Șeful PSA: “Mașinile electrice nu sunt atrăgătoare, trebuie să le facem accesibile până în 2025”
Mașinile electrice nu sunt suficient de atrăgătoare pentru clienții “mainstream” și trebuie să devină accesibile până în 2025, a declarat Carlos Tavares, șeful grupului PSA. Potrivit lui Tavares, cererea de mașini electrice se va prăbuși atunci când țările vor renunța la subvenții.
Electrificarea este poate cea mai importantă tendință la nivelul industriei auto, producătorii fiind obligați să-și reducă emisiile pentru a evita amenzile din partea autorităților europene.
Achiziția unei mașini electrice sau cu propulsie hibridă nu este însă la îndemâna oricui, iar prețul acestor vehicule cu emisii reduse sau zero ridică o mare problemă de competitivitate.
“Lupta noastră este să facem ca mașinile electrice să devină accesibile până în 2025. Cererea pentru electrice se va prăbuși dacă țările vor renunța la subvenții,” a explicat Carlos Tavares, șeful grupului PSA.
Tavares susține că electricele nu sunt atrăgătoare pentru clienții “mainstream”, fiind cumpărate în special de “adepții ecologiei”. Acesta recunoaște că Peugeot are dificultăți în vânzarea mașinilor electrice către “consumatorii pragmatici”.
Via Reuters
-
Clique, joi, 05.03.2020 17:03
" Mașinile electrice nu sunt atrăgătoare " Păi nenea Carlos îmi cer scuze, dar îți spun că ești prost, ca mulți din industria asta auto, dar și din partea clienților. Acum pe piața auto, la categoria electrice, contează autonomia, timpul de încărcare, spațiul interior și prețul. Degeaba îmi faci o mașină să arate ca Marussia, dacă ea abia are 160 km autonomie reali. Timpul de încărcare este și el destul de important, știm că există fast chargere, însă încărcările astea rapide afectează bateria în timp.( cred că și un copil știe treaba asta ) Prețul este la fel de important ca autonomia, cum a fost ieri Honda E, da foarte bine, arată super simpatică interior și exterior, dar să ceri 40.000 si autonomie mică este deja... rușinică, cu toate că este Honda, trebuie să ne gândim că nu mai este vorba de motoare aspirate super fiabile și că s-ar justifica fiabilitatea motorului termic, piesele etc... Nu.. vorbim acum de mașină electrică care este mult mai simplistă și cu foarte puține piese. "Electrificarea este poate cea mai importantă tendință la nivelul industriei auto, " - Asta până se pun asiaticii în mișcare cu hidrogenul și cu rețeaua de hidrogen, oricum indiferent cât hate primește acum hidrogenul și mașinile pe hidrogen, tehnologia asta își va face loc treptat pe piața auto, fiindcă vor fi nevoie de alternative. Aici nu este problema de design, aici este vorba de mentalitate și de cât de flămânzi de bani a-ți devenit de când a început trendul electric.
