Saab transmite pe internet procesul de asamblare
Clienţii Saab pot urmări la cerere procesul de asamblare al vehiculului pe care l-au comandat. Serviciul va fi funcţional din 2011.
Clienţii Saab vor avea posibilitatea de a-şi urmări viitoarea maşină în timpul procesului de asamblare. Oficialii Saab au anunţat că acest serviciu va fi oferit din 2011 şi face parte din noua ofensivă de a îmbunătăţi experienţa clientului în cadrul mărcii Saab. Pe lângă posibilitatea urmăririi prin internet a asamblării modelului pe care l-au cumpărat, clienţii Saab vor avea posibilitatea să vină la fabrica din Trollhattan pentru a-şi ridica singuri maşina de la porţile fabricii.
Sistemul de supraveghere a asamblării difuzează imagini în direct pe internet, iar proprietarul este notificat prin SMS la fiecare moment important al producţiei. Astfel, fie că automobilul tocmai şi-a primit motorul şi cutia de viteze, sau că interiorul a fost instalat, clientul va fi informat de noutăţile legate de automobilul său. Noii proprietari ai mărcii Saab au creat aceste servicii pentru a rivaliza cu producătorii germani de automobile, care le oferă clienţilor o experienţă specială în cazul modelelor personalizate, acestea putând fi ridicate direct de la fabrică.
Cei de la Spyker Cars vor să transforme marca Saab în ceva mai mult decât un simplu producător de automobile premium. Pe viitor, programul de personalizare al mărcii se va extinde dramatic, clienţii urmând să aibă posibilitatea de a alege numeroase elemente ale maşinii după bunul plac. Desigur, toate aceste componente vor veni cu un preţ, iar profitabilitatea mărcii şi popularitatea acesteia ar putea să crească în urmă măsurilor de personalizare.
Via | Autoblog.it
Dupa parteneriatul cu BMW, SAAB este pe calea cea buna.