REPORTAJ: Condusul defensiv - o lecţie de supravieţuire la volan

Publicat marţi, 24.04.2012 16:48 de Bogdan Mirică

În România sunt 6 milioane de permise de conducere. Câţi dintre aceşti şoferi conduc responsabil? Procentul este atât de mic, încât fiecare drum cu maşina este o adevărată aventură. În asemenea situaţii, un curs de pilotaj defensiv vă poata salva chiar viaţa.

RECOMANDARE:

Scriu aceste rânduri doar pentru cei care îşi cuplează centura de siguranţă. Sunteţi puţini, nu-i aşa? Merg şi mai departe: Scriu aceste rânduri doar pentru cei care îşi cuplează centura de siguranţă şi pe locurile din spate. Deja ne numărăm pe degete?

Dacă totuşi aţi trecut de primul test, vă calificaţi pentru poveste. O poveste despre supravieţuirea la volan. O poveste despre ce înseamnă moarte. O poveste despre noroc chior şi ghinion teribil. La finalul ei vei decide singur în ce categorie te încadrezi: în cea a unui criminal involuntar, în cea a victimelor, în cea a norocoşilor sau în cea a şoferilor.

 

Povestea începe la finalul săptămânii trecute, pe o vreme mohorâtă şi gri. La fel de gri ca statistica deceselor pe şoselele din România.

O zi de vineri în care aveau să mai moară opt oameni în accidente de circulaţie. Opt oameni care nu s-au gândit că vor sfârşi fără puls atunci când au plecat de acasă. Cifrele nu iartă pe nimeni. Este media zilnică a deceselor cauzate de accidentele de circulaţie într-o Românie fără şosele, dar care se află în top trei ţări europene cu cele mai multe fatalităţi rutiere. O Românie în care nici nu ştim cum se traduce "Defensive Driving".

Te laşi purtat de val la volan?

Orice călătorie cu maşina poate răni grav sau ucide. Ai fost conştient de asta de fiecare dată când ai plecat de acasă. "Astăzi trebuie să călătoresc până la Braşov. Nu mă grăbeşte nimeni. O să merg calm, fără să mă enervez, la consum, fără excese. Viaţa mea şi a celor din maşină e prioritară". E o poezie pe care ţi-o repeţi de fiecare dată, dar pe care o uiţi repede.

O uiţi atunci când încerci să depăşeşti un TIR. O uiţi când cel din spate forţează o depăşire, iar tu accelerezi. O uiţi când altul îţi taie calea. O uiţi şi dai curs instinctelor primare, fără să realizezi că acest bulgăre de nervi şi greşeli creşte cu fiecare kilometru şi te poate izbi în moalele capului.

Să vorbim şi despre cei siguri pe ei. Cei care au zeci de ani de experienţă la volan. Cei care şi-au montat girofare să depăşească pe a treia bandă. Cei care nu semnalizează de lene. Cei care cumpără cheiţe de la semafor pentru a păcăli avertizorul sonor al centurii de siguranţă. Voi, cei cu 9 vieţi...

ŞTIAŢI CĂ:

  • O maşină care circulă cu 20 de km/h poate ucide un pieton?
  • Timpul de reacţie al unui om normal este de o secundă? Al unui om sub influenţa alcoolului este de 2 secunde? Al septuplului campion mondial de Formula 1, Michael Schumacher, este de 0.4 secunde?
  • Distanţa de frânare de la 36 de km/h pentru un şofer normal, cu un timp de reacţie de 1 secundă, care calcă normal frâna, poate ajunge şi la 15 metri?
  • Distanţa de frânare de la 70 de km/h creşte până la 30 de metri?
  • La peste 60 de km/h, corpul uman nu poate face faţă unui impact frontal din cauza forţelor de decelerare?
  • Sistemele ABS şi ASR pot fi simulate şi de om. Doar intervenţia ESP-ului nu poate fi reprodusă?
  • În ultimii 5 metri de frânare ai jumătate din viteza iniţială? 
  • Cea mai eficientă frânare se realizează pe ultimii metri?

 

Povestea de astăzi vrea să aibă şi un caracter educativ şi să vă ofere câteva sfaturi care se învaţă în mod normal la o serie de cursuri de condus defensiv. Sunt sfaturi pe care nu le primeşti atunci când îţi obţii carnetul. Pentru că în România sunt două tipuri de şcoli de şoferi: ŞCOLI DE OBŢINUT PERMISUL şi ŞCOLI DE ŞOFERI. Acestea din urmă sunt destul de rare. 

La câţiva ani buni de la obţinerea permisulu,i m-am întors pe băncile şcolii. Pe băncile şcolii Napoca Rally Academy, pentru un curs defensiv. Am fost dăscăliţi de oameni cu sute de kilometri de probă specială, cu titluri în palmares, dar cu o prudenţă la volan inimaginabilă. Piloţii Bogdan Marişca, Marco Tempestini şi Sebastian Itu au încercat să ne transmită şi nouă din experienţa lor.

CUM NE REGLĂM POZIŢIA LA VOLAN?