-
PMC, joi, 05.03.2020 20:57
Tipul asta e o voce lucida si din pacate destul de singulara in marea de agitati cu arcuri electrice la cap. Intotdeauna a spus adevarul, vad ca-l spune in continuare. Dar atentie: omul are niste performante remarcabile la activ la sefia PSA. A reusit sa "imbine" cumva intr-un mod ingenios masinile Opel in lineup-ul de masini pe care il oferea deja PSA. Asta se numeste "strategie de piata", si se pare ca tipul e genial. Normal, nu e singur, dar sa-ti alegi cum trebuie oamenii de langa tine e uneori mai dificil decat jobul in sine. A reusit in cativa ani sa aduca Opel pe profit, ceea ce GM n-a reusit timp de 20 de ani. Precizez asta pentru cei care au skillu' mare la aruncat cu noroi in oricine e de alta parere.Omul s-a mai pronuntat si alteori legat de nebunia masinilor cu baterii. O spune din nou. Pentru claritate, aici e ce a declarat: Despite PSA Group noting a record of more than 12,000 plug-ins sold in January in Europe, Tavares said recently that electric cars lack mainstream appeal and are basically dependent on subsidies: "Electric cars are only bought by “green addicts” and lack broader appeal needed to reach mainstream consumers" “We are selling our electric vehicles to green addicts. We didn’t move to the pragmatists,” “When some markets are cancelling some subsidies, demand collapses,” The main problem highlighted by Tavares is the high price of EVs. The others are charging, range and price of electricity in the future: “The battle from now on is that zero emission vehicles become affordable between now and 2025,” "The lack of a dense charging network, the limited operating range of electric cars as well as uncertainties surrounding the long-term price of electricity, are hindering a broader adoption of electric cars, Tavares said." Slava Domnului ca acei "pragmatists" domina spectrul. Inca nu e totul pierdut, mai exista o sansa pentru umanitate... :) Mai adaug doar ca asta am spus si eu, pretul urias si nejustificat probabil ca e cea mai evidenta si prima piedica pentru ca masinile cu baterii sa se vanda fara subventii si sa ajunga sa conteze ca marja de piata. Daca un asemenea gadget ar costa mai putin decat o masina conventionala, proportional cu utilizarea sa limitata, atunci poate ar avea alta soarta. Asa, sansele lor pe viitor cu bateriile actuale sunt 0.
-
alex, joi, 05.03.2020 22:14
faptul ca esti fan diesel e una, faptul ca ii vezi pe cei ce sustin alte tehnologii, cu arcuri electrice la cap te transforma intr-un simplu troll. de ce? pentru ca daca si ceilalti te pot privi la fel si nu cred ca iti place. bine ca dai citate kilometrice si scoase din context.
-
Pragmaticu”, joi, 05.03.2020 22:43
Deci mașinile electrice nu sunt cumpărate de consumatorii pragmatici, ci de cei nepragmatici. Dacă ar fi să găsim niște sinonime pentru „nepragmatic”, care ar fi acestea?
-
PMC, vineri, 06.03.2020 00:28
@alex: ii vad cu arcuri electrice pentru ca sustinerea lor pt tehnologia respectiva e nefondata. Mi se pare absurd sa sustii ceva scump si prost. Pt ca asa sunt la ora asta masinile cu baterii: scumpe si proaste. Cat despre citatele scoase din context, sunt declaratiile complete pe care le-a facut seful PSA, deci despre ce e vorba in articol. Io ti-am mai zis ca nu-ti iese cu deslusitul lucrurilor un pic mai complicate...
-
fanel, vineri, 06.03.2020 07:05
@Pragmaticu" sinonimul pentru "nepragmatic"ar fi inovatorii in cazul electricelor dar ca si tip de cumparator (si antonimul pragmaticului), in literatura, ar fi "emotionalii". Pe domnul @PMC cel mai bine e sa-l lasam in treaba lui. Amesteca niste declaratii ce tin de managamentul afacerii, intelegerea pietei, adaptarea companiei la realitatile si anumite schimbari din comportamnetul cumparatoului cu propriile sale obsesii si monstrii ce-i domina imaginatia. Scoate din context citate pentru a-si sustine foarta slaba capacitate de argumentatie. E ok omul, dar in principal trebuie sa-i aratam intelegere.
-
Adrian, vineri, 06.03.2020 08:44
Ce mi s-a luat mie de acesti inovatori, progresisti, care aduc produse ”remarcabile” pe piata, ”indispensabile” oamenilor din viitor, dar stau cu mana intinsa la ”stat”, ca sa le faca infrastructura. Statul e prost, e condus de netrbnici, de batuti in cap. Dar vrem ca acei incapabili sa ne creeze toate conditiile ca noi sa facem banii usor. Bai nene, ma lasi? Pune mana si creeaza tu infrastructura ca sa-ti poti vinde produsele, lasa cersitul. Si gata cu subventiile de la stat, ca aici nu e republica socialista. Sa ne subventioneze privatii insisi. Sa dea ei rabat 9000 euro, sau ”avantaj client”. Sa transpire putin ca sa isi vanda produsele. Nu sa vina cu un motor electric inventat si perfectionat acum 100 ani, ca sa mi-l vanda la suprapret. Hai pa!
