Șeful Mercedes-AMG: Ne mărim gama, dar nu vom face un hipercar pentru că nu sunt profitabile
Tobias Moers, șeful diviziei AMG de la Mercedes-Benz, a anunțat intenția de mărire a portofoliului de modele. Un hipercar Mercedes-AMG nu face parte din planurile de viitor ale companiei.
Mercedes-AMG, divizia de performanță a mărcii din Stuttgart, plănuiește extinderea gamei actuale. Aceasta va include noi modele, unele din segmente neatinse încă de constructorul axat pe performanță. Printre toate noutățile de la Mercedes-AMG nu se va număra și un hipercar, precizează șeful diviziei AMG, Tobias Moers. După cum explică Moers, un asemenea model nu are logică din punct de vedere financiar pentru Mercedes-Benz. Un asemenea model este util atunci când o marcă vrea să-și întărească imaginea, dar nu ajută la rezultatele financiare anuale, explică directorul diviziei AMG.
În schimb, în loc de un hipercar, Tobias Moers promite variante mai performante ale actualelor AMG-uri și noi modele pentru divizia de performanță a companiei. Cei de la AMG vor să mărească și familia AMG GT, fără să precizeze ce intenții au în această gamă. Până să discute despre un eventual hipercar, cei de la Mercedes-AMG lucrează din greu la următoarea variantă de performanță a noii generații E-Klasse. Aceasta din urmă își propune să marcheze un pas important față de vechea generație în materie de dinamica de conducere.
Tobias Moers s-a alăturat echipei AMG în 1994, când compania din Affalterbach avea doar 120 de angajați. Între timp, AMG a fost preluat de Mercedes-Benz și a devenit o divizie importantă, care a ajuns să aibă 1.400 de salariați. De curând, concernul Daimler a decis să numească produsele create de această divizie de performanță Mercedes-AMG, în loc să adauge sufixul AMG la denumirea modelului Mercedes-Benz pe care este bazat vehiculul de performanță dezvoltat de specialiștii acestei direcții.
Via Autoblog
motiv pentru care inca ma indoiesc ca vom vedea prea curand un urmas al lui Veyron....sau care ii vor fi performantele ...sau cat de mult va supravietui