Şeful Volkswagen comentează presupusa vânzare Opel. GM răspunde prompt

Publicat joi, 14.07.2011 12:18 de Bogdan Mirică

General Motors a calificat drept "regretabile" comentariile făcute de Martin Winterkorn, preşedintele Volkswagen, pe marginea unei posibile vânzări Opel.

Opel se află într-o situaţie ingrată. Deşi vânzările merg bine după prima jumătate a anului, tot mai multe voci vorbesc despre un divorţ de părintele General Motors. Deşi oficialii americani au dezminţit zvonurile, informaţiile privind o eventuală vânzare continuă să apară.

La mijlocul acestei săptămâni, în cotidianul german Frankfurter Allgemeine Zeitung, chiar şi preşedintele Volkswagen, Martin Winterkorn, a comentat pe marginea subiectului. Winterkorn a declarat că grupurile din China ar fi interesate să intre în posesia tehnologiei şi centrelor de distribuţie Opel şi că nu ar fi un lucru înţelept din partea GM să renunţe la 5000 de ingineri, o forţă de muncă extrem de apreciată şi de căutată în industrie.

Răspunsul conglomeratului din Detroit nu a întârziat să apară. În comunicatul oficial emis de GM, afirmaţiile lui Winterkorn sunt catalogate drept "regretabile". "În ediţia tipărită a publicaţiei Frankfurter Allgemeine Zeitung Martin Winterkorn a continuat o serie regretabilă de zvonuri false, în condiţiile în care Opel manifestă un progres excelent în materie de restructurare şi generează rezultate comerciale bune", se arată în comunicatul GM.

GM a abandonat planurile de vânzare a subsidiarului Opel în anul 2009, când s-a angajat să restructureze compania germană aflată în derivă.

via | automotivenews

  • BaditzaEx, joi, 14.07.2011 15:09
    cu toate ca imi displace grupul VAG ,impreuna cu conducerea

    Salut !!! Avertismentul d-nului Winterkorn, care era absolut necesar avand in vedere evazitatea si nesiguranta creata ,de 2ani incoace,de GM vizavi de viitorul Opel

  • Alex, joi, 14.07.2011 16:03
    Reactia GM este exagerata

    Majoritatea presei auto din SUA considera exagerata reactia celor de la GM . Ca sa nu mai vorbim ca in urma cu o luna, presedintele GM ( Dan Akerson ) pur si simplu a desfiintat marca Lincoln ( detinuta de rivalul Ford ), pe care a declarat-o " moarta " iar intentia Ford de investi 1 miliard $ pentru a o resuscita este o risipa de bani . Cei de la Ford ( in special Alan Mullaly ) au avut decenta sa nu le raspunda, in conditiile in care tot mai multi americani considera ca Alan Mullaly ar fi presedintele ideal pentru GM ( http://www.thetruthaboutcars.com/2011/07/why-gm-should-hire-alan-mulally/ ) .

  • Mihai, joi, 14.07.2011 16:37

    Bineinteles ca nu le pica bine lu' vw cand vad ce bine se vinde Opel si vor prin orice mijloace sa aiba vanzari mai mari.De exemplu , stiti voi actualul motto al vw ,das auto ? ei bine de unde credetei ca l-au luat ? exact din curtea opel. http://www.topgear.ro/stiri/noul-opel-astra-das-auto-din-1965. dar e ceva obisnuit in cadrul vag ,confirmarea vinde la audi care dintr-un numar infinit de melodii si teme de reclama au trebuit sa fure in mare parte reclama Chrysler cu 200 C. Iar acum presedintele jucator la vw incearca din nou sa faca ceea ce stie cel mai bine,sa loveasca sub centura concurentii . Vorba celor de la Top Gear : "Opel Kadett. Das Auto". Alooo!! Se aude si la Wolfsburg?! Rusinica la VW si 1-0 pentru Opel. Punct.

  • @ Mihai, joi, 14.07.2011 17:34

    In Germania, Opel este depasit la vanzari nu numai de VW ( detasat numarul 1 ) dar si de Audi, BMW si Mercedes ! Iar in Europa, in primele 5 luni din 2011, marca VW ( nu grupul ) are o cota de piata de 12.8 % ( +18.3 % fata de 2010 ) in timp ce Opel/Vauxhall are o cota de piata de 7.7 % ( +18.4 % fata de 2010 ) . http://www.acea.be/images/uploads/files/20110617_PRPC-FINAL2-1105.pdf

  • BaditzaEx, joi, 14.07.2011 19:07
    @Mihai

    frate esti greu de cap, VAG prin afirmatia sa a facut un bine Opel,nu e chiar vorba de concurenta aici, mai ales ca GM face de ceva vreme un deserviciu Opel-lului prin ezitarile si zvonurile lansate ,cum ca ar dori sa vanda Opel, insasi Angela Merkel a trebuit sa se implice ( vezi anunturile de mai sus ) si sa ceara lamuriri din partea GM,deci problema nu este la VAG sau Opel ci la GM, iar declaratiile d-nului de la VAG au fost indreptate spre GM la modul : mai baieti ( referire la GM ) Opel are potential & tehnologie ,nu este automobilul vostru cu dar 2 motoare in oferta si alea de camioane ,nu sunteti singuri cu bani pe lumea asta ,asa ca hotarati-va odata ! - ca exista o rivalitate intre VW si Opel ( intre orice marca exista ) dar fii sigur ca acei nemti sunt patrioti totusi si nu dau declaratii gen politicienii nostri,doar pt a se ataca ,daca tu asta ai inteles/perceput, imi pot face o idee despre IQ-ul tau .

