REPORTAJ: O vizită la maternitatea Opel

La Russelsheim, Opel creează maşini de 111 ani. O cifră care dovedeşte că "maternitatea" constructorului german este responsabilă pentru naşterea eroilor care au scris pagina de istorie Opel.

O dimineaţă începută când încă nu se luminase de ziuă. Un ger de decembrie, amplificat de vântul tăios. Un avion plin şi un zbor lin deasupra norilor. Frankfurt: -4 grade la sol, ninsoare uşoară. Ne-am aruncat repede în trei microbuze, care au curs încet spre Russelsheim, izvorul unui "fluviu" botezat scurt Opel, în cinstea celui care a pus bazele companiei în urmă cu 148 de ani.

Russelsheim, izvorul Opel

Ziduri lungi de cărămidă roşie, petece de zăpadă şi o parcare liniştită, în care stau aliniate Opel-uri de toate vârstele. Printre ele, îşi fac loc timid un Golf II, un Toyota Prius şi chiar un Ford Fiesta ponosit. Avantajul numeric este clar în favoarea nemţilor.

Gazdele ne întâmpină cu un zâmbet politicos, dublat de o rigoare ascunsă, care ne îndeamnă să ne conectăm la căştile necesare traducerii. Nu prea ştim exact ce se întâmplă. Nu am avut timp să ne dezmeticim. Mai mulţi ingineri trec pe lângă noi, salută politicos şi apoi dispar în spatele unei uşi, care ascunde un zgomot asurzitor. Primim şi ochelari de protecţie. Unii mai mici şi unii mai mari, pentru cei care poartă deja ochelari cu dioptrii. Germanii s-au gândit din nou la fiecare detaliu.

Ghidul nostru ne invită dincolo de uşă. Orizontul se deschide, ochii caută limitele halei, iar urechile fac cunoştinţă cu un zgomot puternic, care devine treptat un tempo uşor de suportat. Suntem atât de prinşi de imensitatea care ne înconjoară încât nu filtrăm foarte bine informaţia.

"Telefonul fără fir": ne anunţăm unul pe celălalt că trebuie să păstrăm aproape de ghidul nostru, să nu abuzăm de obiectivul aparatului foto şi, mai ales, să nu ne abatem de la cărarea galbenă, destinată pietonilor.

Faceţi cunoştinţă cu roboţii

Primul contact cu roboţii: braţe mecanizate, care sucesc pe toate părţile structura frontală a unui viitor Insignia, aplicând zeci de puncte de sudură. Lumina obscură este brăzdată de mii de scântei, iar nările sunt invadate de un miros aspru de sudură, de metal ars. Şirul deja s-a dispersat. Fiecare caută să surprindă cadrul potrivit. Ghidul abia reuşeşte să ne strângă pe toţi.

Mergem mai departe, facem cunoştinţă cu mai mulţi roboţi, fiecare sedat să efectueze aceeaşi operaţiune la nesfârşit. Deodată, privirea se ridică din pământ şi întâlneşte un labirint suspendat, pe care curg bucăţi de caroserie. Aceleaşi bucăţi, un tempo perfect, un traseu pe care îţi este greu să-l urmăreşti. Gura căscată, ochii aţintiţi în tavan, o poză aici, o poză acolo, e normal să uiţi de cărarea galbenă.

Claxonul unei biciclete ne trezeşte din visare. Un angajat pedalează relaxat şi ocoleşte grupul de jurnalişti români, care îşi dau coate şi încearcă să-l surprindă. Zâmbeşte politicos.

Ajungem la pachete imense, cu noi structuri de caroserie, care îşi aşteaptă probabil rândul la asamblare. Din când în când întâlnim o caroserie care decorează spaţiul imens, în care toată acţiunea pare a se derula la înălţime. Un grup de muncitori se bucură de pauza de 10 minute. Sunt trei astfel de pauze şi una de 30 de minute de-a lungul unei singure ture.

Ghidul nostru ne sfătuieşte să aşteptăm câteva minute repornirea roboţilor care asamblează structura. E pauza de care aveam nevoie. Un sunet prelung anunţă cele cinci secunde rămase până la repornirea maşinăriilor. La scurt timp după, o portieră spate este ridicată la doi metri înălţime şi câteva braţe se grăbesc să o sudeze. Muncitorii de mai devreme s-au întors deja la aparatele lor.

