Rețeaua de puncte de încărcare pentru mașini electrice Next-E prinde contur în România: o stație de 93 kW, inaugurată la Iași
E.On a inaugurat la Iași o stație de încărcare pentru mașini electrice cu o putere de 93 kW. Aceasta este a cincea stație din totalul de 40 care vor fi construite în România în cadrul proiectului european Next-E.
În vara anului 2017, furnizorul de energie electrică E.On și furnizorul de carburanți Mol au demarat un proiect prin care, la nivel național, vor fi instalate 40 de stații pentru încărcarea mașinilor electrice până în 2020.
Aflat în plină desfășurare, proiectul a ajuns în prezent la cinci stații de încărcare, după inaugurarea unei noi stații la Iași, în benzinăria Mol din cartierul Păcurari. Stația are o putere maximă de 93 kW, ceea ce permite încărcarea unei baterii la 80% din capacitate în aproximativ 40 de minute.
Celelalte patru stații deja inaugurate în cadrul proiectului Next-E sunt amplasate în Târgu Frumos şi Cristeşti (ambele în județul Iași), Tașca (județul Neamţ) şi Adjud (județul Vrancea). Potrivit proiectului, fiecare stație de încărcare beneficiază de o stație de tip fast charge (2x50 kW în curent continuu) și o stație de 43 kW în curent alternativ, cu două locuri de parcare.
Până la sfârșitul anului viitor, E.On își propune a finalizeze toate stațiile programate pe ruta Iași - Gheorghieni – Tg. Mureş, în timp ce proiectul pentru stațiile planificate pentru ruta Iași - București sunt în plină dezvoltare. E.On va instala 19 dintre cele 40 de stații ale proiectului, în timp ce restul de 21 de unități vor fi dezvoltate de Mol.
În total, proiectul european Next-E prevede instalarea a 222 de stații de încărcare rapidă (50 kW) și 30 de stații de încărcare ultra-rapida (150 kW - 350 kW) până în 2020 în România, Ungaria, Croația, Cehia, Slovacia și Slovenia.
Via E.On
Interesant, niste localitati foarte importante pe harta electrificarii auto a Romaniei. Nu stiu pe ce criterii au fost alese, dar e clar ca ne scapa ceva. Ar trebui sa ne spuneti si cate masini electrice sunt in acele localitati.