestie cu strategia. Era in urma lui Ham pana sa inceapa ploaia. Gkock nu a mai intrat sa schimbe cum au facut ceilalti, a ramas pe slick si a fost depasit apoi pe rand de multi inclusiv Hamilton. Nu avea cum sa reziste cu slick pe pista uda, abia se tara. Daca vrei totusi sa carcotesti mai bine zici de Singapore 2008 dar cred ca lui Alonso ar trebui sa-i fie aduse multumiri.
-
AyrtonSenna1991, sâmbătă, 12.08.2017 21:20
Fara jigniri , ca ne amendează CNA-ul. Stiu povestea , dar sa te lași depășit în ultimul viraj e prea de tot ! A fost aranjată treaba , nu o mai fa pe prostul. Cat despre victoria lui Alonso , a fost o chestie de supraviețuire deoarece Renault își pierdea sponsori deșteptule !
-
lol, sâmbătă, 12.08.2017 21:23
Ce nu intelegi din 'slick pe ploaie'? Tu nu ai vazut ca toti l-au depasit usor? Aaa, da e .... scuzabil atunci, era vb de supravietuire ... isi pierdea sponsorii ... e ... justificat ce sa mai ... lol
-
lol, sâmbătă, 12.08.2017 21:26
Deci: Petrov e de vina ca nu s-a lasat depasit... Glock e de vina pentru ca s-a lasat depasit ... Alonso nu e de vina ca isi pierdea sponsorii.... wtf
-
lol, sâmbătă, 12.08.2017 21:29
Adica fanule subiectiv, vezi fix pe dos. De fapt Glock si Petrov nu sunt de vina pentru ca au facut ce a depins de ei in contextul dat iar Alonso este de vina pentru modul fraudulos in care a castigat cursa.
-
lol, sâmbătă, 12.08.2017 21:34
Dar sa revenim. Yep, sezon fantastic ... tine-o tot asa mai fantasticule si va fi fantastic sa postez pe Automarket.
-
AyrtonSenna1991, sâmbătă, 12.08.2017 21:38
@Anonim În 2013 chiar dacă la mare distanta de Vettel a fost vice campion mondial. În 2014 a fost aproape de victorie la Hungaroring. Situația din 2014 s-a mai întâmplat în 1992 când Ayrton Senna era " best of the rest ". Doar că brazilianul era mult mai bun decât Alonso si a obținut 3 victorii dintre care una legendara la Monaco. Fernando Alonso este yrmasul lui Ayrton Senna în F1 deoarece el a făcut ce nu a mai apucat brazilianul din păcate : să îl învingă pe Schumacher
-
AyrtonSenna1991, sâmbătă, 12.08.2017 21:40
@lol Cum e Hamilton așa e și fanul , asa ca ...
-
lol, sâmbătă, 12.08.2017 21:56
Hill, Mansell, Prost, Villeneuve, Hakkinen l-au invins pe Schumacher. Plus Vettel daca iei in considerare si revenirea. Brazilianul era cam batut de Schumacher la acea vreme iar Alonso nu are nimic de-a face cu Senna.
-
@, sâmbătă, 12.08.2017 22:05
@AyrtonSenna1991 In 2013 a fost vice campion pentru ca Webber si Massa erau sabotati in favoarea colegilor.Oricum locul 2 nu-i de campioni.In 2014 a fost depasit de Ricciardo la Hungaroring ...nu de un mercedes dominant.In 2014 "best of the rest" a fost Ricciardo cu locul 3 la final si cu 3 victorii cu o masina slaba,Alonso a terminat pe 6 cu doua podiumuri amarate in tot sezonul.Fernando nu este urmasul lui Senna ... dupa stilul de pilotaj este o replica palida a lui Schumacher cu mai putin talent si cu un moral prost.Urmasii lui Senna sunt Hamilton si Verstappen deoarece au acelasi stil de pilotaj. Un sfat:Au trecut 23 de ani de la moartea lui Senna,nu crezi ca-i cazul sa treci peste si sa lasi deoparte ipotezele schizofrenice?Schumacher nu l-a omorat pe Senna.Germanul este o legenda are 7 titluri si 91 victorii ...mai mult ca oricine altcineva.Respecta legendele si nu mai tine cu un pilot doar ca consideri tu in mod eronat ca ti l-a razbunat pe Senna.
-
AyrtonSenna1991, sâmbătă, 12.08.2017 22:16
@@ Schumacher a trisat în 94. Întotdeauna a avut un caracter indoelnic. Si daca moartea lui Ayrton nu a avut nici măcar o legătură morală cu el , de ce plângea 6 ani mai târziu , atunci când egala recordul de victorii al lui Senna ?
-
lol, sâmbătă, 12.08.2017 22:19
Uite mai Ayrtoane ca te-au mai citit si altii. Mai bine iei o pauza decat sa ii iei locul lui Mircea84.
-
AyrtonSenna1991, sâmbătă, 12.08.2017 22:25
https://youtu.be/bdy37t6L2PE Sper sa urmariri si sa judecati singuri PS E doar o ipoteză nu vreau să fiu făcut nebun sau tâmpi pe aici. Încă o dată spun e doar o ipoteză.
-
AyrtonSenna1991, sâmbătă, 12.08.2017 22:26
@lol Mansell si Prost nu l-au bătut pe Schumacher. Neamțul era debutant atunci. Ps În rest n-am ce vorbi cu tine.