Poziţia la volan se reglează în jurul singurului element neajustabil din zona şoferului. Pedalierul. Ajustăm scaunul în aşa fel încât piciorul stâng şi cel drept să fie uşor flexate. NU întinse şi NU îndoite la aproape 90 de grade. De asemenea, genunchii trebuie să stea minim la 6 cm distanţă de structura inferioară a bordului.

CUM ŢINEM MÂINILE PE VOLAN?

La şcolile de obţinut permisul învăţăm să ţinem volanul cu pâinile poziţionate la ora 10:10. La şcolile de şoferi le aşezăm în poziţie antagonică, la ora 9:15. De ce? Avem o mobilitate mai mare şi putem face un sfert de tură de volan foarte uşor.

CUM ROTIM VOLANUL?

Rotirea corectă a volanului se învaţă greu. Fiecare are un mod propriu de a vira roţile maşinii. Pentru a putea ajunge să folosim cum trebuie vestitul "covrig" e nevoie de antrenament. Antrenament care duce la formarea unui gest reflex. Întotdeauna mâna dreaptă va merge lângă cea stângă şi va roti volanul atunci când avem de efectuat un viraj la dreapta ceva mai accentuat. Acelaşi lucru şi pentru virajul la stânga.

CUM FRÂNĂM?

Frânarea de urgenţă este incorect făcută de aproximativ 99% dintre şoferi. De fiecare dată când cineva acţionează cu putere frâna, ABS-ul îşi face datoria. Reacţia celui de la volan, speriat de trepidaţia pedalei, este aceea de a ridica piciorul. GREŞIT.

E nevoie de o presiune constantă şi uniformă. Se spune că ai efectuat o frânare de urgenţă corectă abia atunci când simţi că muşchiul gambei este extrem de tensionat şi chiar faci febră musculară.

RESPECTĂM LIMITELE DE VITEZĂ?

Cel puţin o dată în viaţă le-am depăşit. Majoritatea dintre noi de mii de ori. Inconştient. De multe ori rulăm la limita amenzii. Unde indicatorul arată 50 km/h, noi alegem 60 de km/h. 10 km/h nu pare a fi o diferenţă mare. Când trebuie să frânezi însă la o trecere de pietoni, cei câţiva metri în plus fac diferenţa între viaţă şi moarte.

Şi dacă pietonul nu moare şi rămâne doar paralizat? Credeţi că puteţi trăi cu o asemenea pată pe conştiinţă? Imaginile următoare oferă o lecţie dură pentru cei care depăşesc viteza şi mai conduc şi sub influenţa alcoolului.

DE CE TREBUIE SĂ PURTĂM CENTURA DE SIGURANŢĂ ŞI PE LOCURILE DIN SPATE?

Un pasager neasigurat pe bancheta din spate este un pericol pentru toţi ceilalţi pasageri în cazul unui accident. Este o adevărată ghiulea umană. De câte ori nu v-aţi lovit cap în cap cu un adversar într-un meci de fotbal? Traumatismul probabil a durut

Imaginaţi-vă că în cazul unui accident petrecut la 50 de km/h, un pasager de 70 de kilograme, fără centură, este proiectat cu o forţă de 2.6 tone. Dacă sunteţi lovit cu o asemenea forţă în cap, aveţi şanse de supravieţuire?

REGULA CELOR 2 SECUNDE

De obicei, când eşti primul la semafor ai tendinţa de a pleca imediat ce s-a pus verde. Sau chiar înainte. GREŞIT. Regula spune să pleci la 2 secunde după ce s-a pus culoarea verde. Există mereu şansa ca cineva să forţeze un roşu. Şi un roşu nu se forţează decât în viteză. Caz în care, un impact lateral este foarte probabil. Exemplul motociclistului următor este edificator.

"Şofatul seamănă mult cu şahul"

Cursurile unei şcoli de pilotaj defensiv ar trebui să fie obligatorii pentru toţi şoferii din România. Este greu însă să şcoleşti 6 milioane de permise existente în prezent în circulaţie. Nu ne rămâne decât să ne gândim că niciodată nu suntem suficient de precauţi cu viaţa noastră atunci când suntem la volan.

Nu e nevoie doar să calculezi minuţios mutările tale. Este nevoie să calculezi şi mutările celorlalţi participanţi la trafic. În fond, şofatul seamănă foarte mult cu şahul. Dacă eşti atent doar la mutările tale ai toate şansele să pierzi. Dacă esti atent şi la mutările celuilalt, ai toate şansele să câştigi.

Cursurile de condus defensiv

Dacă aceste rânduri v-au ridicat câteva semne de întrebare sau dacă nu vă simţiţi suficient de pregătit să urcaţi din nou la volan, urmaţi cursurile unei şcoli de pilotaj. Costă cât viciul unui fumător pe lună. Beneficiile nu pot fi însă măsurate.

Napoca Rally Academy este doar una din şcolile care vrea să tragă un semnal de alarmă, să trezească conştiinţa colectivă şi să-i responsabilizeze pe cei care se urcă la volan. Pentru mai multe informaţii, puteţi accesa pagina specială NRA dedicată şofatului defensiv.

