Renault lucrează la un viitor Megane RS hibrid
Directorul departamentului Renault Sport s-a declarat interesat de implementarea tehnologiilor hibride pe viitoarele modele. Costurile acestei tehnologii ar putea însemna introducerea doar în gama Megane RS.
RenaultSport, divizia de performanță a mărcii franceze, ar putea fi prima care introduce tehnologia hibridă pe un model al constructorului parizian. Într-un interviu acordat englezilor de la Autocar, directorul diviziei RenaultSport, Patrice Ratti, a declarat că este deschis posibilităților pe care le aduc sistemele hibride pentru viitoarele modele ale diviziei. Întrebat despre posibilitățile diviziei RS în lumea mașinilor electrice, directorul diviziei de performanță de la Renault a admis că mașinile electrice de performanță sunt încă departe de capacitățile tehnologiei actuale, fiind necesari prea mulți acumulatori pentru a asigura o autonomie rezonabilă în contextul necesităților de energie ale modelelor sport. Patrice Ratti și-a completat răspunsul afirmând că sistemele hibride reprezintă viitorul modelelor sportive, această tehnologie asigurând reducerea emisiilor CO2 necesară respectării normelor europene în domeniu.
O săptămână cu Renault Megane RS Trophy prin Bucureşti: cu bune şi cu rele
În prezent, principalele provocări pe care le întâmpină echipa RenaultSport în privința variantelor hibride ale modelelor de performanță dezvoltate pe platforme Renault sunt costurile tehnologiei folosite și menținerea unei mase reduse. Din fericire pentru viitoarele modele hibride de la Renault Sport, divizia de performanță a mărcii franceze se ocupă și de Formula E, pentru care a dezvoltat motoare electrice și numeroase componente. Așadar, sporturile cu motor, de data aceasta electric, ar putea să aducă o nouă revoluție a mașinilor destinate publicului larg: hibrizii de performanță accesibili. Chiar și cu prețul amortizat al componentelor specifice hibrizilor, costurile ar putea duce la implementarea tehnologiei doar pe Megane RS, nu și pe Clio.
Test drive Renault Megane RS TROPHY
Patrice Ratti, directorul departamentului RenaultSport, consideră că existența Formulei E și implicarea Renault în aceasta sunt esențiale în dezvoltarea viitorilor hibrizi ai mărcii de la Paris. Directorul RenaultSport estimează că autonomia modelelor electrice va crește de patru ori în termen de câțiva ani. Mai mult decât atât, Ratti evită să facă previziuni cu privire la momentul în care vor fi lansate primele modele electrice sau hibride de performanță de la Renault, explicând că domeniul electronicii a făcut salturi atât de rapide în anii care au trecut încât introducerea modelelor de serie de acest tip ar putea avea loc mai repede decât se așteaptă analiștii.
Via Autocar