-
lol, sâmbătă, 12.08.2017 22:58
lol cred ca s-a uitat la o alta cursa, nu de alta dar imi aduc aminte ca doar Hamilton l-a depasit pe Glock in acea cursa. Ceea ce putin ciudat mai ales ca lol spune ca, citez "l-au depasit multi" Cum l-am depasit multi, daca l-a depasit doar Hamilton? Sau Hamilton este mai multi piloti pentru ca-i falcos si negru? "Marele" expert pe ploaie Hamilton a avut nevoie de ajutorul lui Glock ca sa... castige un loc intr-o cursa pe care doar datorita "maretiei" trebuia s-o castige cu macar un tur in fata, ceea ce evident nu s-a intamplat. lol ori este prost si orb ori este orb si prost, una din doua sigur.
-
lol, sâmbătă, 12.08.2017 22:58
Si Hamilton era debutant in 2007 dar tot l-a batut pe Alonso. Uita-te in clasament. Of. Iarasi ipoteze?
-
lol, sâmbătă, 12.08.2017 22:59
lol vezi ca poate tu vezi curse dintr-o alta dimensiune? Nu de alta dar cred ca esti cam parelel cu realitatea asta! lol poate te ajuta parintii cu o programare la doctor? Nu de alta dar vezi "alti piloti care l-au depasit pe Glock", vezi curse la Hungaroring si alte baliverne... singur n-ai probleme? Cu pastilele stai bine?
-
lol, sâmbătă, 12.08.2017 23:14
Glock a ramas pe slick. Era la 15 sec in fata lui Hamilton la inceputul ultimului tur, facea 1.28 pe tur .... A fost prins la pachet de Vettel, Kubica, Hamilton care rulau in acelasi pace. Toti au trecut de Glock care se chinuia si a mai trecut inca unul care rula in spatele plutonului format de cei trei ..... practic oricine dadea de Glock trecea cu usurinta. Au recuperat 15 sec intr-un tur, fa-ti si tu o imagine acum despre viteza lui Glock justificata de gumele pe care le avea dealtfel. Nu avea cum sa reziste! Desteptati-va odata si terminati cu asta! Eu am tinut cu Massa atunci dar asta a fost, nu am dat-o in damblageala. https://www.youtube.com/watch?v=eu1f_HDRIl8
-
j, sâmbătă, 12.08.2017 23:16
Noul @lol care este inteligentul Anonim are nevoie de ochelari.Lol are dreptate....cauta geniule pe net cursa si o sa vezi ca si scufita fetel a trecut de Glock in ultimul tur.Poate vettel e un nimeni si nu stim noi. Mai bine vorbeste-ne de depasirile regulamentare a lui vettel in Brazilia 2012.Parca la Vergne si Kobayashi au fost....mai stii steagurile galbene....
-
lol, sâmbătă, 12.08.2017 23:20
Totul a inceput in 2007. Totul adica idila Hamilton - Alonso. Anul asta Hamilton face 4 titluri iar Alonso doar cu doua va fi ... va fi ce? Exact, va fi JUMATATEA lui Hamilton. LOL
-
lol, sâmbătă, 12.08.2017 23:24
@j Astia nu vor sa admita realitatea asa cum este. Pana la urma au ajuns sa creada in justificarile pe care le tot fabrica. Mai mult, isi imagineaza reincarnari ale lui Senna in Alonso, complot asupra lui Senna si alte "miracole".
-
lol, sâmbătă, 12.08.2017 23:25
lol tinea cu Massa, sa fim seriosi, minciuni, filmuletul ala n-are nici o treaba, vezi ca Hamilton a gresit, Vettel l-a depasit si l-a umilit de aia Hamilton este ofticat ca sunt alti piloti mai buni ca el, si Kubica era cu un tur in spate.
-
lol, sâmbătă, 12.08.2017 23:26
Celalalt lol e neinfricatul Ayrton care si-a abandonat temporar contul.
-
lol, sâmbătă, 12.08.2017 23:30
Nu conteaza pe ce loc era Kubica, era in pace cu Hamilton. Ideea este legata de viteza cu care rula Glock si faptul ca nu avea cum sa reziste. Si Kubica a trecut cu usurinta de Glock. Iar Vettel .... pai Vettel chiar e bun pe ploaie. Amintiti-va si de Interlagos 2012.
-
lol, sâmbătă, 12.08.2017 23:32
Haide, data, ai vazut filmul si ti-ai dat seama ca ti-ai luat-o.... Asta e, data viitoare nu mai dai din taste daca nu vrei sa iti aduci bine aminte/
-
LOL, sâmbătă, 12.08.2017 23:37
Da, era in acelasi pace. Vezi ce insemna pace. Uita-te la film! Kubica rula in pluton cu Ham si Vettel. Chiar a existat o tentativa de depasire Vettel - Kubica la un moment dat.
-
VF, sâmbătă, 12.08.2017 23:38
Vettel pilot smecher, sterge cu Hamilton, si lol este ofticat, sunt doar curse, si asa lol nu-si permite sa mearga la curse, lasati-l in pace saracul de el, plange toata ziua ca Hamilton a fost in spatele lui Alonso in 2007, saracul!
-
j, sâmbătă, 12.08.2017 23:47
Rezultate Brazilia 2008:1massa:1:34:11.435.....4vettel + 38.011, 5hamilton + 38.907,6glock + 44.368.Acum sa ne explice inteligentul cum a fost posibil sa treaca doar hamilton de glock in conditile in care glock a fost mai lent cu peste 10 secunde in ultimul tur si hamilton a terminat la mai putin de o secunda in spatele lui vettel?Sa intelegem ca vettel a cedat si el zeci de secunde?Vezi ca ai mintit cand ai negat ca pe glock l-au depasit si altii si in loc sa ceri scuze tot tu jigneste. Apropo:De cand nu a mai castigat scufita pe ploaie?