-
Green_Alex, vineri, 06.03.2020 09:43
@ Adrian, statul ,chiar si in cele mai capitaliste sisteme, poate (si chiar trebuie) sa aiba un plan de viitor pentru a dezvolta anumite domenii/idei/proiecte. Sustinerea asta se face fie prin legislatie favorabila, fie prin relaxarea unor taxe fie prin subventii, si nu are treaba neaparat cu socialismul sau capitalismul. Ca sa revenim la electrice, unele state au decis ca in contextul socio-economic actual, vor sa aiba o alternativa la transportul pe baza de petrol. Aceasta alternativa poate fi BEV sau hidrogen sau orice altceva. Aceste alternative sunt inca in faza de cercetare si nu sunt economice, si firmele auto nu prea se inghesuie sa le dezvolte pana nu pot fi siguri de profitabilitatea lor ulterioara. Aici intra statul care pentru a le da un impuls a ales sa ofere niste subventii pana se ajunge la o varianta viabila. In momentul in care alternativa la pertrol se va dovedi viabila totate subventiile vor inceta. Daca statul nu ar face asta am ramane captivii unei singure surse de energie din ce in ce mai scumpa pentru mult timp. Asadar vizionarii sunt cei care cauta alternative pentru ca plebei (adica noi toti care traim si respiram in orase) sa-i fie mai bine. Intotdeauna este bine sa existe si vizionari care sa vrea mai mult si pragmatici care sa asigure existenta unui backup.
-
dan_grc, vineri, 06.03.2020 10:01
Are dreptate Tavares, dar n-a explicat cum anume vor proceda sa le faca accesibile, mai ales daca subventiile vor scadea, sau chiar vor fi eliminate.
-
@dan_grc, vineri, 06.03.2020 10:19
Daca ar sti exact cum sa le faca accesibile, asta ar fi cel mai mare secret al firmei. In niciun caz nu l-ar face public.
-
gugi, vineri, 06.03.2020 10:53
@fanel: e ok o laie. bate campii continuu si mai si jigneste. deh....cand nu modereaza nimeni.... nu stiu cum sa le faca atractive altfel decat scazand pretul. si cum pretul e dat cel mai mult de baterii.....cam greu.
-
Adrian, vineri, 06.03.2020 10:59
@Green_Alex Hai sa vedem afirmatiile tale si dintr-un alt unghi: E intr-adevar bun acel plan pentru dezvoltarea de domenii/idei/proiecte noi, insa resursele Statului ar trebui indreptate catre popor, nu catre privati. Pentru ca legislatia favorabila/relaxarea taxelor/subventiile nu inseamna altceva decat ca Statul preia riscul acela despre care tot tu ai mentional, adica riscul privatilor ca un domeniu sa nu fie profitabil. Deci taxele mele sunt o perna de salvare pentru privati. Si n-ar fi o problema daca ar fi vorba de privatii ”mici”, insa in cazul de fata e vorba despre colosi care nu-si risca nici un banut, cersesc la Stat, ca sa se parleasca statul in caz nefavorabil si nu ei. In schimb ei culeg laurii construindu-si imaginea de vizionari, oameni sclipitori, dar nu rateaza nici o ocazie de a improsca noroi pe ... Stat. Privatii astia mari nu fac altceva decat sa suga la stat precum coruptii romani, fie prin lobby, fie prin amenintari, fie prin cersit !
