Skoda a făcut o Octavia vRS de 600 CP

Publicat joi, 09.06.2011 18:39 de Sebastian Toma

Pentru a aniversa 10 de ani de modele de performanţă, divizia Skoda din Marea Britanie va merge la Săptămâna Vitezei de la Bonneville cu o Octavia vRS de 600 CP.

Echipa Skoda din Milton Keynes (Marea Britanie) a anunţat că va construi o versiune de 600 CP a lui Octavia vRS. Modelul respectiv va fi înscris la Săptămâna Vitezei de la Bonneville şi va încerca să depăşească pragul de 320 km/h. Versiunea de 600 CP a lui Octavia vRS utilizează motorul TSI de 2.0 litri al versiunii standard, dar primeşte o nouă turbină Garrett, proiectată special, iar motorul va fi alimentat cu combustibil de competiţie, cu o cifră octanică mai mare de 100. Pentru reducerea detonaţiilor şi mărirea performanţelor, modelul va utiliza şi un sistem de injecţie de metanol, care are rolul de a răci camera de combustie şi de a ajuta arderea amestecului carburant.

Pe lângă modificările de la motor, Skoda Octavia vRS are o gardă la sol redusă cu 80 de milimetri, un rollcage ramforsat, o paraşută pentru frânare, extinctoare şi un intercooler de competiţie. Presiunea de supraalimentare utilizată de motor va fi situată între 1.79 şi 1.93 bari, semnificativ mai mult decât versiunea standard. Oficialii Skoda Milton Keyes nu au dezvăluit specificaţiile turbocompresorului şi nici modelul acestuia. Sunt şanse mari ca modelul respectiv să fie echipat cu o turbină hibrid, optimizată special pentru această competiţie.

Skoda Octavia vRS va concura la clasa "maşini de producţie cu motoare de 2.0 litri", unde va alerga într-o linie dreaptă de 14.48 kilometri trasată pe celebra pistă de sare. Cei care au modificat această versiune de performanţă a lui Octavia au lucrat în secret până acum şi sunt convinşi că îi vor surprinde pe mulţi cu proiectul lor ambiţios.

Via | Autocar

  • unu, joi, 09.06.2011 19:06
    cat tine?

    600cp din 2litri...sunt curios ce fiabilitate poate avea motorul ala

  • GT-R, joi, 09.06.2011 19:19
    @unu

    Au facut motorul ala pur pt treaba mentionata, nu pentru a castiga vreun concurs de fiabilitate. Dupa ce isi vor atinge scopul, masina va fi pusa frumos intr-un muzeu si atat. Trebuia sa se gaseasca unu sa dea cu bota in balta si sa strice momentul...

  • je, joi, 09.06.2011 21:16

    care moment?cel de aniversare a diviziei de performanta skoda?ma bufneste rasul...

  • FloRx, joi, 09.06.2011 21:37

    felicitari Skoda! Din punctul meu de vedere au gasit echilibrul intre cantitate si calitate.

  • ScorpyonVAG, joi, 09.06.2011 21:54
    @unu

    Daca motorul 1.8T, este modificat de multi, si au ajuns la 300-800Cp, si nu au nimic la el, ma indoiesc, ca va avea 2.0TSI (motoare care au primit multe premii, care sunt modificare de specialisti, ca nu vor fi fiabile).

  • .marius., joi, 09.06.2011 22:35
    Ambitie RS

    " Cei care au modificat această versiune de performanţă a lui Octavia au lucrat în secret până acum şi sunt convinşi că îi vor surprinde pe mulţi cu proiectul lor ambiţios." Eu sunt deja surprins. Off-topic: Exista vreo umbra de convertibilitate intre bari si atmosfera ? Adica 1 bar = ? atmosfere .

  • cozappz, joi, 09.06.2011 23:13
    Conversie atm in bari

    http://www.conversii-metrice.ro/Presiune/Conversie-din-Atmosfere-in-Bari.html

  • so, vineri, 10.06.2011 08:24

    foarte frumos, dar nu are cum sa fie fiabilitate in astfel de cazuri. am un prieten care are un mk5 R32. A ajuns prin multe modificari undeva la 450cp. la competitia care avea loc i-a crapat motorul pur si simplu. asa ca aceste modificare uriase nu pot fi fiabile.

  • tomita, vineri, 10.06.2011 09:24

    cand vorbesti de tuning, sunt multe variabile. incepand de la originile si semnifcatiile cuvantului, se poate deduce ca e o treaba de finete, unde ingineria conteaza foarte mult. spre exemplu motoarele de 2600cmc de pe skyline gtr in regim de fiabilitate sustin puteri de peste 800cp. nu vorbesc ca 1000cp sunt multe si tin, dar cu ingrijiri... de asemenea motorizarile de pe evo-uri sunt prea mutle la 800cp. de ce un motor de 3200cmc de la vw ar crapa la 450 cp? probabil ca ingineria celui ce a modificat e una defictara, sau mentenanta motorului, adica proprietarul ar trebui sa mai invete, e deficitara

  • ironR, vineri, 10.06.2011 12:49
    bv skoda!!!

    cand am citit prima data am crezut ca e primul motor creat de skoda, bine ca ati pastrat totusi sigla de skoda :))

  • bmw, vineri, 10.06.2011 13:43

    regula e simpla pentru motoare, chiar si cu putin tuning: la motor de 2000cmc, ideal din toate punctele de vedere (fiabilitate, consum, durata de fiata...) este suficient 200cp, adica 1cp la 10cmc.

  • so, vineri, 10.06.2011 13:45

    hai sa fim seriosi. 2600cmc = 1000cp???? asta-i prostie...

  • Shcoda, vineri, 10.06.2011 16:29
    pfuuu

    urate-s pobedele astea! cehii chiar nu au un designer mai inspirat? inteleg ca vor traditie dar o supersportiva merita o forma mai ingrijita.

  • tomita, vineri, 10.06.2011 16:58

    @so baiete, pune mana de studiaza si apoi intri in vorba

  • danutz, vineri, 10.06.2011 18:09

    Unii indivizi acneeati care posteaza pe-aici habar n-au ca pe vremea cand parintii lor probabil nici nu se nascusera Skoda alerga prin raliuri internationale, castigand si premii, si scoteau primul motor realizat integral din aluminiu. Dar, ma rog, ce sa le ceri, vorba reclamei, n-ai cu cine, niste tarani...

  • raoul, marţi, 21.06.2011 22:18
    @danutz

    In primul rand ,nu exista motor realizat integral din aluminiu ...vezi si de ce ....documenteaza-te . In al doilea rand, intr-adevar Skoda alerga prin raliuri , dar raliuri de mana a 2-a ,gen IRC de astazi sau anumite etape din WRC( mai exact RAC rally) , unde a si castigat curse, dar la clasa ei , nu la general. Sa fim seriosi , nu are notorietatea( in raliuri) pe care o au sau au avut-o Ford, Lancia, Subaru, Peugeot, etc

  • jjj, luni, 12.12.2011 15:28
    skoda

    Salut de ce va miraati asa eu am o skoda octavia din 2006 facuta la comanda pentru norvegia am motor de 1.9Diesel 200cp din fabrica fara nici o modificare la motor absolut nimic. Atat doar k mi sa dus turbo la 125.000 si am inlocuito cu una garet mai mare.