REPORTAJ: Am văzut noul Skoda Rapid în avanpremieră mondială
Skoda ne-a invitat la centrul său de design din Cehia pentru o prezentare exclusivă a lui Rapid, sedanul compact încadrat între Fabia şi Octavia. Cu excepţia celor care l-au construit, am fost primii care au văzut noul model. Nu am avut voie să-l fotografiem, dar vi-l "povestim" în rândurile următoare cu ajutorul unor schiţe nou-nouţe.
Skoda ne-a invitat în biroul său de design din Mlada Boleslav, locul în care şi-a desenat toate modelele construite vreodată. Spre deosebire de vizitele "obişnuite" la centrele de design ale constructorilor de automobile, Skoda ne-a prezentat o parte din echipa sa de design şi noua lor creaţie – Skoda Rapid. Cu excepţia echipei Skoda, am fost primii care au văzut noul model al cehilor, dar experienţa inedită a venit cu un preţ – nu am putut să-l fotografiem pe Rapid şi nici nu vom avea imagini cu versiunea de serie a acestuia. În schimb, am avut oportunitatea de a vedea un model de producţie cu câteva săptămâni înainte de dezvelirea acestuia. Mai mult decât atât, ne-am urcat la bordul lui Skoda Rapid şi i-am "probat" interiorul, aflat încă în versiunea de preserie.
CUM SE DESENEAZĂ UN MODEL LA SKODA
Vremea desenării schiţelor pe şerveţele a apus, ne spun cu seninătate designerii Skoda. Acum, procesul de design este calculat, iar procesul este împărţit în cinci etape: Iniţiativă, Cercetare, Soluţie, Transfer şi Modelare. Sună simplu? Doar când ne explică Jozef Kaban, şeful departamentului de design de la Skoda. Nu-i deloc simplu, procesul de design al unui model nou necesitând aproape patru ani. Întregul proces implică aproximativ 70 de angajaţi, care trebuie să gândească destinaţia modelului, aspectul interior şi exterior, clienţii ţintă şi modul în care totul va fi transformat în realitate. În cadrul departamentului de design de la Skoda lucrează aproape 100 de persoane, iar designerii constituie 20 de naţionalităţi, un element de care sunt foarte mândri cehii, în frunte cu designerul lor şef.
Ce este interesant la acest proces este că designerii Skoda apelează la un amestec între lumea digitală şi metodele tradiţionale de design, folosind în continuare schiţe pe hârtie şi modele de lut, pe care le transferă în format digital şi le prelucrează mai departe, până când modelul ajunge în versiunea finală. Prelucrarea modelelor din lut se face atât manual, cât şi cu ajutorul roboţilor, iar procesul poate fi repetat ori de câte ori designerii consideră că trebuie să "vadă" o schimbare în lumina zilei, nu pe un display rece.
DESIGNERII ŞI INGINERII SUNT EGALI LA DEZVOLTAREA UNUI MODEL NOU
Jozef Kaban spune că fiecare şedinţă în care discută elemente de design cu inginerii este ca o bătălie. "Nu poţi să ieşi câştigător din toate. Uneori pleci din sala de şedinte cu capul plecat că nu ţi s-a dat ţie dreptate, alteori pleci trumfător", completează designerul şef de la Skoda. Fiecare participant la şedintele respective are o responsabilitate: siguranţă, reducerea masei, performanţă, design, confort, performanţe frânare, răcirea motorului, etc.
Pentru ca totul să iasă aşa cum trebuie, fiecare reprezentant trebuie să facă un compromis, fie că vorbim de o maşină cu un aspect mai "cuminte", sau de modul în care va fi împărţit spaţiul între pasageri şi portbagaj. "În urma acestor mici concesii, produsul finit trebuie să fie perfect" explică Jozef Kaban, designerul şef al proiectelor Volkswagen Lupo, Seat Arosa şi Bugatti Veyron, actual şef al departamentului de design al Skoda.