-
lol, sâmbătă, 12.08.2017 23:48
lol stii ce masina pilota Kubica nu? Un BMW Sauber! Stii... a terminat pe locul 11, pentru ca era la un tur in spatele liderului Felipe Massa, avea sigur pace cu Hamilton.. cand o zbura porcul mort la care te rogi tu in fiecare seara!
-
lol, sâmbătă, 12.08.2017 23:49
Pai si ce vreti ma, sa admit ca Alonso e mai bun decat Hamilton pentru ca este "evident" pentru voi? In 2007 Alonso locul 3, Hamilton locul 2 - pe aceeasi masina. Hamilton 3 titluri, Alonso 2. E destul de clar zic eu.
-
lol, sâmbătă, 12.08.2017 23:53
Ce-i evident iti scapa tie, Alonso si Hamilton au fost la egalitate in 2007, asa zice FIA. Si "maretul" Hamilton era disperat cand Alonso avea o cursa buna, pentru ca nu-l ajungea. Alonso avea cel putin jumatate de tur in fata lui Hamilton, si asta fara sprijinul echipei. Hamilton un titlu furat cu ajutorul lui Glock, Alonso doua titluri muncite, a avut ceva curse bune atat cu Raikkonen cat si cu Schumacher.
-
lol, sâmbătă, 12.08.2017 23:53
Uita-te la film, Glock era la 15 sec in fata lui Hamilton. Hai, acum mai bine zici si ca l-a asteptat pe Hamilton nu doar l-a lasat sa treaca.
-
lol, sâmbătă, 12.08.2017 23:55
hamilon este slab, fara o masina cu cel putin o secunda mai rapida ca concurenta n-are nici o sansa, Bottas pare ca s-a adaptat, o sa-i faca zile fripte lui Hamilton, iar daca ii bate la Spa sau Monza, curse unde se descurca foarte bine, cred ca devine si numarul 1 la Mercedes.
-
lol, sâmbătă, 12.08.2017 23:56
Nope, am verificat. Nu e egalitate in clasament. Clasament, stii tu. chestia aia care isti spune care in fata cui este. Hamilton pe 2 iar Alonso pe 3. Acum fa si tu un calcul .... https://en.wikipedia.org/wiki/2007_Formula_One_season
-
lol, sâmbătă, 12.08.2017 23:56
Era la 15 secunde, era la un tur in urma, esti confuz, uita-te mai bine. Ziceai ca Glock n-a schimbat, spui acuma ca Hamilton este atat de slab incat Glock l-a asteptat? Vettel l-a depasit pe Glock in cateva viraje, "maretului" Hamilton i-a luat un tur si ceva? Dezamagitor
-
lol, sâmbătă, 12.08.2017 23:57
Dar ce Wiki este FIA?
-
j, sâmbătă, 12.08.2017 23:57
Saracul Anonim comentariu si numele.Are crize de nervi ca idolul fetel.Bine ca nu-l avem in fata ca patim mai rau ca Hamilton in Baku.
-
lol, sâmbătă, 12.08.2017 23:57
"hamilon este slab, fara o masina cu cel putin o secunda mai rapida ca concurenta n-are nici o sansa" Astea sunt povesti de adormit calti, din acelasi ciclu cu Alonso clona lui Senna.
-
lol, duminică, 13.08.2017 00:00
Bai .... cine are criza de nervi? Ham si Vet sunt in carti pentru titlu si amndoi au deja mai multe decat Alonso. Alonso insa are un an fantastic ... vede si asta la fel de clar ca fanii lui hahahahhahahahahah
-
lol, duminică, 13.08.2017 00:00
Smecher Alonso, fara ajutorul echipei, are acelasi numar de puncte ca "maretul" Hamilton care... nici pe ploaie nu s-a descurca, saracul Glock a trebuit sa incetineasca ca sa fie ajuns de acesta... dezamagitor. Alonso talentat, Hamilton ocupat cu jocurile de culise.
-
lol, duminică, 13.08.2017 00:03
Cica Hamilton dupa ce a castigat Rosberg anul trecut, vroia sa se lase de F1, nu i-a venit sa creada ca l-a batut Rosberg, care evident s-a restrat. Rosberg are sotie, familie, copii, Hamilton o freaca in baie cu cataii si lol as vrea si el sa fie acolo. lol este evident indragostit de Hamilton! Il vrea pe Hamilton!
-
lol, duminică, 13.08.2017 00:04
Dar ce vrea fabulosul sa spuna? Ca performanta asta e demna de Alonso dar nu si de McLaren? Sau ca el personal a fost fantastic dar nu si masina? Daca e prima varianta, ok, se admite. Daca e a doua varianta, da, e fantastic la gasit explicatii fantastice
-
lol, duminică, 13.08.2017 00:05
Fabulosul nu crede ca spune nimic, sau tu auzi voci?
-
lol, duminică, 13.08.2017 00:05
McLaren cu 0 puncte in 2007, smecheri!
-
j, duminică, 13.08.2017 00:06
Eu sunt fan McLaren dar pentru mine McLaren a castigat titlul in 2007 la constructori, evident in realitatea mea... scuze am plecat sa-mi iau pastilele!
-
Login, duminică, 13.08.2017 00:07
Mama da stiu ca certati... lol esti disperat frate dupa Hamilton, fa-i o vizita si gata. Fii barbata!
-
lol, duminică, 13.08.2017 00:14
lol sigur discutam despre Brazilia 2008 si nu despre Hungaroring 2010? Sigur?
