Renault pierde din piata vest-europeana
Grupul Renault a inregistrat o scadere a vanzarilor in primele patru luni ale anului. Vanzarile au scazut cu 4 procente.
Vanzarile de automobile si vehicule comerciale usoare ale grupului Renault au scazut in primele patru luni ale anului cu 4,1%, la 806.004 unitati, anunta Mediafax.
Numarul de automobile comercializate de grup in perioada mentionata a fost de 673.063, mai mic cu 4,8% in termeni anuali. Vanzarile din luna aprilie ale producatorului francez au continuat tendinta descendenta din primele luni ale anului, cu un declin de 4,8% fata de luna corespunzatoare din 2006.
Numarul de unitati vandute in aprilie a fost de 208.578, fata de 219.175 unitati comercializate in urma cu un an. Cel mai important declin al vanzarilor, in primele patru luni, a fost consemnat in Europa, respectiv 8,9%, cu un maxim de 10,2% pe piata franceza.
Cumparatorii europeni asteapta, potrivit companiei, lansarea unor noi modele, cum este Twingo, care a fost prezentat in luna martie si care va fi comercializat de la 15 iunie in Franta, Slovenia si Italia.
Pe piata din Rusia, vanzarile au crescut in aprilie cu 77%, in special ca urmare a succesului inregistrat de automobilul Logan, dar si de alte modele. In America Latina, numarul de unitati vandute in aprilie a fost mai mare cu 24,7%, iar avansul consemnat de la inceputul anului a fost de 27%.
La nivelul Euromed, regiune care reuneste Bulgaria, Romania, Republica Moldova, Comunitatea Statelor Independente, Turcia, precum si Algeria, Maroc si Tunisia, vanzarile au crescut in primele patru luni cu 5,5%, la 114.880 unitati, informeaza Mediafax.
Strategia lor a fost sa-si asocieze imaginea cu ideea de low-cost. Din pacate, au adoptat si ideea de low-quality, ceea ce le va fi fatal pe termen lung. Soarta lor este sa ramana parteneri cu Dacia si Mahindra. In tarile dezvoltate vor muri incet-incet. Si-au facut-o cu mana lor.