  • Crysty, marţi, 24.04.2012 17:04
    Condus

    Haideti sa marim atentia si sa fim mai calmi! Trebuie sa ajungem sanatosi mereu la cei dragi! Impresionant si bine-venite astfel de actiuni! Nu cred ca se supara nimeni daca AM vor posta asemenea mesaje-stiri o data pe luna!

  • TIKA, marţi, 24.04.2012 17:26

    Inainte de a ne apuca de un curs defensiv nu ar trebui sa avem sosele pe care sa mergem cu masinile?

  • Calingura, marţi, 24.04.2012 17:42
    Din experienta mea

    Va fi un mesaj lung dar si articolul o cere. Eu imi pun centura si in fata si in spate. Incerc sa nu fiu impulsiv, incerc sa nu fortez. Dar sunt om si ce e mai grav e ca si altii sunt oameni. Iar statistica ne va arata ca 80% sunt nepasatori. Cu grija mea si cu nepasarea altora tot am avut 1 mare accident si o tentativa de imbecilo-sinucidere a unui patinator care s-a impiedicat si mi-a cazut pe masina acum 2 zile...Mai defensiv decat sa nu fi intrat pe acea straduta nu puteam fi. POZITIA LA VOLAN - nu o reglam doar in functie de pedalier. Sa fim seriosi. Multi conduc cu o mana si aia intinsa de abia le mai ajunge un deget pe volan. - eu as sta cu mana mai relaxata, cu picioarele usor flexate si cu genunchii cat sa nu atinga volanul. Doar ca la multe masini nu poti. De bine ce se pot regla. CUM ROTIM VOLANUL - aici tine de antrenament. Nu e bine sa pacalim publicum cu 9 15 sau cu alte ore. Daca vrei sa iei un viraj mai strans mana dreapta o duci 6. - in plus tine de numarul de rotatii. Aici trebuie subliniat doar atat: in oras cu masini de oras nu trebuie sa faci smecherii. Nu vor reusi. SOFATU CA SAHUL - cata dreptate. Imi aduc aminte cum incepeam sa invat reactiile celor din jur. Parca cumva stii cu 100 de metri inainte ca cel din dreapta ta va forta viraj la stanga si iti va taia calea la limita. Cumva stii si il lasi preventiv sa se duca. - este greu insa de jucat sah. Trebuie rabdare si multa experienta. Pentru ca la scoala nu vom invata niciodata destule in 30 de ore fie ele si ne-mituite. CURSURI DE PILOTAJ - as dori oarecum sa fac si eu 2-3 cursuri. Dar probabil nu voi ajunge niciodata. Sa achit 1000 de lei pentru 6 ore de sfaturi mi se pare cam mult. Si nu ar fi atat de mult dar sunt bani aruncati pentru ca acele sfaturi ar trebui dublate de 100 de ore de stat cu domn' profesor in spate si dat peste ceafa decate ori mut pionul gresit.

  • KAEL, marţi, 24.04.2012 19:57
    @hai mai las'o'n ...

    citez "În ultimii 5 metri de frânare ai jumătate din viteza iniţială? " hai nu mai spune ... cu fizica predata de cine ?

  • tuNNer, marţi, 24.04.2012 20:00
    ...

    Greu sa-i scoti din ghiolbanie. Atat pe sofer cat si pe politistul care-l saluta cand trece cu 100km\h in localitate.

  • Robert, marţi, 24.04.2012 21:01
    Mica observatie

    Sunt foarte deacord cu acest articol si ma bucur ca se discuta si asa ceva. Totusi, daca toti suntem constienti ca acesta este condusul corect si sigur, de ce in toate articolele dedicate testelor auto se pune accent pe sportivitatea masinilor ? Agilitate, putere, tinuta in curbe (abordate cu viteza prea mare pentru a fi confortabila celorlalti pasagerilor...), etc.

  • Emil, marţi, 24.04.2012 21:27
    Daca...

    Daca ar fi mai vizual (ex. o poza cu 2 masina oprite si cu cei 15 metri diferenta intre ele pt timpii de reactie) ar atarge mult mai mult atentie. Oricum, articol chiar frumos.

  • Mircea, marţi, 24.04.2012 21:43
    Campanie de constientizare

    Sunt de acord cu ce a scris "Calingura". Cred ca aceste cursuri de condus defensiv ar trebui sa constituie modul de sine statator in cadrul scolilor de soferi. Adica, dupa ce invatam semnele de circulatie, dupa ce invatam regulile de circulatie si invatam sa punem masina in miscare ar trebui sa ni se arate si diferentele dintre o franare normala si una de urgenta, intre evitarea unui obstacol cu/fara ESP si asa mai departe. Cred ca doar asa cursantii ar constientiza cu adevarat cum se comporta atat ei cat si masina in diferite situati. Cand tatal meu a facut scoala de soferi (destul de tarziu.....eu aveam vreo 10 ani) imi povestea despre "conduita preventiva". Cand am facut eu scoala de soferi nici nu s-a amintit despre acest lucru. Cati dintre noi stiu ce inseamna conduita preventiva? Prea putini....Cati aplica aceste lucruri? ....doar aceia carora le pasa de cei dn jur dar si de ei.... Si pana la urma urmei putem sa comentam cat vrem aici caci in sate si comune pietonii tot pe carosabil merg (chiar daca au trotuar); tot prin locuri nepermise se traverseaza iar soselele sunt pline de carute sau utilaje agricole care nu au ce cauta pe sosea.....iar Politia nu face nimic..... Oare nu s-ar putea face o campanie de constientizare a participantilor la trafic despre riscurile, obligatiile si drepturile ce decurg din simpla participare la trafic? Hai sa fim raspunzatori pentru cei din jur si astfel vom fi raspunzatori pentru noi insine!