  • BaditzaEx, joi, 14.07.2011 19:18
    traducere pt toti incuiatii !

    GM se joaca de prea mult timp cu nervii ,angajatilor Opel, a fanilor acestei marci,a guvernului german si mai pe scurt cu unul dintre producatorii germani care contribuie destul de mult la cea mai puternica economie din Europa, la un stat care-si protejeaza cetatenii ( din aproape orice pct.d.v ) Germania. Ca sa fie luat in serios avertismentul ( si poate indemnul indirect a primului POLITICIAN ( un politician totusi ,intr-un stat normal nu se poate implica prea mult in directia unei societati comerciale ) catre unele societati germane ) era nevoie si de o reactie a unei companii puternice GERMANE, care companie era mai potrivita decat grupul VAG ?!,acum unii copii observ ca au inteles f prost ( obisnuiti cu o educatie si societate f simplista/ordinara ) afirmatia sefului VAG ,ca fiind un atac la adresa Opel ?! AIUREA

  • narcis, joi, 14.07.2011 19:29
    @BaditzaEx

    fff adevarat, seful VAG a vorbit ca un german & conational vizavi de Opel , fara nici un fel de rivalitate,iti dai seama ca , exista prietenii intre angajati opel si vag, poate cei de la opel s-au plans ... ca doar au familii, acolo familiile se imprietenesc intre ele si prin prisma jobului ... iar germanii sunt samariteni,se ajuta...si au un orgoliu,iar poate ca si VAG( un colos ) atata i-a el se afla in rivalitate cu GM ( alt colos ) nu cu opel ( e prea mic )

  • liviu, joi, 14.07.2011 19:53

    opel a fost si va ramane masina saracului in europa.

  • Andrei, vineri, 15.07.2011 08:48
    @liviu

    liviu multumim pentru afirmatiile stupide. compara pretul unui astra cu cel al unui sandero si vezi daca ai dreptate. si mai vezi cat costa insignia. si vezi si Opel GT. si da reply apoi!

  • grecu, vineri, 15.07.2011 10:55
    @@Mihai

    Mai documenteaza-te putin : in Germania , in primele 5 luni , Opel este depasit ,ca volum de vanzari, numai de VW. Comparatia cu Audi,Bmw si Mercedes oricum nu-si are rostul , dar cele 3 marci premium sunt depasite de Opel pe piata germana.

  • @ grecu, vineri, 15.07.2011 12:19
    Vanzari masini noi Germania in luna mai 2011

    VW 67.613 Mercedes 26.755 Opel 25.883 BMW 24.744 Audi 24.055 Ford 21.338 Skoda 14.201 Renault 10.246 Fiat 9.934 Peugeot 9.069 Hyundai 7.853 Citroën 7.841 Nissan 5.793 Toyota 5.725 SEAT 5.296 MINI 4.582 Kia 3.639 Chevrolet 3.421 Mazda 3.375 Dacia 3.297 Smart 3.178 Volvo 3.034 Suzuki 2.892 Mitsubishi 2.815 Porsche 1.860 Honda 1.740 Alfa Romeo 1.030 Land Rover 674 Daihatsu 392 Subaru 380 Jeep 331 Jaguar 274 Lexus 208 Infiniti 161 Lada 134 Lancia 72 Aston Martin 66 Saab 65 Chrysler 64 Ferrari 58 IVECO 48 Cadillac 47 Maserati 37 Bentley 34 Dodge 26 SsangYong 25 Alpina 20 Hummer 12 Lotus 12 Corvette 12 Wiesmann 12 Morgan 10 Rolls Royce 7 Lamborghini 6 Maybach 3 http://es.autoblog.com/2011/06/27/ventas-mayo-2011-alemania/

  • grecu, vineri, 15.07.2011 12:27
    @@grecu

    Daca tot esti anonim, macar fi un anonim care stie sa citeasca : am spus clar , in primele 5 luni ,din ianuarie pana in mai inclusiv , nu m-am referit strict la vanzarile din luna mai.

  • @ grecu, vineri, 15.07.2011 13:18
    Vanzari Germania ianuarie-mai 2011 pentru VW, Audi, BMW/Mini, Mercedes si Opel

    In primele 5 luni din 2011, situatia la vanzari a fost dupa cum urmeaza ( BMW si Mini raporteaza vanzarile impreuna ) : VW ( 295,045 unitati ), BMW/Mini ( 119,864 unitati ), Mercedes ( 110,939 unitati ), Opel ( 106,652 unitati ) si Audi ( 102,118 unitati ) . Cum este posibil ca Opel sa fie batut in Germania la vanzari de Mercedes ?

  • liviu, vineri, 15.07.2011 22:30
    @Andrei

    eu am vorbit de masini,cotetele pe patru roti nu se iau in considerare(sandero)

  • J.C., sâmbătă, 16.07.2011 15:36
    nu te da batut opel.....

    mie personal imi place mai mult designul opel decat vw... io zica ca ar trebui sa cumpere vag opelul si s-ar rezolva problema..... ar avea si calitate mai buna si un design mai proaspat/mai tineresc Winterkorn o vrut numa sa spuna ca ii pacat de opel sa fie vandut la chinezi ..... gm so atacat probabil pentu ca are dreptate Winterkorn

  • alinusu, miercuri, 20.07.2011 17:15
    @liviu

    tu ai măcar bani de un "coteţ pe patru roţi" din acela?