-
Edikkk, vineri, 06.03.2020 11:35
Ha ha ha dl TAVARES CERŞEŞTE BANI DE LA GUVERNELE EUROPENE !!! Oare cum Tesla a făcut TOT în cel mai clar stil capitalist totul??? Plus reţea de încărcare Tesla pe tot teritoriul SUA continentale ???? Măi PSA deja aţi făcut profit miliarde cu Opel şi veţi face şi cu FCA mai şi băgaţi bani în investiţii nu visaţi numai profituri grase ca până acum ! La muncă, nu la întins mâna.
-
Adrian, vineri, 06.03.2020 11:40
Da Edikkkkkkkkkkk, Tesla a construit singura totul, guvernul SUA nici nu stia ce fac ei, nici nu au vorbit, nici nu fac schimb de informatii. Tesla nu e nici pe departe unul dintre vectorii SUA, cum (se zice ca) este Huawei pentru guvernul chinez.
-
Green_Alex, vineri, 06.03.2020 12:45
@Adrian, banii respectivi se duc pentru incurajarea cercetarii in domeniile cheie. Spre deosebire de grant-uri si subventiile acordate direct celor care propun proiecte de cercetare banii astia (ecobonus-urile) se duc la cei care gasesc o tehnologie vandabila (desi inca scumpa pantru ca este la inceput). Degeaba faci o masina electrica foarte buna daca ea nu convinge oamenii sa dea banii pe ea. Statul vine si spune ca dupa ce pune x-ulescu niste bani, mai pune si el niste bani, dar nu mai mult de jumatate din suma totala. Referitor la directia banilor, ei trebuie sa ajunga la cei care inoveaza, iar poporul nu inoveaza, el doar consuma. Ceea ce spui tu cu banii la popor suna a populism care nu este niciodata castigator. Daca insa banii se cheltuiesc pe sustinerea inovatiei (realizata de catre firme private de dragul profitului) si calitatea vietii poporului va creste. Pana la urma banii ajung la cresterea calitatii vietii poporului, doar ca mai pe ocolite, si cu imbogatirea inovatorilor (it is the capitalist way).
-
Adrian, vineri, 06.03.2020 14:04
@Green_Alex La modul teoretic lucrurile stau asa cum spui tu. La modul practic corporatiile jumulesc oamenii si ii fac sa creada ca le place, ca le trebuie, ca e corect. Ei de fapt au un singur tel: imbogatirea. De-aia fenteaza legea acolo unde pot, dau spagi colosale, fac evaziune prin insule izolate si aduc amenintari asupra guvernelor. Angajatii lor? Sclavi moderni. Cat priveste treaba cu banii la popor, evident ca nu in forma directa, ci prin universitati, centre de cercetare, exploatari de resurse si buna gestiune. Pentru ca populism si asistenta sociala poate fi si aceasta ajutorare a privatilor.
-
nică, vineri, 06.03.2020 14:41
E un lucru pe care nu-l înţeleg. Ce inovează PSA şi în general producătorii de automobile? De ce nu se dau bani la producătorii de baterii. Dacă comparăm costul unei masini termice cu una elecrică, cea din urmă este exagerat de scumpă. Costul bateriilor nu ar trebui să marească atat de mult preţul ținând cont si de faptul că, motorul temic cred că este mai scump decât unul electic, nu mai există cutie de viteze sau alte componente. Oare nu cumva producătorii de maşini nu fac decăt să-şi sporească profitul prin aceste subvenţii, în sensul că se menţine un preţ mai mare la mașinile electrice. Poate producătorii ar trebui să justifice la ce au folosit aceste subvenţii,
-
eu, vineri, 06.03.2020 15:25
Multe marci cred ca o sa dispara de pe piata si apar altii noi, pe vw nu il vad bine cu id.. , toyota e pe locul 1 in lume si nu au electrica? huh..doar hibrida..unii raman prea mult in urma nu stiu daca o sa mai poata recupera..