  • Devorattor, marţi, 24.04.2012 22:38
    Felicitari pt articol!

    Consider ca ASA CEVA ar trebui predat si in scolile generale, si in licee si mai ales la orele de legislatie de la scolile de soferi! Daca nu exagerez, ar trebui sa reprezinte chiar subiecte de examen! In locul actualelor aberatii de mecanica si condus ecologic...asa ceva ar trebui predat ! Poate macar asa se va avea mai mult succes in constientizarea pustilor de 18 ani teribilisti si aroganti! Da, pt asa ceva, Bogdan Mirica de la automarket are o bila alba si de la mine! ;)

  • sor, marţi, 24.04.2012 22:47
    9 15

    eu zic asa: daca tii mainile la 9 si 15 forta necesara sa rotesti volanul e mult mai mare decat daca le tii la 10 10. 2. cu cat picioarele sint mai intinse cu atat obosesti mai repede. dupa 2-300 de km viteza de reactie scade. recomand ca picioarele sa fie flexate la cca 90 grade. evident depinde si de pozitia pedalierului. PS: am permis din 1988.

  • mowgli, miercuri, 25.04.2012 00:13
    9-15

    Pozitia mainilor la 9-15 este foarte corecta.Cei care aveti alta parere, aveti in vedere ca aceste sfaturi sunt date de multipli campioni in raliuri.Bogdan Marisca, Titi Aur, Marco Tempestini, Vlad Cosma, Dany Ungur, Dan Gartofan, oare toti vorbesc prosti? La fel si cu pozitia genunchilor, distanta minima de x cm este logica, la fel si genunchii, 90 de grade este un unghi prea mic pentru o pozitie corecta.Multi se considera comozi si eficienti intr-o anumita pozitie, si de multe ori asa e.Dar asta pentru naveta pe autostrada, in cazul unei manevre evazive, unei situatii care necesita reactia noastra prompta si eficienta, pozitia gresita la volan isi spune cuvantul.

  • DAN, miercuri, 25.04.2012 00:18
    defensiv-mai corect PRUDENT!

    trebuie sa inteleaga cat mai multi ca DOMN,GENTLEMANN,e mai valoros ca trasatura decat SMECHER!adica respecta pt a fi rspectat,la volan,si nu numai.Doar ca de instruirea pietonilor nu vorbeste nimeni,si daca pe picioare se merge ca nauci,pur sisimplu se arunca intre masini,nici zece scoli pt soferi nu vor fi suficiente pt evitarea accidentelorcu pietoni si MOTOCICLISTI.concluzia mea e ca instructajul tuturor participantilor la trafic e inexistent,si rezultatul e bilantul accidentelor.in tari ale lumii a treia,colonistii au instruit populatiile,si bilantul la ei e maibun ca in romania,pe bune..

  • StM, miercuri, 25.04.2012 08:39
    ESP-ul

    Unde e Carlos cu sustinerea ideii ca masinile nu au nevoie de esp?

  • Mircea., miercuri, 25.04.2012 11:09
    @StM

    Esti cam frustrat de la articolul cu lodgy, nu? F bine! :))

  • io, miercuri, 25.04.2012 11:18

    "Costă cât viciul unui fumător pe lună" Seriooos?? Cat cost mai exact cursul asta de pilotaj defensiv?

  • bogdanm, miercuri, 25.04.2012 11:41
    @io - Cat costa un curs de pilotaj?

    Cursurile de pilotaj defensiv la scoala celor de la Napoca Rally Academy pleacă de la 150 de euro. Suma este valabilă pentru un curs de o zi. Cei care vor totusi sa aprofundeze exista si un curs de doua zile, care costa 300 de euro.

  • io, miercuri, 25.04.2012 11:56
    @bogdanm

    multumesc de informatie ! interesant :)

  • persinaru, miercuri, 25.04.2012 12:21
    eu am invatat singur tehnici de condus defensiv

    Am aflat intamplator de defensive driving acum cativa ani, pe internet. De atunci citesc si exersez incontinuu. Am citit articole, am vazut demo-uri pe youtube sau imagini care explica foarte bine tehnicile de condus defensiv. Ce am exersat cel mai mult si a devenit deja obisnuinta pentru mine: 1. Pozitia la volan: spatele drept, mainile intinse ating volanul la incheietura (asta se regleaza din spatarul scaunului sau tragand volanul spre tine, daca ai optiunea asta). De cand conduc asa, nu mai simt nicio oboseala la volan, nici dupa 1.000 de km intr-un weekend cum fac frecvent 2. Mainile pe volan - am vazut un clip pe youtube cu explicatii de la titi aur (are si o carte, apropo, cumparati si cititi) si de atunci condusul pe serpentine, care imi place f mult, a devenit si mai placut, si mai sigur 3. Sofatul ca un joc de sah sau smooth driving, cum ii spun anglofilii. Desi nu sunt bun la sah, am exersat f mult sofatul anticipativ si are niste efecte extraordinare, pe mai multe planuri: nu te mai enervezi in reprize de accelerare si franare brusca, poti sa folosesti mai des frana de motor care te ajuta si la consum, ai timp sa franezi sau sa te dai pe dreapta cand cineva face o depasire aiurea din sens opus 4. Cele mai multe tehnici avansate (pot sa franez cu piciorul stang, de exemplu, dupa mult exercitiu) le-am invatat de aici http://www.drivingfast.net/. ATENTIE - desi sunt prezentate ca tehnici de pilotaj si condus rapid, toate sunt tehnici de control al masinii si condus in siguranta 5. La cati mai multe drumuri sigure si placute!

