Revoluţie electrică? Opel Ampera-e, primul model electric al mărcii, va fi accesibil ca preţ şi printre cele mai bune la autonomie
Opel Ampera-e, primul model electric al mărcii germane, va apărea în 2017 şi promite o revoluţionare a industriei printr-un preţ accesibil şi una dintre cele mai mari autonomii din segment.
Opel a furnizat în această săptămână primele informaţii despre primul său model electric, pe care îl va lansa undeva în cursul anului 2017.
Botezat Opel Ampera-e, modelul are 5 uşi şi 5 locuri şi este practic versiunea europeană a lui Chevrolet Bolt, care a fost prezentat în luna ianuarie la CES 2016 şi la Salonul Auto de la Detroit.
Constructorul german susţine că va revoluţiona industria datorită faptului că Opel Ampera-e va avea un preţ accesibil şi va oferi una dintre cele mai mari autonomii electrice din gamă. "Noul Apera-e va deschide calea către mobilitate electrică prin spargerea barierelor preţurilor mari şi a autonomiei reduse", este promisiunea făcută de Karl-Thomas Neumann, CEO-ul Grupului Opel.
Cu excepţia faptului că bateria va fi amplasată sub podea, Opel nu a furnizat niciun fel de informaţii tehnice, însă ne aşteptăm să preia practic cele mai multe specificaţii ale omologului său de la Chevrolet.
Acesta din urmă este echipat cu un motor electric care dezvoltă echivalentul a 200 de cai putere şi are un cuplu de 350 Nm. Bateria are 288 de celule, cu cinci secţiuni şi 10 modele, iar autonomia ajunge la 320 de kilometri. Folosind o priză normală, energia necesară pentru a parcurge 80 de kilometri este acumulată în două ore, iar pentru o priză cu încărcare rapidă, energia necesară unei autonomii de 144 de kilometri se acumulează în doar 30 de minute. Prin prisma puterii pe care o oferă, Bolt ajunge la 100 km/h în numai 7 secunde.
Opel a anunţat totuşi că Ampera-e va beneficia de pachetul de asistenţă OnStar şi de alte tehnologii pentru integrarea smartphone-ului.
Via Opel
pentru o masinuta de oras si mici escapade in afara ar arata si ar avea o autonomie ideala