INTERVIU CU JOZEF KABAN, OMUL DIN SPATELE LUI SKODA RAPID, LUPO ŞI VEYRON
AUTOMARKET: Când desenaţi un model nou, mai faceţi schiţe pe hârtie sau pe şerveţele, sau totul se petrece în faţa unui monitor? Cum credeţi că este marca Skoda în raport cu Dacia şi Rapid în raport cu viitorul Logan? Se întâmplă ca unele modele din Grupul Volkswagen să arate aproape la fel, cum trataţi această problemă? Marca Skoda se mândreşte cu o trăsătură definitorie a posteriorului, forma din interiorul stopurilor. Aţi spus că aceasta seamănă cu litera C şi că va fi folosită pe toate modelele viitoare. Ce semnifică această literă pentru Skoda şi de ce este aşa de importantă? Rapid va primi alte versiuni de caroserie în viitor, sau va rămâne o berlină? Modelele Skoda au devenit din ce în ce mai frumoase în ultimii ani. Iniţial erau modeste, dar îndrăzneala lor a crescut de la un model la altul. În ritmul acesta, veţi face maşini mai atractive decât Seat în viitor. Credeţi că este posibil? |
FILOZOFIA LUI SKODA RAPID
Skoda Rapid reprezintă intepretarea cehă a noului Seat Toledo şi primul model Skoda care aplică noua filozofie de design a mărcii. Până la nivelul blocurilor optice faţă şi spate, Rapid şi Toledo împart caroseria. Destinaţia lui Skoda Rapid este cunoscută de mai multe luni, modelul urmând să umple spaţiul dintre Fabia şi viitoarea Octavia. Fratele de platformă al lui Rapid are o lungime de 4.480 milimetri şi un ampatament de 2.600 milimetri, iar una dintre caracteristicile cheie ale lui Toledo, comune cu Rapid, este spaţiul interior generos.
Ne-am urcat la bordul lui Rapid, al cărui interior era încă în versiunea pre-serie, cu materiale care nu vor ajunge pe versiunea oferită publicului, şi am descoperit un model foarte spaţios. După modelul lui Skoda Superb, noul Rapid oferă un nivel de spaţiu comparabil cu clasa superioară, fără să aibă dimensiuni exterioare exagerate. Spre comparaţie, Volkswagen Jetta are o lungime de de 4.644 milimetri şi un ampatament de 2.651 milimetri.
SPAŢIUL, ELEMENTUL DEFINITOR AL INTERIORULUI LUI RAPID
Primul lucru pe care l-am observat odată ce am urcat la bordul lui Skoda Rapid a fost spaţiul pus la dispoziţie. Ştiam deja că trebuia să facem abstracţie de materialele folosite la interior, modelul de serie promiţând elemente de calitate superioară şi cu finisaje îmbunătăţite, aşa că ne-am concentrat pe forme şi dimensiuni. Cu scaunul şoferului coborât la nivelul maxim, aveam lăţimea unei palme până la materialul textil care acoperă plafonul, în timp ce locurile din spate ofereau acelaşi lucru, fără ca genunchii să se atingă de scaunul din faţă ajustat pentru un şofer cu o înălţime de 180 centimetri.
Pasagerul care ocupă locul de la mijlocul banchetei din spate nu va avea la dispoziţie la fel de mult spaţiu precum "vecinii" săi, dar asta nu înseamnă că îşi va fixa genunchii în scaunele din faţă pe tot parcursul călătoriei. Chiar şi torpedoul este spaţios, singura excepţie la capitolul spaţiu interior fiind cotiera şoferului, care nu mai are loc de scaune pentru a se desfăşura pe lăţime, fiind doar alungită şi reglabilă. Din moment ce fratele său iberic anunţa un portbagaj de peste 500 de litri, ne aşteptam la ceva şi mai mare de la Skoda, iar cehii nu ne-au dezamăgit. Din contră, portbagajul lui Rapid este foarte mare, trecând de 550 de litri, iar deschiderea sa amplă îţi permite un acces facil la fiecare "colţişor" de portbagaj. Sistemul de ancorare a plaselor, compus dintr-un set de cârlige montate pe pereţii laterali ai portbagajului, este prezent şi pe Rapid, în spiritul practic al mărcii din Mlada Boleslav.