-
xxx, vineri, 06.03.2020 16:56
Tavares nu face parte încă intre cei 10 oameni ai lumii care decid, momentan. Ei au decis mașini electrice! Este scumpa mașina electrica, nu va alarmați imediat fac 5€ litru de motorina sau benzina, după care discutam cat de scumpa este! O fi o strategie sa câștige mai mult din combustibilii fosili, o fi CO2, nu știu.... Ce știu, este ca noi suntem victimele. Va garantez ca daca toți vom decide sa folosim numai mijloace de transport in comun si biciclete, vor găsii ei mijloace si taxe sa-si recupereze banii!
-
Adrian, vineri, 06.03.2020 17:22
@xxx Ce frumos spus! @nică Ai perfecta dreptate. O masina electrica are cel putin 30% mai putine piese decat una termica. Totodata un motor electric este muuuuult mai ieftin, undeva pe la 1000 si ceva de euro. Nemaivorbind ca acesta din urma aproape si-a atins conceptual perfectiunea. Nu mai trebuie bani de R&D. Deci unde se duc banii aia multi? In buzunarele actionarilor? Pai poate de-aia s-a decis "viitorul e electric". Si dintr.o data toti s-au supus. Ba mai mult, se plang ca nu au profituri suficiente, ca trebuie sa reduca costurile. Pai nu a trecut criza? Nu e crestere de la an la an? Ei cica au costuri mari cu trecerea la electrice. Pai de ce?
-
inexorabil, sâmbătă, 07.03.2020 06:33
AM, potoleşte-te cu “foarfeca” ! Pun la loc (cu mici “îmbunătăţiri” ulterioare) : Nu este de remarcat, măi Verzuiule, fiu devotat al compromisului invariabil, cu mentalitate de reptilă înnăscută (“să se îmbogăţească şmecherii, indiferent cât şi cum, dar musai să ne pice şi nouă firimituri de la masa lor prea încărcată şi, astfel, microconsumerismul ne-ar fi suficient, ba chiar ne-ar ferici, amorţindu-ne complet simţul critic”…eh, orice fel de şmecheri, dar să nu facă parte nicicum din “P$D”, nu?), nicio “cale capitalistă” în Ersatz-ul “noilor vremuri”. Habar n-ai ce este şi cum se cere interpretat capitalismul. Strict economic vorbind, capitalismul nu se întemeiază decât pe dialectica tradiţionalistă şi se referă doar la…IMM-uri (sau la vechile ateliere meşteşugăreşti şi la micul întreprinzător agricol, cu toţii/toate culcaţi/culcate la pământ de “dezvoltarea” modernistă, postmodernistă şi supermodernistă, şi din “Vest”, şi din “Est”). Dacă tu confunzi, cu seninătate dezarmantă, capitalismul cu corporatismul, este doar problema ta…La urma urmei, fii atent, în sensul că rădăcina lexicală a termenului “capitalism” este CAPITAL (inclusiv de factură intelectuală şi afectivă), nu SUPRACAPITAL. Oricum, te asigur că vei călca mereu cu talpa mistificării pe cuiul “incorect politic” şi “agresiv”, dar inexorabil, care te va străpunge până-n măduva minţii, declanşându-ţi automat alarma de disconfort sporit...Căci eu de-aia mă aflu aici, pe baricade, zi şi noapte… PS. Şi ce “democraţie” or fi promovând (başca fabulează despre ea) dragii noştri conducători/producători, din moment ce numai e-cioacele au prioritate (chiar la nivel absolut) în viziunile/opţiunile lor de viitor, iubitorii de “putoare fosilă” fiind, deci, ignoraţi, cu pizmă şi răutate evidente?...Dacă aşa trebuie înţelese “valorile liberale” (sau, mă rog, “occidentale”), atunci eu, unul, le voi grava mereu pe hârtia mea igienică.
