Skoda a înregistrat nouă luni de creştere consecutivă a vânzărilor
Cei de la Skoda au înregistrat cel mai bun rezultat de vânzări din luna mai obţinut vreodată în istoria companiei din Cehia. Modelele Octavia şi Rapid au fost cele care le-au adus noi clienţi celor de la Skoda.
Skoda sărbătoreşte cea de-a noua lună consecutivă de creştere a vânzărilor, anunţă reprezentanţii companiei. Marca din Cehia a obţinut o creştere de 15% a vânzărilor în luna mai în raport cu aceeaşi perioadă a anului trecut, totalizând 91.200 de vehicule. Cel mai bine vândut model al cehilor române Octavia, ale cărui vânzări au crescut cu 12% în luna mai, în timp ce vânzările lui Fabia au scăzut cu 22% în aşteptarea lansării noii generaţii. Odată cu aceasta, cehii se aşteaptă să fie cu un pas mai aproape de îndeplinirea planului lor de creştere, care vizează vânzarea a un milion de unităţi într-un an, pentru prima dată în istoria mărcii. Cehii nu exclud posibilitatea ca 2014 să fie anul în care vor atinge acest obiectiv, din moment ce au obţinut o creştere a vânzărilor de 14% în primele cinci luni ale anului, iar în 2013 au vândut 939.200 unităţi.
TEST DRIVE SKODA OCTAVIA 1.2 TSI M6
Încă de la început, reprezentanţii Skoda au anunţat că vor să-şi crească vânzările prin lansarea unui model nou sau revizuit la fiecare jumătate de an până în 2016. În acelaşi timp, compania cehă abordează cu încredere piaţa din China, cea mai mare piaţă auto din lume, care devine rapid cea mai mare piaţă pentru Skoda, dacă ne uităm la un raport care împarte vânzările pe ţări. În ceea ce priveşte rezultatele din Europa, Skoda a crescut cu 27% în Germania şi cu 29% în Regatul Unit în luna mai a anului curent în raport cu aceeaşi lună a lui 2013. Pe piaţa din Eruopa de Est, vânzările au scăzut cu cinci procente, în timp ce în Rusia au rămas la acelaşi nivel. În China, vânzările Skoda au crescut cu 11 procente în decursul lunii mai.
TEST DRIVE SKODA SUPERB 2.0 TDI DSG6 ELEGANCE
TEST DRIVE SKODA RAPID 1.6 TDI 105 CP
În cadrul concernului Volkswagen şi al planului său de a fi constructorul auto numărul unu în lume până în 2018, Skoda are rolul de a obţine 1.5 milioane de unităţi vândute pe an până în 2018. În raport cu anul în care a fost prezentat planul respectiv, vorbim despre o valoare dublă faţă de ceea ce obţinuse Skoda în anul precedent. Cehii se bazează pe noile lor modele pentru creşterea vânzărilor în Europa, marca achiziţionată de concernul Volkswagen mizând pe abordarea unor segmente de piaţă aflate în creştere, fără a renunţa la spiritul său practic sau la segmentele în care îşi menţine vânzările la un nivel conform cu aşteptările consiliului director.
Via Skoda
Inca o dovada ca designul simplu si ferm nu poate da gres...