Schimbarea la faţă a Bucureştiului: zonă pietonală pe Bulevardul Unirii şi încă şase parcări subterane
Bulevardul Unirii va deveni predominant pietonal între Piaţa Unirii şi Piaţa Constituţiei, iar centrul oraşului va avea şase noi parcări subterane, potrivit unui proiect adoptat de Primăria Bucureşti care nu are însă niciun termen de începere a lucrărilor.
Centrul Bucureştiului se va schimba radical la faţă, dacă este să dăm crezare unui amplu proiect de reamenajare care a fost adoptat de Consiliul General al Municipiului Bucureşti.
Cea mai importantă noutate este prevăzută pentru Bulevardul Unirii, care va deveni predominant pietonal între Piaţa Unirii şi Piaţa Constituţiei.
Întrucât zona respectivă face legătura între vestul şi estul Bucureştiului, iar traficul este unul aglomerat, autorităţile propun un plan în patru etape pentru reamenajare: realizarea unei parcări subterane la Piaţa Constituţiei pentru a putea interzice parcarea la suprafaţă, ridicarea părţii carosabile la acelaşi nivel cu trotuarele, reducerea şoselei de la trei benzi pe sens la două şi ulterior la una singură. Practic, în etapa finală, circulaţia auto va fi permisă pe o singură bandă, cea mai apropiată de fântânile de pe mijlocul bulevardului, în timp ce restul zonelor vor deveni pietonale.
"Diminuarea traficului în această zonă prin implementarea etapizată a propunerilor va crea un mediu propice pentru interzicerea circulaţiei auto în zona acestui tronson de pe Bulevardul Unirii, permis fiind doar accesul transportului public pentru susţinerea mobilităţii prin intermediul mijloacelor de transport", susţin arhitecţii care au lucrat la proiect.
De asemenea, se vor construi alte cinci parcări subterane. Trei dintre ele vor fi la Sala Palatului, Piaţa Lahovary şi Piaţa Cantacuzino, zone care la suprafaţă vor fi reamenajate pentru a deveni parcuri, în timp ce alte două vor fi disponibile pe Lipscani şi la Izvor. În total, proiectele prevăd un număr suplimentar de 3.155 de locuri de parcare în subteran.
Nu în ultimul rând, proiectele prevăd reconstruirea a două poduri demolate de regimul comunist, Podul Calicilor şi Podul Mihai Vodă.
Pentru moment, proiectele sunt doar pe hârtie, în imagini şi clipuri video computerizate. Nu există niciun plan concret pentru începerea lucrărilor şi cu atât mai puţin pentru finalizarea acestora.
Un București modern, un București prietenos cu locuitorii săi este, nu există nici un dubiu, o dorință exprimată de bucureșteni în orice studiu, sondaj. Planul Integrat de Dezvoltare Urbană este exact răspunsul la aceste așteptări ale bucureștenilor. Am decis să reintroduc PIDU pe ordinea de zi a ședinței din 26 ianuarie a Consiliului General. PIDU cuprinde 62 de proiecte de investiții în Capitală, în valoare de aproximativ 293 de milioane de euro. Zonele vizate sunt: Piața Romană la Nord, Piața de Flori la Sud, Calea Moșilor la Est și Calea Griviței la Vest. #PIDU #Bucuresti
Posted by Razvan Sava on Friday, January 22, 2016
Via Hotnews
strategii lui peste prajit, in zona aia trotuarele au latime mai mare decat strada care are 3 benzi si nu merge aproape nimeni pe jos, daca nu e vreun eveniment in Piata Constitutiei