Pe măsură ce înaintăm, linia de producţie, care funcţionează non-stop deasupra capului nostru, începe să transporte ceva ce începe să semene a maşină. Treptat şi mirosul de metal ars este înlocuit cu unul de sulf. Ieşim din hală repede şi predăm ochelarii de protecţie. Ghidul ne anunţă că vom sări peste procesul de vopsire şi vom ajunge direct la asamblarea părţilor finale.

De data aceasta, ochelarii sunt înlocuiţi de o manşetă de protecţie, cu logo-ul Opel, care vine aplicată peste ceasurile noastre. De asemenea, un arici se prinde sigur de cureaua pantalonilor. Măsuri care previn zgârierea maşinilor.

Facem cunoştinţă cu aceeaşi linie suspendată, care de această dată transportă caroserii colorate, pe care s-au aplicat, conform ghidului, opt kilograme de vopsea. Acelaşi neamţ ne ajută să-i deosebim pe fraţii americani şi britanici ai modelului Insignia: Buick Regal şi Vauxhall Insignia.

Am păstrat cărarea trasată pentru pietoni, am făcut cunoştinţă cu noi muncitori pe bicicletă şi ne-am oprit la un moment dat în faţa unui peisaj care ne-a lăsat cu gura căscată. Linia suspendată se uneşte pentru prima dată cu cea de la sol. Şasiul şi caroseria se contopesc pentru prima dată, într-o îmbrăţişare care dă naştere embrionului final, gata de a intra în ultima fază de dinainte de naştere.

Am fotografiat îndelung contopirea celor două părţi esenţiale şi am pornit de-a lungul liniei de asamblare. Am făcut cunoştinţă cu muncitori, în marea lor majoritate turci, care au pozat alături de maşini sau şi-au văzut conştiincioşi de treabă, cuplând furtunaşe sau strângând şuruburi. Treptat maşinile au primit jante, faruri, spoilere şi chiar scaune. Aceste ultime elemente erau montate pe comandă, în funcţie de preferinţele clienţilor.

În ultima linie

Ultima linie dreaptă reprezintă testul de calitate pe care oricare exemplar trebuie să îl treacă. Fiecare linie a caroseriei este parcursă uşor de mâna unor inspectori de calitate. Ciocane speciale şi alte obiecte lovesc tabla acolo unde există neregularităţi. Se mai strâng uşile laterale şi hayonul portbagajului. Totul trebuie să fie perfect.

De aceea, din când în când, vacarmul produs de utilaje şi sunetul ritmic al ciocanelor este întrerupt de o alarmă ciudată, care cheamă specialiştii pe un ritm vesel. Angajaţii care nu pot rezolva o problemă, solicită ajutorul supervizorului şi opresc la nevoie, preţ de câteva zeci de secunde, linia de asamblare. Eroarea se corectează rapid apoi totul poate să se scurgă încet către deznodământ.

Care este deznodământul? Sunetul scos de motor atunci când cheia este răsucită în contact. Primul scâncet al noului născut marchează succesul unui proces îndelungat, pe care l-am urmărit pe fast-forward. Suficient însă pentru a înţelege eforturile depuse de o unitate de producţie şi pentru a justifica costurile resimţite pentru fiecare automobil în parte.

Istoria Opel, trăită pe viu

După vizita uzinei, am fost îndrumaţi către Opel Classic, colecţia impresionantă de maşini de colecţie a constructorului german. Adăpostită tot de uzina de la Russelsheim, amalgamul de modele clasice reprezintă o poveste palpabilă a imperiului clădit de Adam Opel, la început doar din maşini de cusut şi biciclete.

Colecţia include primul autovehicul al părintelui Adam, Opel Patent Motor Car, System Lutzman, dar şi celebrul RAK 2, responsabil pentru un record mondial de viteză. Nu lipsesc nici conceptele contemporane, printre care şi micul Trixx, din care va deriva cel mai probabil modelul urban al germanilor.

În garajul de colecţie îşi fac loc şi modele aniversare, printre care exemplarul cu numărul două milioane, un Opel Kapitan poleit cu aur, sau cu numărul 50 de milioane, un Opel Omega, ceva mai simplu decorat.