-
lol, duminică, 13.08.2017 00:15
Nu de alta dar Kubica a abandonat in turul 23, sper ca nu esti confuz.Si pilota pentru Renault stii da?
-
lol, duminică, 13.08.2017 00:15
"sunt din nou capabil să pilotez conform stilului meu, mă simt mult mai competitiv decât în anii precedenți," Adica anii trecuti ....? Vaaaai
-
lol, duminică, 13.08.2017 00:18
Hamilton, cat de cat talentat, dar ce personalitate infecta are. Kovalainen declara dupa ce a plecat de la McLaren ca trebuie sa foloseasca ceva mai multa benzina in rezervor ca sa nu iasa in fata lui Hamilton... ce personalitate infecta are Hamilton asta. Poate scrie Rosberg o carte, cred ca se sinucide Hamilton, poate il ia si pe lol in Paradis?
-
lol, duminică, 13.08.2017 00:19
Daca era Alonso la Mercedes, cred ca Hamilton abandona in fiecare cursa, de tristete. Fara ajutorul echipei, Hamilton n-avea nici o sansa sa-l bata pe Alonso. Cred ca l-am fi vazut pe Hamilton plangand cum o face Hakkinen prin 2001... prin tufisuri.
-
b, duminică, 13.08.2017 00:20
@Anonim=@GTS=@login=Mircea_1985=Chull =alte zeci de nume Anonimule esti un frustrat de cea mai joasa speta:schimbi adevarul cu minciuni,furi numele altora,ai limbaj de maidan si sustii un mafiot.Toate ca toate dar sa incepi sa jignesti mamele celor care posteaza este prea de tot dar cum tu crezi ca-i aparut din maimuta trebuie sa te intelegem.Povesteste-ne despre cum Yuji Ide a castigat zeci de curse si campionate si cum legenda Maldonado n-a lovit nici o masina in cariera.Daca spui tu trebuie sa fie adevarat.
-
lol, duminică, 13.08.2017 00:23
Alonso nu are cum sa fie la Mercedes pentru ca a refuzat transferul. De ce oare?
-
lol, duminică, 13.08.2017 00:25
Pai nu te opri la DEX daca n-ai gasit acolo, mai cerceteaza.
-
b, duminică, 13.08.2017 00:31
Despre felul in care este sabotat kimi cursa de cursa nu vrea sa vorbeasca nimeni?fetel este asa de talentat ca nu poate castiga fara ajutor.
-
lol, duminică, 13.08.2017 00:34
lol nu-i nevoie sa cercetez, daca erai cat de cat inteligent stiai deja cum sta treaba. Sa inteleg ca n-ai terminat nici ciclul primar de studiu? Vad ca nu stii nici macar chestiile de baza.
-
j, duminică, 13.08.2017 00:36
Putem vorbi despre cum este sabotat Kimi cursa de cursa, dar la cate curse proaste a avut in ultimii ani, nu-i nimic de vorbim. Cel putin 2014 si 2015, Kimi a fost zero. Zero barat! Putin spus dezamagitor mai ales ca sunt fan Kimi. dar omul n-are nici un interes sa mearga bine in cursa.
-
b, duminică, 13.08.2017 00:36
Spa 2012 ?Grosjan a stricat intentionat cursa la 6 piloti printre care Alonso si Hamilton de dragul iubitei fetel.Scufita a iesit campioana datorita lui.Si anul asta Grosjean a promis ca o ajuta pe scufita si cand se intalneste cu Hamilton o sa-l ciocaneasca intentionat....stiati ca scufita si grosjean sunt liderii mafiei italiene?
-
VF, duminică, 13.08.2017 00:37
Kimi a castigat un titlu, dupa care nu a mai performat la nivelul la care ma asteptam, de aia cred ca multi fani fac misto de el cursa de cursa. Kimi nu este nici atent la ce se intampla pe pista, in calificari greseste constant, in cursa abandoneaza repede, au fost curse in care a abandonat in primul tur, cred ca j stie la ce ma refer.
-
lol, duminică, 13.08.2017 00:38
b, tu cred ca esti lidelul mafiei italienesti.
-
lol, duminică, 13.08.2017 00:38
lol te-ai prins de diferenta?
-
lol, duminică, 13.08.2017 00:40
Alt mare of. Spa 2012 ....
-
b, duminică, 13.08.2017 00:41
Deci recunosti ca kimi este sabotat?Atunci cum indraznesti sa zici de altii cand in ograda ta mizeria domneste? IPOCRITULE !!!!!!!!!!!
-
lol, duminică, 13.08.2017 00:45
"Totuși, oportunitățile sale sunt limitate, iar Renault este una dintre puținele alternative pe care le are." Fuse si se duse.
-
b, duminică, 13.08.2017 01:02
Linia de piloti 2018: Ferrari-Ide,Maldonado Mercedes-Hamilton,Bottas Red Bul-Ricciardo,Verstappen McLaren-Alonso,Vandoorne Force India-Perez,Ocon Renault-Hulkenberg,Kubica Torro Rosso -Sainz,Gasly Williams-Stroll,Wehrlein Hass-Magnussen,Leclerc Sauber-Massa,Ericsson; Grosjean si iubita sa fetel sunt prinsi de politia din Italia si trimisi la racoare. Apropo:De cand n-ati mai vazut-o pe prietena lui fetel?Nu cumva e gay si prietena este de fatada iar copii o fi a altuia.Cum primeste victorii cadou poate o primi si copii.
-
AyrtonSenna1991, duminică, 13.08.2017 08:48
Lasati-l pe lol ca asta e capabil să o țină pe a lui , si sa posteze mii de comentarii în care el îl înjură pe Alonso si ii pupa picioarele negre ale lui Hamilton. Sau spus motivele din care reiese că Alonso este superior lui Hamilton , iar peste ani Alonso va fi considerat cel mai bun pilot al generației sale , majoritatea piloți medii si slabi.