  • mowgli, miercuri, 25.04.2012 15:00
    @persinaru

    Foarte bine faci, multe dintre lucrurile care le inveti la un curs de condus defensiv, le poti stapani si singur, sigur... dureaza ceva mai mult si sunt ceva riscuri, insa satisfactia e mai mare. Pe langa franatul cu stangul care apropo, sa nu-l incercati in trafic, exersati temeinic intai stand pe loc si apoi intr-un loc retras, fara alti participanti la trafic, mai adaug ca duce la uzura prematura a sistemului de franare odata stapanit si aplicat zi de zi. Deci, pe langa franarea cu stangul, o tehnica mult mai folositoare este "heal and toe", apasarea scurta a aceleratiei cu piciorul drept concomitent cu apasarea pedalei de frana in timp ce se schimba in trepte inferioare de viteza, reduce din socurile trenului de rulare si a suportilor motor-cutie si riscul derapajelor sau pierderea controlului masinii din cauza transferului brusc de mase intr-o frana de motor pe coborare sau intr-un viraj. O alta tehnica care pentru unii si mine inclusiv e prea multa bataie de cap si nu ajuta prea mult la cutiile de viteze moderne (cu sincroane) este tehnica dublului ambreiaj, sau dubla debraiere.Aceasta tehnica protejeaza sincroanele si ambreiajul, acestea avand o viata mai lunga.

  • mowgli, miercuri, 25.04.2012 15:04

    @Automarket: daca se poate, promovati acest subiect mai mult prin notificari pe mail si facebook, astfel putem invata reguli de bun simt, tehnici de condus mai eficient si per total, e o stire care prinde bine oricui. Un subiect care nu a fost acoperit de voi cred ar fi si regimul de exploatare a unui motor turbo si ce sa nu faci cand conduci o masina cu motor turbo ca sa nu-l uzezi prematur.Ar fi o stire foarte utila pentru majoritatea.

  • Calingura, miercuri, 25.04.2012 15:16
    Instructiva si amuzanta pagina de la Persinaru

    If you've entered a corner at speed and notice a sudden reduction in traction due to oil, black ice or a banana skin, the best course of action (in the immortal words of Douglas Adams) is to consider how lucky you are that life has been kind to you so far. If life hasn't been kind to you, consider how lucky you are that it won't be bothering you much longer.

  • Calingura, miercuri, 25.04.2012 15:20
    mowgli

    Mai nu stiu ce sa zic dar cred ca nu e bine sa dai astfel de sfaturi. Pe de o parte franarea cu stangul e socanta la inceput dar nu e problema. Ideea e ca nu va toci nimic. Imagineaza-ti ca la automata e ca si cand ai frana mereu cu stangul. Si ma tin placutele de 2 ani fara probleme. Pe de alta partea manevra calcai varf se aplica la anumite tipuri de pedale de acceleratie si este cred cea mai periculoasa maneva de picior existenta. Daca o gresesti si iti scapa piciorul gresit s-ar putea sa omori pe cineva sau sa distrugi masina. Nu mai zic ca e vorba de conduita preventiva nu sportiva. Abia ne linistisem :)

  • bogdanm, miercuri, 25.04.2012 15:29
    @mowgli

    Multumim pentru idee. Probabil veţi vedea un asemenea material în curând pe Automarket. În ceea ce priveşte promovarea articolului, noi am încercat să-l facem cât mai vizibil cu ajutorul retelelor sociale şi al newsletter-ului. Din păcate îl citesc câteva mii de şoferi din cei 6 milioane. Şi din cele câteva mii, doar câteva zeci se decid să facă o schimbare în comportamentul lor rutier.

