REPORTAJ GENEVA 2013: Atmosferă relaxată la standul Opel
Standul Opel a fost unul în care s-a simțit prezența unui furnicar de jurnaliști. Au avut și ce vedea, Opel înșirând pe o scenă simplă trei actori importanți pentru scenariul pe care germanii l-au scris pentru următorii ani.
Ziua a început devreme la standul Opel. Constructorul german și-a programat evenimentul chiar în debutul zilei pentru a se bucura de atenția jurnaliștilor veniți încă din zori în halele Palexpo. Germanii continuă să își extindă gama de modele cu agresivitate. O dovedesc cele trei premiere înșirate pe scena centrală a standului.
Adam și Zafira Tourer au împânzit standul
Ca în fiecare an, Opel a avut la dispoziție o suprafață expozițională generoasă, pe care a înșirat o armată de Adam-uri, personalizate diferit, tocmai pentru a dovedi celor prezenți că mezinul său poate fi disponibil în peste 60.000 de combinații. L-am zărit chiar și pe Adam-ul căruia câțiva muncitori îi bandajau ieri o oglindă, desprinsă din neatenție.
Nu a lipsit nici familistul Zafira Tourer, care a venit cu două noi versiuni diesel, adresate unor clienți cu preferințe diametral opuse: cei care vor un monovolum economic au primit nou CDTI de 1.6 litri, iar cei care și-au dorit un MPV dinamic au găsit sub capotă unitatea Bi-Turbo de 2.0 litri.
Înghesuială pentru Opel Cascada
Când ceasul a bătut de ora 9, jocul de lumini și o coloană sonoră veselă au dat startul evenimentului. Pe scenă și-a făcut apariția un oficial Opel care s-a străduit să ne explice că avem în față un model complet diferit de Astra: noul Cascada. Este un cabrio cu pretenții înalte. Atât de înalte încât vrea să fure din clienții lui Audi A5 Cabrio.
O asistentă cocoțată pe tocuri de 12 cm se urcă în noul Cascada în aplauzele publicului prezent. Public care s-a zidit în jurul scenei și a format o perdea de costume negre, de care cu greu poți trece. Deși aspectul frontal nu te convinge că ar fi altceva decât o Astra, linia plafonului, primul lucru care mi-a sărit în ochi, este extrem de coborâtă și te convinge că de fapt privești un model distinct.
O cascadă de blitz-uri pentru Opel Adam Rocks Concept
În centrul standului, obiectivele aparatelor foto au focusat pe noul Adam Rocks, model pe care vi l-am prezentat și ieri, în cadrul unui eveniment organizat în avanpremieră de Opel. Ca și atunci, conceptul a fost strălucitor și a atras publicul curios să vadă cum va arăta viitoarea variantă decapotabilă a modelului urban.
Pe ecranul gigant de deasupra sa, au rulat imagini cu Adam Rocks într-un decor urban, specific sportului din care a fost inspirat: Parkour.
Gata de raliu: AdamR2 Concept
Pe scena principală și-a făcut loc și Adam R2 Concept, o versiune de competiție a modelului de clasă mini. Exemplarul a zâmbit tutror celor care și-au îndreptat aparatele spre el și a încântat alături de o domnișoară înaltă, cu un păr ușor vâlvoi, dar prins la spate, asortată cu o pereche de pantaloni în culorile steagului de final de cursă. Un motiv care se găsește pe majoritatea modelelor de acest gen.
După conferința de presă jurnaliștii s-au împrăștiat ca potârnichile la celelalte standuri, avizi de noi premiere. Au rămas însă și spectatori care au digerat designul, performanțele și chiar prezentarea de mai devreme. Au privit de la distanță scena pe care au evoluat eroii și au făcut previziuni pe termen lung.