-
AyrtonSenna1991, duminică, 13.08.2017 08:49
S-au
-
keke, duminică, 13.08.2017 09:00
waw, 137 de comentarii :)))))
-
lol, duminică, 13.08.2017 09:38
In istorie va ramane Vettel cu 4+ titluri si Hamilton cu 3+ titluri. Alonso va fi mai mult de umplutura. Sa vedem Max ce va face, promite mult. Eu am aratat si argumentat atunci cand am afirmat ceva. Fanele lui Alonso nu pot accepta faptele asa cum au fost. E mare lucru sa ai un interlocutor care sa se opreasca atunci cand a inteles ca nu avea dreptate. Tu Ayrtoane (impreuna cu nickname-urile asociate pe care le folosesti) esti bun pe aria asta ca esti ignorant si ambitios.
-
lol, duminică, 13.08.2017 10:16
Daca este sa fim sinceri, Alonso este in acest moment considerat unul dintre cei mai buni piloti din aceasta generatie si din fericire peste Hamilton. Hamilton a avut noroc, primul titlu castigat cu ajutorul lui Glock, iar celelalte doua cu ajutorul unei masini cu 1s mai rapida ca concurenta. Si totusi Rosberg care este considerat un pilot extraordinar de slab, l-a batut pe Hamilton de i-au iesit fulgii plus i-a luat un titlu. Nu exista nimic mai umilitor pentru un pilot de F1, cand un pilot considerat foarte slab, bate un triplu campion mondial si castiga un titlu! Si pata asta va ramane pentru totdeauna pe fata lui Hamilton, pentru ca n-o poate sterge si nici nu o poate ascunde. Ce spun fanii este irelevant, unii sunt comici ca mine, altii sunt irelevanti ca lol, si altii, dar Hamilton va ramane cu aceasta durere... pana moare.
-
lol, duminică, 13.08.2017 10:42
Alonso este considerat unul dintre cei buni. Corect. E considerat cel mai bun doar de fanii lui. Genul de fani die hard ca dupa 2006 desi Alonso a mai luptat pentru titlu din cand in cand, campion a mai fost doar la declaratii. Una e valoarea de pe pista ce se concretizeaza in ceva (titluri) si cu totul altceva e perceptia unora din afara pistei.
-
lol, duminică, 13.08.2017 10:50
Alonso ar fi fost bun de vanzator la taraba ca stie sa-si vanda marfa cat de proasta ar fi. Uite ce rezultate are dar el o tine sus, ca an fantastic samd. Normal ca nu poate pacali pe toata lumea. Are clientii lui fideli dar in rest se prinde lumea.
-
Popa, duminică, 13.08.2017 11:00
Cred ca a provocat multa frustrare faptul ca Hamilton a castigat (si confirmat) in 2008 dupa povestea din 2007.
-
Popa, duminică, 13.08.2017 11:10
Hamilton a castigat in 2008 cu un monopost net inferior. Daca a luptat Massa pentru titlu e clar ca Ferrari era peste McLaren. In plus Kovalainen era pe nicaieri cu McLaren.
-
AyrtonSenna1991, duminică, 13.08.2017 11:49
Auzi lol , eu am un singur cont deșteptule. Profilul meu e vizibil . Tu in afara de contul asta mai ai cel puțin 2-3 conturi , să fim serioși. Ignorant nu sunt , stiu ce pilot e Hamilton , nu e în stare să depășească un Ferrari , Alonso cu o mașină inferioară a bătut un Torro Rossi a lui Sainz , un pilot foarte bun după părerea mea. Am ambiție în sensul bun deșteptule.
-
Popa, duminică, 13.08.2017 12:09
Doar dupa fanii McLaren sau ai lui Hamilton, monopostul din 2008 a fost inferior, sau poate Hamilton a fost inferior ca indemanare comparativ cu Massa, oricum Kovalainen a castigat o cursa cu acel monopost inferior McLaren, Hamilton trebuia sa castige toate cursele din acel sezon, dupa spusele fanilor lui, care il viseaza talentat.
-
lol, duminică, 13.08.2017 12:11
Hamilton stie ca este un pilot talentat doar in calificari, de aia incerca sa-l saboteze pe Alonso cat au fost colegi la McLaren, chiar si sabotat de echipa, Alonso era mult in fata britanicului. In plus, Hamilton a mintit cand a spus ca nu stia de caietul Ferrari, fapt dovedit de avocatii Ferrari, cand au prezentat un email in care Hamilton il intreba pe Alonso daca a vazut cum este imparatita masa monopostului Ferrari, evident Alonso nu i-a raspuns la acest email.
-
VF, duminică, 13.08.2017 12:13
L-am vazut pe Hamilton anul trecut la cursa din Ungaria, era arogant, ofticat ca trebuia sa semneze autografe, si nu era nici o camera care sa-l inregistreze, cum vedea un reported, Hamilton isi schimba ranjetul si era vesel sa semneze acele autografe. In comparatie, cam tot restul pilotilor erau relaxati, sesiuni destul de lungi de semnat autografe, singurul pilot plictisit de astfel de sesiuni... Hamilton.
-
Login, duminică, 13.08.2017 12:14
Imi aduc aminte ce ofticat era Hamilton cand a pierdut titlul la finalul sezonului trecut, nu stia unde sa se ascunda, nici pana astazi nu l-a felicitat pe Rosberg, comparativ cu sezonul 2008 in care Massa l-a felicitat pe Hamilton, se vede caracterul infect al acestui pilot, care ramane infect orice ar face, Hamilton.
