Șeful Mercedes-AMG: "Modelul AMG GT Roadster va fi înlocuit de noul SL"
Șeful diviziei de performanță a celor de la Mercedes-Benz a confirmat că noul SL va înlocui actualul AMG GT Roadster. Debutul este programat pentru anul acesta.
Chiar dacă vânzările nu au fost pe măsura așteptărilor, modelul SL este mult prea important pentru constructorul german de automobile pentru a nu primi o nouă generație. Potrivit informațiilor disponibile până în acest moment, aceasta va fi lansată pe parcursul acestui an.
Într-un interviu recent, acordat publicației Car and Driver, șeful Mercedes-AMG, Philipp Schiemer, a confirmat că noul SL va înlocui actualul AMG GT Roadster. Acesta din urmă a fost unul dintre motivele pentru care clienții au uitat complet de SL.
Spre deosebire de iterațiile anterioare, noua generație SL va fi un model AMG autentic. Cu alte cuvinte, a fost dezvoltat de divizia de performanță a nemților și nu va avea versiuni "obișnuite".
În cadrul aceluiași interviu, Schiemer a declarat că toate modelele AMG vor avea pe viitor o formă de electrificare pentru a respecta normele de emisii tot mai drastice.
Revenind la Mercedes-Benz SL, constructorul din Stuttgart anunța în urmă cu ceva timp că prototipurile au început ultimele teste în condiții de iarnă. Acestea s-au desfășurat aproape de Cercul Polar, iar inginerii au calibrat sistemul de tracțiune integrală și au observat cum se comportă plafonul de material textil.
Decapotabila germană va fi testată, înaintea lansării, și pe legendarul circuit Nurburgring Nordschleife.
via Car and Driver