-
PMC, sâmbătă, 07.03.2020 11:01
@Green_alex: am citit ce ai spus despre statul care se baga in economie si se trezeste el sa incurajeze discretionar anumite segmente. Totul, bine-nteles, in numele "binelui comun", si manat de ideologie stangista. Niciodata intr-un stat capitalist nu se apuca cineva sa acorde subventii extrem de mari pentru a incuraja firme private. Singura situatie sanatoasa cand se sustine prin subventii ceva e cand e vorba de un serviciu pentru populatie, pe care companiile private nu se inghesuie sa-l ofere din cauze de zona defavorizata sau din cauze de profit marginit sau inexistent. De ex, ai nevoie de un spital intr-un oras. Companiile private n-o sa vrea sa investeasca acolo pentru ca nu prea intrevad sanse de profit. Din moment ce acel serviciu e necesar, statul o sa intervina si o sa construiasca din bani de la buget acel spital si o sa aduca medici, eventual recompensandu-i mai bine decat in alte zone. Sau o sa dea subventii pentru companii private sau scutiri de taxe, ca sa ajute sa faca acea investitie privata profitabila. Asta e crestere sanatoasa si interventie sanatoasa in economie sau in banii de la buget. E necesar, n-ai ce face, trebuie sa faci investitia sau sa subventionezi, ca autoritate de stat. DAR Cand e vorba de masini cu baterii, nu exista absolut nicio dovada palpabila in toata istoria recenta si indepartata ca oamenii au influentat cu ceva mediul si cresterea CO2-ului in atmosfera, deci ca schimbarile climatice sunt antropogene. Asadar, banii pe care acum statele europene ii aloca pentru gargaunii din capul unor isterici verzi, watermelons (cautati conceptul pe net), sunt bani aruncati pe geam CARE N-O SA ADUCA NIMIC DECAT SARACIREA TUTUROR IN NUMELE UNUI BUN ILUZORIU!!! Hai sa nu incurcam borcanele, te rog. O minciuna raspandita de 500 de milioane de oameni din Europa, ramane o minciuna. Judecatile de valoare ale unora, pe baza unor ideologii motivate de dorinta de capatuiala, nu transforma realitatea, si nu transforma minciuna in adevar. Minciuna ramane minciuna.
-
Edikkk, duminică, 08.03.2020 08:29
@PMC să scrieţi cu litere mari nişte inepţii, nişte minciuni.... An de an, ÎN ORAŞ, până acum 30 de ani aveam ZĂPADĂ ÎN ORAŞ 2 LUNI PE AN MINIM 10 CM SPRE 20 CM ! Acum nimic, maxim 2-5 zile o amărâtă de 2-5 cm Aici nu vorbesc de Bărăgan unde este viscolită sau Bucegi la peste 1000 m altitudine. Să fii IDIOT să nu îţi dai seama că este intervenţia activităţii omului, dacă ai o vârstă ! Sau chiar dacă eşti tânăr este îndeajuns să vezi pozele din acelaşi oraş în decurs de 50 de ani !!!! Dar când nu doare...
-
Green_Alex, luni, 09.03.2020 10:11
@PMC in prima parte m-ai contrazis, dupa care imi dai dreptate, ca statul capitalist poate sa incurajeze prin subventii "un serviciu pentru populatie, pe care companiile private nu se inghesuie sa-l ofere ...din cauze de profit marginit sau inexistent." Exact asta am spus si eu. O alternativa la industria de transport bazata pe petrol este o necesitate din mai multe motive, unele care tin de ecologie, altele de economie si altele de geopolitica. Ia cauta sa vezi de exemplu cate zacaminte de petrol se mai exploateaza in Europa, si atunci o sa vezi de ce se vrea o alternativa. Schimbarile climatice sunt o realitate masurata si incontestabila, faptul ca ele sunt provocate de om sau nu poate fi dezbatut. In acelasi fel sunt unii care contesta si necesitatea vaccinurilor. Pe de alta parte poluarea aerului resimtita in orase, se datorieaza in mare parte traficului. Avand in vedere cele de mai sus (climatice, sociale, economice cat si politice) fiecare tara/grup de tari actioneaza in consecinta. Europa cauta in mod activ alternative.