-
lol, duminică, 13.08.2017 12:16
Hamilon la inceputul sezonului declara ca ar fi bucuros daca s-ar bate cu Vettel si cu Bottas, dupa ce Vettel a castigat cateva curse, Hamilton era turbat de suparare, si in plus si Bottas a castigat cateva curse, un aspect la care Hamilton nu cred ca s-a gandit vreodata. Cred ca Hamilton a fost cel putin surprins cand si-a dat seama ca Bottas este pentru moment mai slab ca Rosberg, dar a inceput sa castige experienta si are toate sansele sa-l scoata din lupta pentru titlu, pe acesta.
-
Popa, duminică, 13.08.2017 12:19
Tristetea lui Hamilton este ca n-a confirmat titlul din 2008 nici pana in acest moment, in 2009 a fost pe nicaieri, 2010 n-a prea contant desi avea o masina net superioara comparativ cu Red Bull-ul lui Vettel si cu Ferrari-ul lui Alonso si totusi, Vette a castigat titlul si Alonso a avut o sansa sa-l castige. 2011, Hamilton n-a cotat, nici talent nici masina, de 2012 nu mai zis nimic, a fost pe langa tot sezonul, iar in 2013... inexistent in F1. Hamilton are nevoie de un monopost cu macar 1s mai rapid ca concurenta, deh n-are talent, trebuie sa-l ajute masina si cam oricine castiga cu o masina cu 1s mai rapida ca concurenta ca dovada ca Hamilton a castigat titlurile din 2014 si 2015, desi avea toate sansele sa-l piarda pe cel din 2014.
-
lol, duminică, 13.08.2017 13:49
Hai sa ne uitam putin in clasament si la ultimele campionate F1 ... Acum serios, fanii lui Alonso sau ai lui Hamilton ar trebui sa fie frustrati? Fanii lui Alonso nu mai stiu in cine sa dea mai intai. In Vettel? In Hamilton? Mai e si asta micu, Max ... Cum da talentosul o declaratie aparent optimista in presa imediat apar aplaudacii lui plini de indarjire. Calm down, people!
-
lol, duminică, 13.08.2017 13:51
Ultimul slogan este ca Alonso e cel mai bun by default. Ca sa vezi pana unde sunt in stare sa ajunga cu aberatiile in lipsa rezultatelor.
-
lol, duminică, 13.08.2017 14:06
Este evident ca sunt trist pentru ca Hamilton a fost avantaj de echipa in 2007, a mintit in legatura cu acel caiet Ferrari si degeaba, Alonso a scos cateva victorii, si in plus a terminat cu acelasi numar de puncte ca "maretul" Hamilton. Evident ca-s ofticat, Hamilton este un zeu in Formula 1, sau cel putin asa imi spun vocile, sau mama... ce conteaza.
-
lol, duminică, 13.08.2017 14:07
Alonso a fost sabotat de echipa in 2007 dar sta nu m-a deranjat, Hamilton era slab avea nevoie de ajutor, cum sa castige fara ajutorul echipei? Incepea cursa si Alonso se ducea la peste 30s... ce era de facut? Si Vettel il bate pe Hamilton si monopostul Ferrari nu-i nici macar cel mai bun de pe pista.. daca Hamilton nu-i asa de talentat... ce sa fac eu?
-
Popa, duminică, 13.08.2017 14:09
Stie ce stie lol, dar n-ai cum sa compari monopostul Mercedes din sezonul 2014, sau sezonul 2015, cu monopostul Ferrari din 2012 sau monopostul Red Bull din 2013, este evident ca monopostul Mercedes este cel mai bun monopost din istoria Formulei 1, fara acest monopost Hamilton n-avea nici o sansa la vreun titlu, il bateau si Vettel si Alonso in acelasi timp.
-
j, duminică, 13.08.2017 14:12
Hamilton nu se astepta ca Rosberg sa fie atat de talentat, ce surpriza a fost cand s-au batut in 2014 sau 2015, cred ca Hamilton se astepta sa se bata singur la titlu, pe care l-a si pierdut in 2016, sa fie fericit oricum, a castigat doua titluri fara pic de efort. Si nu pentru ca era cine stie ce talent, ci pentru ca echipa tehnica a produs cel mai bun monopost din istoria Formulei 1! Nici macar monopostul condus de Senna sau Schumacher in trecut nu se pot compara cu acest monopost, si ambii au fost foarte talentati comparativ cu Hamilton!
-
b, duminică, 13.08.2017 14:37
Scufita este si acum frustrata pentru sezoanele 2014 si 2016.Saraca este singura campioana din istoria batuta de colegul ales de ea.In 7 din ultimele 8 sezoane scufita a avut dadaca drept coleg de echipa....in singurul sezon fara dadaca scufita si-a luat-o :Ricciardo 3victorii ,scufita 0.Saraca a luat-o la fuga ca badaranul Riccia a batut-o.Scufita este si acum traumatizata si cand vede un Red Bull prin preajma inebuneste la propriu.In 2016 fara ajutorul ferrari scufita era altoita de kimi.Anul asta italienii au luat masuri inca din prima etapa si pun votka in loc de apa in masina lui Kimi ca acesta sa nu performeze. Scufita si fanii ei sunt frustrati pe Hamilton ca acesta a castigat curse in fiecare sezon si a terminat in top 5 indiferent de masina.Scufita in 2007,2014 si 2016 are 0 victorii.
