Șeful Aston Martin atacă Tesla Model S: ”Modul de performanță Ludicrous este stupid”
Andy Palmer, președintele Aston Martin, a declarat că viitorul supercar electric bazat pe Rapide nu va avea nevoie de un mod special pentru a fi performant, cum este cazul lui Tesla Model S.
Pe Andy Palmer îl cunoaștem încă din perioada în care activa ca director executiv în cadrul Nissan. Pe atunci, Palmer caracteriza noul Nissan Pulsar ca pe un adevărat rival pentru Volkswagen Golf și chiar Audi A3 la capitolul rafinament interior.
Nissan: „Noul Pulsar ţinteşte nivelul de rafinament atins de VW Golf şi Audi A3”
Declarația sa a stârnit un val de comentarii și păreri contradictorii. Indiferent de nivelul de rafinament arătat de Pulsar, pe atunci o încă surpriză, pentru că mașina nu era lansată, declarația lui Palmer a aprins spiritele și a atras o popularitate impresionantă pentru compacta japonezilor.
Înregimentat de Aston Martin pe poziția de președinte, Andy Palmer pare să nu renunțe la strategia sa și la plăcerea de a naște controverse. Într-un interviu recent, Palmer și-a exprimat părerea despre cel mai sportiv mod de rulare al actualului Tesla Model S, botezat Ludicrous și introdus recent pe modelul american pentru a-l ajuta să ofere performanțe demne de un supercar la accelerare și viteză.
Tesla a îmbuntățit cu 10% performanța lui P85D, cea mai rapidă berlină electrică din lume
Oficialul Aston Martin susține că modul de rulare Ludicrous este stupid. ”Noi nu avem nevoie de Ludicrous, pentru că un astfel de mod de viteză este stupid. Sunt de părere că posibilitatea parcurgerii unor ture de circuit sau chiar a celebrului Nurburgring cu un vehicul electric performant sunt mult mai interesante decât 500 de metri parcurși în modul Ludicrous.”
Palmer nu s-a oprit aici, declarând că viitorul model Aston Martin electric, anunțat săptămâna trecută cu 800 de cai putere sub capotă, va fi capabil de performanțe impresionante fără a avea nevoie de un buton special Ludicrous.
Aston Martin pregătește o mașină electrică de 800 CP pentru 2017, bazată pe Rapide
mda...cand vulpea n-ajunge la struguri spune ca-s acrii.. Promisiuni am tot auzit de ceva vreme de la mai multi constructori,insa nici acum nu exista un competitor pentru Model S.