Seat isi extinde gama Ecomotive la Frankfurt
Seat a anuntat oficial ca va expune la Frankfurt versiunile revizuite ale modelelor Altea, Altea XL si Leon in varianta Ecomotive.
Standul Seat din cadrul Salonului Auto de la Frankfurt va gazdui debutul unor noi modele sub umbrela ecologica a brandului spaniol, Ecomotive. Ibericii vor expune versiunile revizuite ale modelelor Altea, Altea XL si Leon in varianta Ecomotive, ceea ce se traduce in performante imbunatatite pentru toti cei trei spanioli amintiti mai sus.
Noua gama Ecomotive este echipata cu cel mai nou diesel de provenienta Volkswagen, TDI-ul de 1.6 litri si 105 cai putere, echipat cu filtru de particule si cea mai noua generatie common-rail. Noile Altea si Altea XL Ecomotive promit o rata a emisiilor de numai 119 g/km in timp ce compactul Leon Ecomotive ofera o valoare impresionanta de numai 99 g/km. Performanta versiunii revizuite a modelului Leon Ecomotive este cu 20 g/km mai mica decat cea a predecesorului, rpopulsat de vechiul motor de 1.9 litri.
Pentru a reduce si mai mult valoarea consumului si a emisiilor, Seat a echipat cei trei noi membri Ecomotive cu sistem start-stop dar si cu sistem de recuperare a energiei folosite la franare. Cutia de viteze a fost si ea revizuita, soferul dispunand in plus de un indicator pentru selectarea raportului potrivit. Pachetul Ecomotive este completat de o serie de elemente aerodinamice si de pneuri cu rezistenta redusa la rulare.
Echiparea de baza a noilor modele Ecomotive va include, printre altele, sisteme de siguranta ca ABS, TCS, ESP si EBA, airbaguri frontale, laterale si cortina, ancoraje Isofix, geamuri fumurii, jante de 15 inch din otel, computer de bord, radio CD cu MP3, mufa auxiliara si sase difuzoare, aer conditionat si senzor de presiune a pneurilor.
via | Seat