-
b, duminică, 13.08.2017 14:42
Scufita nu apare cu prietena de teama ca se face de ras.Fetel este gelos pe Hamilton ca acesta are femei frumoase.Prietena lui fetel este o broasca raioasa pe langa Nicole Scherzinger,Rita Ora si altele.
-
lol, duminică, 13.08.2017 14:43
Tocmai ca erau curse in care Hamilton il cam lasa pe Alonso mult in urma in 2007. Normal ca Alonso a fortat si a dat totul dar curand a inteles ca Hamilton e o nuca prea tare. Deja isi facea planuri de debarcare pentru anul urmator pentru ca orice pilot nu are cum sa fie 100% in anul de debut. In 2008 urma sa fie si mai rau pentru Alonso. Hamilton era challenger-ul atunci, chiar si egalitate daca ar fi fost tot Alonso pica de prost. Campion mondial en titre sa te bata unu in anul lui de debut, mai mare rusinea ... Cum era aia, "l-a oprit pe Schumacher"? Iar opritorul fu prea curand oprit de un debutant, LOL si staaai, ca nu asa cand oricum s-ar fi retras. Alonso a fost oprit cand era pe val .... haha. Ba voi sunteti zdraveni la cap? Pe asta il periati voi atat?
-
AyrtonSenna1991, duminică, 13.08.2017 14:49
@VF Mă bucur că spui adevărul despre caracterul infect al lui Hamilton . Ca fan al lui Alonso am si eu o curiozitate : spaniolul cum s-au comportat ?
-
lol, duminică, 13.08.2017 14:56
Tu intrebi, tu raspunzi, tu lauzi raspunsul. Tu cu tine si voi amandoi.
-
b, duminică, 13.08.2017 15:01
Hamilton este atat de plictisit de fani si de autografe ca s-a dus din propria initiativa la fanii din China sa le dea autografe in timpul antrenamentelor. Scufita fetel in schimb statea degeaba si ranjea la fraierele fane a unuia VETEE. Mai lasati minciuna ca cadeti in penibil.
-
AyrtonSenna1991, duminică, 13.08.2017 15:06
Am spus că nu am ce vorbi cu tine. Nu am 100 conturi , poți să înțelegi chestia asta ? Sa calomniezi si sa te bagi ca prostu'-n treaba e ușor.
-
lol, duminică, 13.08.2017 15:33
yeah right
-
j, duminică, 13.08.2017 16:46
Alonso ar face bine sa se grabeasca si sa semneze cu McLaren. Nu de alta dar risca sa stea un an pe tusa sau sa fie nevoit sa se retraga la finalul sezonului.
-
c, duminică, 13.08.2017 17:08
Alonso in locul lui Vettel la Ferrari iar neamtul la parnaie
-
c, duminică, 13.08.2017 18:12
Adica sa moara vecinul sa-i iau capra ... Dar de ce doar Vettel la parnaie. Toti in afara de Alonso la parnaie. Poate ca singur pe pista castiga si el. Cu un monopost net inferior, desigur. Sa vezi atunci spectacol in F1.
-
mobius, luni, 14.08.2017 21:54
In 2012 si Raikonen l-a scos dintr-o cursa pe Alonso. Avea cincizeci de puncte in fata lui Vettel, moment dupa care a abandonat in doua curse, scos mai intai de Grosjean si apoi de Raikonen. Se pare ca bunele relatii dintre ultimul si actualul sau coechipier, nu sunt nici noi, nici nici intamplatoare. Vorbind acum despre Hamilton, daca echipa (Lauda) nu l-ar fi sustinut, in 2014 si 2015 ar mai fi pierdut un titlu. Dar cum spunea cineva mai sus, una este valoarea pe pista a pilotilor si alta este perceptia celor care privesc.
-
mobius, luni, 14.08.2017 22:41
Lasa ca a avut Alonso destul noroc cu titlurile alea doua. Nu se poate sa aibe numai noroc, nimeni nu are. Daca era asa bun castiga lejer cu diferenta mare de puncte si nu mai statea nimeni sa ofteze dupa anumite incidente care l-au impiedicat. Daca era asa bun cum e perceput doar de unii, l-ar fi batut pe Hamilton cum l-a batut pe Piquet si gata al treilea titlu. Dar nu a fost asa, uneori a fost peste Hamilton alteori a fost Hamilton mai bun. Au terminat la egalitate de puncte cu Alonso mai bun in prima parte a campionatului iar Hamilton in a doua (probabil dupa ce se adaptase la F1).
-
lol, marţi, 15.08.2017 09:43
Interesant e ca Alonso a refuzat sa-i mai ofere setari lui Hamilton cand incepuse sa piarda, crezand ca setarile erau cauza (fie vorba intre noi, daca te bate cu setarile tale tot inseamna ca e pilot mai bun). Apoi Hamilton l-a invins si mai des cu setarile sale.
-
@mobius, marţi, 15.08.2017 17:57
In a doua parte da, Hamilton s-a adaptat.....mai ales cand Ron dadea dispozitii ca Alonso sa fie sabotat in propriul garaj. Ideea e ca acelasi Ron, dupa ani, a recunoscut ca l-a favorizat pe Ham nejustificat de mult cu orice pret. Iar pretul a fost urias.
-
mobius, marţi, 15.08.2017 18:45
Concret, in ce a constat sabotajul? Ca sa nu vorbim va tatele ...
