Rolls Royce Phantom Serenity, limuzina care promite cel mai luxos interior din lume
Rolls Royce a publicat un prim teaser al surprizei sale de la Geneva 2015. Modelul se va numi Rolls Royce Phantom Serenity şi se va dori cea mai opulentă maşină din lume.
Cu ocazia Salonului Auto de la Geneva, Rolls Royce va încerca încă o dată să demonstreze tuturor capacitatea de personalizare a unui Phantom, cel mai mare model din gama sa. Un teaser publicat astăzi anunţă şi numele exemplarului unic, botezat Phantom Serenity.
Limuzina a fost creată pentru a celebra „importanţa istorică a mătăsii ca simbol al puterii regale şi imperiale”. Evocarea unei perioade importante din istoria Marii Britanii va avea nevoie de cele mai scumpe materiale textile, rezultatul ţintit de specialiştii englezi fiind unul clar: crearea celui mai opulent interior auto din lume.
Drept inspiraţie au servit şi vechile modele Rolls Royce care au transportat regi şi regine, împăraţi şi împărătese la nivel mondial, folosind interpretări contemporane ale mobilei moderne, combinate cu motive ale Kimono-ului regal japonez.
Printre materialele folosite se vor număra lemnul de cireş, covoraşele cu accente de mătase, un plafon brodat cu o floare de mătase, inserţii cu perle şi instrumente de bord speciale.
Cum stiu unii sa se mai rasfete... Parca prea multa inegalitate sociala...