Renault Clio Cup, primele imagini şi informaţii ale versiunii de competiţie a lui Clio RS
Francezii de la Renaultsport au dezvoltat deja o versiune de competiţie a noului Clio RS. Vorbim despre Clio 4 Cup, model care debutează la Frankfurt şi este gata să concureze în etapele sancţionate de FIA.
Renault a prezentat versiunea Cup a lui Clio 4 RS, pe care o va lansa la Salonul Auto de la Frankfurt. Modelul reprezintă versiunea "gata de curse" a lui Clio RS, fiind pregătit să concureze în orice competiţie sancţionată de FIA în forma în care părăseşte uzina de la Dieppe. Clio Cup foloseşte tot motorul 1.6 Turbo al lui Clio 4 RS, doar că unitatea sa livrează 220 CP şi 270 Nm şi este cuplată unei transmisii secvenţiale cu şase trepte, produsă de Sadev, care schimbă treptele în mai puţin de 100 milisecunde.
ECU-ul provine de la Cosworth, iar amortizoarele reglabile provin de la ZF Race Engineering. Sistemul de frânare al modelului de stradă a fost înlocuit cu un sistem Brembo, de înaltă performanţă, spun francezii de la RenaultSport. Interiorul a fost golit de toate accesoriile de confort şi a fost adaptat pentru motivul existenţei acestui model, respectiv competiţiile. Aşa că, la bord găsim un rollcage sudat, un set de scaune de competiţie compatibile cu sistemul Hans, centuri cu prindere în şase puncte de la Sabelt, sistem de stingere a incendiilor şi comenzi specifice modelelor de curse.
La nivel estetic, modelul se diferenţiază de versiunea standard prin pachetul aerodinamic agresiv, sistemul de evacuare dublă şi jantele Speedline Corse de 17 inch. Cei de la Renault oferă modelul în compania anvelopelor Michelin sau Dunlop de competiţie. La fel ca orice Clio de competiţie, modelul poate fi livrat clientului şi sub forma de kit, mecanicii pilotului putând să efectueze asamblarea pentru a asigura o bună cunoaştere a componentelor care compun modelul de competiţie. Debutul comercial are loc în septembrie, iar modelul costă 37.800 euro fără taxe.
Via Renault
Daaaaaaaaaa , asta-i genul meu de masina !!!