-
lol, marţi, 15.08.2017 18:50
Ce altceva sa mai zica si ei ... cand ajungi sa vorbesti de sabotaj e grav, inseamna ca intelegi ca o iei pe carca si nimic din ce te lupti sa faci nu da roade ... o poveste cu sabotaj e ultimul leac in caz de avarie
-
AyrtonSenna1991, marţi, 15.08.2017 19:29
Dacă vrei să găsești defecte unui om , găsești destule. Hamilton și-a luat-o bine de la Button în 2012 , Button care era mâncat pe pâine de Alonso. Un îngâmfat si un frustrat plus un caracter machiavelic si meschin asta e adevăratul Hamilton.
-
lol, marţi, 15.08.2017 19:46
Uite asta inseamna ipocrizie ... Button de asemenea a fost batut bine de Hamilton Iar Alonso de asemenea a terminat in urma lui Button in clasament intr-un anumit an ... Cred ca v-a taiat macaroana Hamilton cu gestul sau de la cursa trecuta, a dovedit ca are daca nu fair play atunci incredere cu carul ca poate castiga si daca risca puncte pretioase, ceva ce nu am vazut din partea lui Alonso.
-
someone, marţi, 15.08.2017 19:49
Button era cam la egalitate cu Alonso cand a fost anuntat ca va fi pus pe tusa. Abia dupa a luat Alonso conducerea. Doar coincidenta?
-
lol, marţi, 15.08.2017 19:54
Button oricum era pe picior de plecare. Cand era la Renault, Alonso era doar rezerva. Briatore a reusit sa scape cumva de Button (nu de Trulli care era mai slab decat Button) ca sa-i faca loc lui Alonso.
-
lol, marţi, 15.08.2017 19:58
Trebuie precizat ca Alonso era manageriat de Briatore dar nu si Button. Anul urmator Briatore a reusit sa scape si de Trulli ca sa aduca un pilot mai slab dar manageriat de el, Fisichella adica. Aia a fost sansa lui Alonso alaturi de problemele tehnice de la McLaren.
-
AyrtonSenna1991, marţi, 15.08.2017 20:11
Alonso era ținut pe tusa deoarece era foarte tânăr. În 2015 au fost 7 puncte între ei deoarece Masina lui Alonso se rupea cam la fiecare cursa. Hamilton e defintia corectitudinii după părerea voastră. Hai sa nu ne mintim singuri
-
AyrtonSenna1991, marţi, 15.08.2017 20:13
În 2004 Alonso a fost în fața lui Trulli.
-
lol, marţi, 15.08.2017 21:11
Nu conteaza varsta, conteaza valoarea. Avea valoare sa primeasca volan in F1. Curios lucru insa, Briatore s-a decotorisit de pilotul mai bun, Button adica si l-a pastrat pe Trulli. Trulli a fost mai bun decat Alonso in prima parte a sezonului 2004 dar Alonso a recuperat pana la final. Similar cu scenariul in care Hamilton debutant a fost mai bun decat Alonso abia in a doua parte a sezonului dupa ce a castigat experienta. E ceva absolut normal. Ca fapt divers, Hamilton cam prin toate formulele prin care a trecut a castigat in al doilea an. Evident iarasi e vorba de experienta. Ai nevoie de practica cu masina si de acomodare in general.
-
gofit, miercuri, 16.08.2017 07:48
In 2015 Button era plasat in cursa in fata lui Alonso in repetate randuri. Si Button a avut probleme tehnice. Per total Button a fost mai bun in acel an. In 2007 Hamilton a pierdut puncte din cauza prostiei (debutant). Totusi a dovedit ca e mai rapid.
-
Radu, luni, 21.08.2017 10:05
Vacanta lui Alonso, probabil, se desfasoara in compania actualei prietene, Linda Morselli ...
Citeste si
-
F1 TOP | joi, 14 noiembrieFormula 1: Monaco va rămâne în calendar până în 2031Formula 1 a anunțat un acord nou cu Monaco pentru a găzdui Marele Premiu de la Monaco până în 2031. Începând din 2026, etapa din principat va avea loc în primul weekend din iunie. Citeste tot
-
F1 TOP | miercuri, 13 noiembrieF1: Eveniment special de lansare pentru toate echipele în 2025Formula 1 va organiza, pentru prima dată în istorie, un eveniment special de lansare pentru toate echipele. Evenimentul va marca 75 de ani de la înființarea campionatului mondial de Formula 1. Citeste tot
-
F1 TOP | marţi, 12 noiembrieF1: Alpine va trece la motoare Mercedes din 2026Echipa de Formula 1 Alpine a anunțat oficial că va trece la motoare Mercedes începând din sezonul 2026. Anunțul vine la o lună după ce Renault, actualul furnizor de motoare al echipei franceze, și-a anunțat retragerea din Formula 1 la finalul lui 2025. Citeste tot
-
F1 TOP | miercuri, 6 noiembrieF1: Gabriel Bortoleto, pilot Kick Sauber în 2025. Bottas și Zhou părăsesc echipa la finalul lui 2024Gabriel Bortoleto va fi noul pilot al echipei Kick Sauber în Formula 1, începând din sezonul 2025. Debutantul brazilian îl va avea coechipier pe Nico Hulkenberg. Totodată, actualii piloți Sauber, Valtteri Bottas și Zhou Guanyu, vor părăsi echipa la finalul sezonului actual. Citeste tot
-
F1 TOP | luni, 4 noiembrieFormula 1: Max Verstappen, victorie spectaculoasă în Brazilia. Alpine, pe podiumMax Verstappen a câștigat Marele Premiu de la Sao Paulo într-un mod spectaculos. Triplul campion mondial este acum la un pas de cel de-al patrulea său titlu mondial, după ce rivalul său principal, Lando Norris a încheiat pe locul 6. Surpriza cursei a fost un dublu podium pentru piloții Alpine. Citeste tot
hai la Ferrari...lasa mclada