Scenariu nou pentru sezonul 2020 al Formulei 1: "grupuri" de șase curse într-un interval de șapte săptămâni începând din luna iulie
Formula 1 analizează varianta unui calendar care să includă "grupuri" de câte șase curse într-un interval de numai șapte săptămâni, iar primele etape ar urma să aibă loc în luna iulie.
Ross Brawn, directorul de motorsport al Formulei 1, a anunțat recent o serie de scenarii noi pentru sezonul 2020, ca urmare a amânării sau anulării primelor nouă curse.
Conform regulamentului, sezonul trebuie să aibă cel puțin 8 curse pentru a putea fi considerat "campionat mondial" și pentru a răsplăti astfel cu titluri mondiale pilotul și echipa cu cele mai multe puncte.
Brawn consideră că ținta minimă de 8 curse poate fi atinsă dacă sezonul începe cel târziu în luna octombrie. "Am putea avea opt curse dacă începem în octombrie. Așa că, dacă vreți un termen limită, acesta ar fi octombrie", a precizat Brawn.
Britanicul are însă în continuare planuri mari pentru sezonul 2020. Scenariul la care lucrează acesta vizează organizarea a 19 curse începând din luna iulie.
Pentru a acomoda un număr atât de ridicat de curse, Brawn mizează pe comasarea a 6 curse într-un interval de numai 7 săptămâni, cel mai probabil prin scurtarea unui Mare Premiu de la trei la două zile.
"Dacă putem începe la începutul lunii iulie, putem avea un sezon cu 19 curse. Este dificil: trei curse în weekenduri consecutive, un weekend pauză, apoi din nou trei curse, următorul weekend pauză. Am analizat logistica și cred că putem avea 18 sau 19 curse dacă putem începe în iulie. Așa că alegerea este între aceste două numere", a adăugat Brawn.
Via RaceFans
Nu m-ar deranja o cursa / sfarsit de saptamana insa ar fi prea obositor pentru echipe. Sau poate nu, dat fiind faptul ca s-au odihnit juma' de an.