Și SUV-urile primesc kituri de tuning: ABT Sportsline lansează un pachet complet pentru Audi SQ5
Audi SQ5 a fost "dopat" cu ajutorul specialiștilor din cadrul casei de tuning ABT Sportsline. Acum, SUV-ul constructorului german produce 425 de cai putere și 550 Nm.
Dacă îți dorești un SUV, dar în același timp vrei și performanțe foarte bune, Audi îți pune la dispoziție modelul SQ5. SUV-ul german promite 354 de cai putere, 500 Nm și o accelerație 0-100 km/h în 5.4 secunde.
Acum, casa de tuning ABT Sportsline oferă un pachet complet pentru SUV-ul din Ingolstadt.
Mulțumită pachetului de performanță, motorizarea de 3.0 litri TFSI produce 425 de cai putere și 550 Nm. Pentru moment, oficialii ABT nu au oferit informații cu privire la performanțele obținute în urma modificării resurselor.
Totodată, casa de tuning oferă un pachet de putere și pentru exemplarele Q5 echipate cu motorul diesel de 2.0 litri și 190 CP. Kitul promite să crească puterea la 215 cai, iar cuplul motor ajunge și el la 440 Nm (+40 Nm comparativ cu versiunea de serie). Mai mult decât atât, ABT spune că în scurt timp o să lanseze un program și pentru versiunile echipate cu motorul pe benzină de 2.0 litri.
Casa de tuning anunță că a pregătit și un pachet exterior, dar pentru moment acesta nu este disponibil. În prezent, cei care vor să calce pragul ABT pot opta doar pentru jante cu design special și cu dimensiuni de 20 sau 21 de inch.