  • mowgli, miercuri, 25.04.2012 15:31
    @calingura

    Tot ceea ce am oferit drept posibile tehnici (nici macar sfaturi) le-am incercat si le aplic zilnic cu succes.Franarea cu stangul este cea mai periculoasa si nu se aplica doar condusului sportiv, se aplica mai ales masinilor cu tractiune fata cand manifesta un comportament subvirator intr-un viraj, franarea cu stangul se face concomitent cu apasarea pedalei de acceleratie, e firesc ca sistemul de franare sa aiba de suferit, nu e vorba ca ramai fara el in 2 luni, dar e un pic stresant. Heal and toe este o tehnica care o folosesc cel mai des si se poate face atata timp cat ai exersat-o in siguranta, te simti sigur pe tine si pedalele iti permit sa le apesi cu acelasi picior.La multe modele se poate, la unele nu, de acord.Insa nu este o tehnica doar pentru condusul sportiv, ci si pentru cel preventiv.O cutie de viteze mai scurta pe o masina mai ales cu tractiune spate mai ales la o retrogradare mai agresiva in trepte, poate duce la pierderea aderentei pe puntea spate sau chiar blocarea rotilor si ajungi unde nu vrei (am patit-o).Deci este o tehnica cat se poate de preventiva.Sigur ca aceasta tehnica nu se aplica cand bagi din 5 in 4 sa intrii in parcarea blocului la 50 la ora, dar cand te ia un ac de par prin surprindere, este foarte folositoare.

  • raduku, miercuri, 25.04.2012 20:55
    Cele 10 porunci

    1. Sa nu-l claxonezi pe cel din fata ta, daca pleaca mai tarziu de la semafor ! 2. Sa semnalizezi orice schimbare a directiei de mers , chiar si in sensurile giratorii ! 3. Sa nu bei atunci cand stii ca te vei deplasa imediat cu masina ! 4. Sa nu circuli pe doua benzi atfel incat sa stanjenesti atat pe cel din fata cat si pe cel din spatele tau ! 5. Sa nu consideri ca masina ta este cea mai "tare" dintre toate ! 6. Sa respecti viteza de deplasare , chiar si atunci cand nu esti urmarit de radar ! 7. Sa nu mituiesti organele de politie atunci cand esti oprit si stii ca ai gresit ! 8. Sa-ti protejezi partenerii de trafic, ca si cum ar fi vorba de un apropiat al tau ! 9. Sa respecti regulile de circulatie ! 10. Daca te simti obosit sa nu te urci la volan ! Sunt numai 10 ! .... :)

  • Devorattor, miercuri, 25.04.2012 21:00
    masini puternice doar dupa 2 ani experienta!

    Am mai spus-o si o repet ori de cate ori consider ca e necesar: Una dintre cele mai bune solutii de prevenire a accidentelor din Romania: Dreptul de a conduce un autoturism cu motor mai puternic de 120CP sa il aiba doar un posesor de permis de conducere categ. B cu minim 2 ani de experienta! Bine, ma rog, vechime de 2 ani ca experienta cuiva la volan va ramane intotdeauna o enigma... Foarte, foarte multi dintre cei implicati sunt acei papa-lapte cu jeep-uri sau BMW 5 series primit cadou la majorat din partea lu' taticu'.

  • ccmax, miercuri, 25.04.2012 21:17
    educatie

    Felicitari pentru articol. Nu sunt mare conducator auto dar informatiile prezentate mi se par utile doar ca au un pic de tenta de promovare a unor servicii. Sper sa publicati cu regulatate articole educative referitoare la siguranta rutiera si chiar despre cum se conduce o masina: in curba, iarna, etc... De asemenea ar fi super sa abordati si alte teme cum ar fi intretinerea si utilizarea instalatirei de iluminat la auto sau cum se conduce o motocicleta.... multumesc

  • MVA, miercuri, 25.04.2012 23:23
    @Devorattor

    De unde ai scos-o pe asta cu 120 CP?!! Cine spune ca la 120 CP poate fi considerata o masina sportiva? Ce se intampla daca e masina de 2 tone? Nu-mi pot cumpara acea masina respectiva pt ca asa vrea muschiu' lu' Devorattor, in opinia caruia e un "bolid" cu prea multa putere?? E aberant ! Esti la fel de bata ca politicienii aia care au conceput algoritmul de calcul a taxei de poluare :)) E problema ta daca esti frustrat ca n-ai primit de la taticu' un BMW Seria 5 la majorat. PS: stai linistit, am permis de 10 ani

  • mihai, joi, 26.04.2012 03:06
    bun articol

    binevenit acest articol , problema e ca putini baga la cap cu un lucru nu-s deacord .... de ce credeti ca iti vine sa ridici piciorul de pe pedala daca simti ca lucra ABS ? eu nu stiu cum sa apas mai tare pe pedala pedala aia cand am trecut la masini cu ABS a trebuit sa ma dezobisnuiesc de reflexul de a nu bloca rotile