EXTERIORUL LUI RAPID ESTE APROPIAT DE CONCEPTUL MISSION L
În timp ce exteriorul lui Rapid a preluat numeroase elemente de la conceptul Vision L, interiorul a fost temperat semnificativ, aşa cum este cazul multor concepte transformate ulterior în modele de serie. Volanul lui Skoda Rapid a renunţat la linia cromată găsită pe alte modele Skoda, forma sa fiind preluată direct de la conceptul Vision L. În materie de design, numărul de elemente diferite de concept este ceva mai mare faţă de exterior, fiind preferate suprafeţele cu finisaj mat în locul elementelor din sticlă prezente pe concept, iar ceasurile de bord şi blocul de lumini sunt mai apropiate de ceea ce găsim în mod normal în gama Skoda.
Nivelul de echipare mediu, expus la centrul de design Skoda, prezintă şi un sistem multimedia cu un afişaj de dimensiuni generoase pentru acest segment, interfaţa acestuia fiind preluată direct de la modelele mai mari din gama Skoda. Făcând abstracţie de culorile folosite, de ceasurile de bord şi de lipsa butoanelor de la afişajul multimedia, interiorul de serie al lui Skoda Rapid arată la fel ca habitaclul din imaginea de mai sus.
SKODA RAPID ŞI MISSION L – CE S-A PIERDUT DE LA CONCEPT LA SERIE
Toţi constructorii de automobile desenează concepte, unele fiind ceva mai futuriste decât altele. Pragmatici de fel, cei de la Skoda au creat un concept apropiat de realitate din multe privinţe, elementele fanteziste ale acestuia fiind minore. Spre exemplu, plafonul transparent al conceptului nu îşi va face niciodată loc pe versiunea de serie, în timp ce jantele imense prefigurate de unele schiţe oficiale nu îl vor prinde pe Rapid decât dacă acesta trece prin atelierul unui tuner excentric. Modificările în vederea producţiei au vizat schimbarea blocurilor optice, cu toate că forma şi ideea lor a fost păstrată integral, după cum a fost cazul unor elemente de la interior. În mod inedit, montanţii B şi-au păstrat ornamentele cu finisaj "piano black", la fel ca la concept. Capacele oglinzilor au renunţat la finisajul cromat în favoarea unei vopsele în culoarea maşinii, dar forma lor nu s-a schimbat deloc faţă de concept. În ceea ce priveşte design-ul, Skoda a impresionat, conceptul arătos fiind transformat cu succes într-un model de serie cu un design reuşit.
În versiunea de serie, Rapid are mânere convenţionale pentru deschiderea portierelor, jante din aliaj şi oţel de dimensiuni "pământene", blocuri optice cu un fundal convenţional, stopuri fără LED-uri, dar care păstrează identitatea vizuală a mărcii, proiectoare convenţionale (fără lumini de zi cu LED) şi elemente obişnuite pe modelele de serie ale zilelor noastre, cum ar fi senzorii de parcare, suporţii pentru plăcuţele de înmatriculare şi altele. În cazul în care imaginaţia nu vă ajută prea mult, cei de la Skoda ne-au ajutat foarte mult în ultima perioadă cu o serie de imagini teaser, care prezintă elemente din noul lor model. Noi considerăm că Skoda Rapid este un model reuşit din punct de vedere estetic, mai ales pentru segmentul în care activează. Mai mult decât atât, Rapid pare să fie cel mai arătos model de serie creat vreodată de Skoda.
Vad doar niste desene, niste schite... desenele sunt intotdeauna exagerate fata de design-ul real