-
xxx, luni, 09.03.2020 14:53
@PMC Isteria poate o boala nervoasa caracterizată prin apariția unor simptome neurologice cum ar fi si: sugestia sau autosugestia. PMC isteria de care vorbești tu, este inoculata si este valabila in ambele sensuri ale discuției. Ca sa fiu corect, noi suntem propriile victime ale sugestiei si autosugestiei. Nu bat câmpii, vezi rețelele sociale! Si chestia asta a apărut odată cu inventarea alfabetului. Ca sa fiu si mai clar, nu putem sa spunem ca, o persoana care a ieșit de la o piesa de teatru (dau la întâmplare un nume) Efectul razelor gama asupra anemonelor de Paul Zinder, este mai buna decât una care a ieșit ranga din club după 2l de whisky (contrafăcut bineînțeles). Așa nu știu eu sa spun ca benzinara (sau diesel) este mai buna decât electrica!
Citeste si
-
MASINI ELECTRICE SI HIBRIDE | vineri, 15 noiembriePrimele imagini cu viitorul GT electric Jaguar: autonomie de circa 700 kmConstructorul britanic de automobile a publicat primele imagini cu viitorul său GT cu zero emisii. Conceptul ar urma să debuteze la începutul lunii decembrie, iar modelul de serie va fi prezentat în 2025. Citeste tot
-
MASINI ELECTRICE SI HIBRIDE | vineri, 8 noiembrieNoul Mercedes-Benz CLA electric stabilește un nou record: peste 3700 km parcurși în 24 de oreNoua generație Mercedes-Benz CLA a stabilit un nou record pentru mașinile electrice. Un prototip al viitorului model de serie a reușit să parcurgă peste 3700 de kilometri în doar o singură zi. Citeste tot
-
MASINI ELECTRICE SI HIBRIDE | joi, 31 octombrieSuzuki: primul model electric va fi dezvoltat împreună cu ToyotaPrimul model electric Suzuki va fi dezvoltat împreună cu Toyota, au dezvăluit oficial cele două mărci japoneze. Viitorul model va fi lansat în 2025, iar producția va avea loc în India. Citeste tot
-
MASINI ELECTRICE SI HIBRIDE | miercuri, 30 octombrieViitoarele modele electrice Porsche ar putea primi și motorizări termicePorsche nu vrea să renunțe la motoarele termice nici în deceniul următor. Constructorul german a dezvăluit că chiar și modelele concepute pentru a fi exclusiv electrice ar putea primi motorizări termice în viitor. Citeste tot
-
MASINI ELECTRICE SI HIBRIDE | luni, 28 octombrieChinezii de la CATL prezintă o baterie pentru mașinile hibride PHEV: autonomie electrică de 400 kmCompania chineză CATL, cel mai mare producător de baterii de mașini electrice din lume, a prezentat o nouă baterie pentru mașinile hibride plug-in. Aceasta are în compoziție litiu și sodiu și promite să ofere o autonomie electrică de 400 de kilometri. Citeste tot
Stiu ca suna mai frumos pentru cei cu gandire "mainstream" dar haideti sa ne lasam de romengleza cand ceva suna repativ nasol. Maintream se traduce prin masa,plebei...Cum si van e duba chiar daca suna urat. La subiect,masinile electrice nu sunt atragatoare pentru marea masa de oameni din cauza pretului lor prohibitiv si a lipsei infrastructurii.Marea masa care nu isi mai permite un copil,nu mai are siguranta zilei de maine,fix de masini electrice le pasa lor acum.