  • unckle, joi, 26.04.2012 07:48

    da-l ma draq de condus ... ... mainile la 9-15 .. 10-14 ... mda ... nu mai bine una pe volan si una pe schimbatorul de viteze? Motivul este unul foarte simplu - majoritatea covarsitoare a masinilor din romania ori sunt diesel si asta este ori sunt benzine cu cutii incredibil de scurte - si majoritatea mergem prin oras cu ele, din semafor in semafor ... si asta este, mestecam in mamaliga cu o mana pe volan - DAR MERGEM INCET, CONSTIENTI DE CE ESTE IN JUR pentru ca asta conteaza ;) Sah ... slabe sperante cu soferii de "arges" :) . Imi aduc aminte de "inceputuri", cand incepuse sa imi treaca nervozitatea de sofer incepator Am inceput sa observ comportamentul celor din jur, sa inteleg intentiile lor, sa anticipez ce vroiau sa faca. A fost o senzatie fantastica la inceput, cand imi dadeam seama ce vor face cei din jurul meu inainte ca ei sa stie :). Acum mi se pare o normalitate, si m-a scos din belele de cateva ori .... dintre care una destul de grava, cu un domn care la 12 noaptea, pe DN1, a "servit" o stănga peste linia continua dubla . . . iar noi ceilalti a trebuit sa ne croșetăm la 100km/h pe banda 1-a ... nevasta, copil in masina ... anticiparea intentiei respectivului m-a ajutat sa pun o frana (nu foarte puternica) dar suficienta cat sa-i permita o manevra de evitare celui de langa mine (un A4 daca imi aduc aminte bine) care a reusit sa intre pintre mine si ala oprit cu ABS la vre-o 90-100km/h (nenea ala venea cam la 140 ... alt inconstient ... noroc cu norocul ca se putea sfarsi tragic..). jumatate din viteza initiala pe ultimii 5 metri ... franarea, mai ales franarea pe abs este destul de bine conturata matematic si fizic dupa niste functii liniare. v=v0 = a*t, F=m*a .. si tot asa... singura functie neliniara din aceasta zona este distanta de franare, respectiv d=v0*t + (a*t^2)/2 -- viteza cand intri pe ultimii cinci metri este jumatate din viteza intiala pentru o singura valoare a vitezei initiale. Pentru toate celelalte valori ale vitezei initiale avem o alta distanta pana la oprire fata de care putem spune ca viteza este jumatate din cea initiala. Evident, fiind o functie neliniara, viteza scade mai "reprede" mai "abrupt" pe ultimii metri de franare. in rest toate bune si lectia numarul UNU : "Mergi in p!z#@ matii mai incet, cretinule !!!"

  • octav71, joi, 26.04.2012 09:15

    Bogdan, articolul e bun, a inceput in forta, dar s-a terminat cam brusc. Citindu-l ma asteptam la ceva mai mult, doar ca atunci cand ai intrat in detalii... s-a terminat. Si filmul de pe ytub este absolut grotesc. Inteleg ca trebuie sa fim atenti la volan, dar totusi! SPor

  • persinaru, joi, 26.04.2012 13:46
    @mowgli

    Tehnica "dublu ambreiaj" mi se pare un pic complicata, am incercat-o. Mai eficient mi se pare "rev matching" la retrogradare, adica cand treci din a treia in a doua, mai intai sa duci motorul la cel putin 2000 de ture si pe urma sa dai drumu' la ambreiaj

  • YMihai, joi, 26.04.2012 15:54
    de ce ??

    Redactia Automarket...de ce mi-ati sters commentul ??? Rog mesaj pe adresa de mail

  • mowgli, joi, 26.04.2012 19:00
    @persinaru

    La fel mi se pare si mie, adica nu neaparat ca e prea complicata, dar nu merita efortul pentru beneficiile care le ofera.Rev matching cum spui e mult mai util si usor de executat, chiar si in varianta "heal and toe".

  • unckle, joi, 26.04.2012 23:00

    @mowgli si persinaru - cu tot respectul cuvenit .. dar ceea ce spuneti voi acolo se aplica la raliuri si in filmele cu VinDiesel .. in viata reala daca "te ia prin surprindere un ac de par" calci ambreiajul si frana pana la 0km/h, te dai jos din masina, iti tragi doua palme ca sa iti dai seama ca era sa iti omori familia, iar apoi iti rogi sotia sa te duca acasa .. timp in care te gandesti in continuare ca era sa-ti omori familia -- astai adevaratul "defensive driving".

  • Devorattor, vineri, 27.04.2012 07:28
    @MVA, tie probabil ar trebui sa-ti desenez ca sa intelegi

    Da, normal ca daca vrei o masina de 2 tone, aia are mai multa de 120CP. Dar uite ca nu vreau sa-ti dau voie sa-ti cumperi jeep sau truck! Cu o masina de 2 sau 3 tone esti mai periculos intr-un accident decat la volanul lui Smart! Daca nici la atata lucru nu te duce bibilica...mai bine taceai... In locul tau n-as fi spus nici mamei ca am permis de 10 ani! ;)

  • Geopel, vineri, 27.04.2012 08:01
    Curs conducere "defensiva"

    Un astfel de curs aduce cu unul de autoaparare. Intentia e onorabila dar... se pare ca primeaza aspectul pecuniar. - nimic despre bunul simt, cel necesar oricand oriunde; - nu inteleg de ce e nevoie de ambele maini pe volan, in conditiile in care mai toate masinile au servodirectie; - consider ca pozitia la volan trebuie sa permita piciorului o franare maxima, iar spatarul sa fie suficient de "aproape" incat sa ofere un bun punct de sprijin. Am senzatia ca unii dintre cei care au comentat aici sunt exact cei carora trebuie sa le anticipam manevrele. Daca si atunci cand folosesti tastatura nu iti poti infrana caracterul rebel, cu siguranta la volan esti un pericol public! Nu astept raspuns pt. ca e prima si ultima oara cand intru pe aici. Dealtfel este posibil ca acest comentariu sa fie sters.

