SAIC prezintă noul MG3, un viitor rival chinezesc pentru Sandero
Marca MG este înviată de proprietarii săi chinezi, primul model pe care îl vor aduce aceştia în Europa urmând să fie MG3. Acesta costă 7800 de euro în China şi vine pe segmentul lui Sandero.
Cunoscuta marcă britanică MG, cumpărată în 2007 de chinezii de la SAIC şi considerată de mulţi moartă după această mişcare, revine în actualitate în forţă cu ajutorul noului model de segment mic MG3. Acesta va debuta în China în luna martie, producătorul anunţând însă că vizează lansarea sa europeană în primăvara anului 2012, principalul rival de piaţă urmând să fie Dacia Sandero.
Noul MG3 este derivat din conceptul MG Zero, creat de designerii europeni ai mărcii britanice. Modelul prezintă, de altfel, forme şi proporţii interesante, europene, fără prea multă legătură cu liniile caracteristice modelelor din China. Interiorul lui MG3 este unul foarte raţional, comenzile de pe bord fiind simple şi deductive.
Modelul - apropiat ca dimensiuni de segment B standard european (Sandero, Clio, Fiesta, Polo) - are sub capotă un motor pe benzină de 1.5 litri care produce 110 CP şi 135 Nm şi este cuplat la o cutie manuală cu cinci trepte sau la una automată cu patru rapoarte. Conform chinezilor de la SAIC, noul MG3 va disăpune ulterior atât de un motor entry-level mai mic (1.3 68 CP), cât şi de unul mult mai puternic (1.5 Turbo de 158 CP).
Preţul lui MG3 în China va fi de 70.000 de yuani (echivalentul a aproximativ 7800 de euro), echiparea de serie urmând să cuprindă, printre altele, jante de 16 inch din aliaj, senzori de parcare, oglinzi electrice rabatabile, cruise control, geamuri electrice, închidere centralizată şi un sistem audio care poate citi MP3 şi la care poate fi conectat un USB sau un iPod.
o cam pune de mamaliga dacia daca vin astia,atunci sa-i vedem daca se mai bat cu caramida in piept ca vand cel mai mult