  • persinaru, vineri, 27.04.2012 10:57
    @unckle

    ai dreptate cu acele de par si alte situatii care te iau prin surprindere, dar nu, tehnicile astea nu sunt deloc din filme. Daca intelegi principiile de baza si exersezi cu rabdare, vei ajunge intr-un ac de par si vei stii cum sa dozezi acceleratia si in ce moment al curbei, vei stii cum circula mainile pe volan si curba nu te va surprinde cu mainile incrucisate, fara sa poti controla directia, si tot asa... dar am trecut si eu prin situatia spusa de tine, numai ca sotia mea nu are permis, asa ca a trebuit sa conduc mai departe cu picioarele tremurand :) si sa invat mai departe...

  • Gabi, vineri, 27.04.2012 21:52
    Lectii de condus

    Articolul este foarte bun, insa putini care il citesc reusesc sa-l si inteleaga. De ce ? Pentru ca multi, foarte multi au primit permisul prin posta, fara sa faca cursuri sau sa dea un examen pentru el. Si asta ma sperie cel mai tare. Mai mult de atat, multi din ei stiu un singur lucru cand se duc sa-si ia masina: TREBUIE sa aiba cati mai multi cai putere si sa accelereze rapid de la 0 la 100 km/h. Nu-i intereseaza ce sisteme de siguranta are pentru ca ei sunt zmei si ei fac regulile pe sosele. Multi dintre ei stiu doar de Audi si BMW, pentru ca nu au invatat tot alfabetul si s-au orientat doar la marci care incep cu A si B. E greu sa educi persoane care la 18 ani primesc cadou masini cu 200-300 CP. Cum sa-i explici unuia care vede la televizor sau pe Youtube ca un Audi se intrece cu un BMW si depaseste 300km/h pe autostrada in Romania, ca asa ceva nu se face si ca acei soferi sunt niste criminali ?

  • filphoto.ro, joi, 10.05.2012 13:42
    Audi BMW

    Audi si BMW au de cele mai multe ori sisteme de siguranta pasiva cat alte masini populare nici nu viseaza. Ca sa nu mai zic ca directia e mai mult decat un volan si roti, si directia la un Peugot e total diferita decat la BMW. Nu e de ajuns sa ai literele pe bord, mai conteaza si cum e implementat softul ala de ASR, ESP, etc.

  • Ola, joi, 27.09.2012 10:51

    Cum de in strainatate nu exsita grija asta excesiva pentru viata cetatenilor? In Austria am facut baie in 5 lacuri, pe maluri diferite, in 12 zile. Toate aveau margini de tot felul, si adancimi peste 50 de metri.Si da, logica mea chiar cred ca se aplica. Daca ai avea un semafor in desert, ai sta la el? Pe strazi/sosele mor in fiecare zi oameni, dar accesul nu e interzis. De pe poduri, tot felul de dobitoci s-ar putea arunca in cap, totusi accesul nu e interzis. Argumentul cu oprirea echipamentelor pentru cautarea inecatului e, recunosc, unul la care nu m-am gandit si e bine ca mi-ai zis. O sa iau in considerare. Chiar o sa plec, cu prima ocazie, fac planuri deja ;).Inteleg ca tie iti place in Romania, nu? Si-ti convine totul, si situatia ti se pare ca nu ar avea cum sa fie mai buna, nu?Eu si altii ca mine suntem doar nebuni pretentiosi cand ne declaram nemultumiti, right? Inteleg ca nici nu te deranjeaza sa-ti strici masina pe drumuri aiurea, esti de un calm desavarsit. Asta daca nu iei o groapa mare, iti rupi o roata si intri direct intr-un camion din sens opus. Si-atunci o sa-mi spui ca un lac prezinta riscuri ascunse. :) Soseaua nu :) asta daca mai scapi. Presupun ca nu consideri c-ar fi nevoie de niste autostrazi, poate tu ai 60 de zile de concediu pe an si-ti poti permite sa faci pe drum pana la un obiectiv oarecare de 3 ori mai mult decat e normal. Nu m-ar deranja sa existe zone restrictionate pe aceste lacuri, sa fie obligatoriu sa ai vesta de salvare pe tine, reglementari, preturi de intrare, etc. Dar nu pot accepta sa fie interzis tot si gata. Ca sa-ti mai dau una sa-ti cada greu la patriotism. Anul asta nu mai merg in Romania la mare, pentru ca e caca intr-insa, l-am vazut eu (si-am plecat acasa), pentru ca nu s-a gandit nimeni sa fie multe-multe toalete decente pe plaja sau foarte aproape. Asa ca o sa merg la unii de au asa ceva. Si eventual mai ieftin :). Si nu, nu la bulgari.Nu sunt patriot si nici nu inteleg conceptul.Acum, alexandra, multumesc pentru sfaturi si linkuri. Chiar daca nu-mi place cum pune Andrei problema vis-a-vis de mine si de parerile mele, blogul lui e informativ. Am vazut in blogrolul lui pe unul dintre fotografii "mai vechi" cu care mai ieseam la un peisaj, ce vremuri...Pe jos as merge. Pe lacul asta o fi voie cu ambarcatiuni? Ca in cazul asta as merge cu masina pana mai aproape, ca-i grea canoea.