Renault a deschis lângă Piteşti cel mai mare depozit de piese din afara Franţei
Cel mai mare depozit de piese de schimb Dacia, Renault şi Nissan a fost inaugurat astăzi la Oarja, în judeţul Argeş. Acesta are o suprafaţă de 65.000 de metri pătraţi şi stochează peste 70.000 de repere.
Automobile Dacia a inaugurat astăzi un nou centru de piese de schimb în Oarja, la 15 kilometri de Piteşti. Noul centru are o suprafaţă de 65.000 de metri pătraţi, dublu faţă de unitatea veche de la Bradu. Centrul de piese de la Bradu lucra deja la capacitatea maximă şi inagurarea noului centru a fost necesară pentru a face faţă producţiei crescute a celor de la Dacia. Noul Centru de Piese de Schimb de la Oarja le va oferi celor de la Dacia o "pârghie" în furnizarea rapidă de piese de schimb clienţilor de pe pieţele pe care activează, clienţii din România urmând să primească o comandă în maxim 24 de ore în 95% din cazuri.
Amplasarea acestui centru de schimb este un element cheie în strategia constructorului din Mioveni, care necesită un depozit în apropierea Platformei Industriale Mioveni pentru a obţine costuri reduse de transport până la centrul respectiv. Evident, apropierea de o autostradă oferă posibilitatea transportării rapide a mărfurilor în întreaga ţară şi în Europa.
Jerome Olive, directorul general de la Dacia a inaugurat acest centru alături de Jacques Daniel, directorul departamentului post vânzare al Grupului Renault. "Noul centru de distribuţie a pieselor de schimb şi a accesoriilor de la Oarja vine să consolideze rolul major pe care România îl joacă în cadrul Grupului Renault. El va contribui la ameliorarea serviciilor post-vânzare ale Grupului Renault, asigurând disponibilitatea şi livrarea în cel mai scurt timp a pieselor de schimb de origine", a declarat Jacques Daniel.
Via | Dacia
Tocmai am aflat ca la 5 minute s-a "inaugurat" cea mai mare comunitate de cetateni romani proaspat intorsi de la "munci" grele din finlanda, jermanica, italia si, mai ales, franta. Se asteapta ca in urmatoarea perioada pietele de profil din romania sa cunoasca un val de produse pentru modelele logan oferite la preturi accesibile Uram "intreprinzatorilor" succesuri maxime in incercarea de a ridica tarisoara asta parasita de toate jigodiile (vezi medicii) ce nu pun umarul (sau mana?) sa ofere ceva societatii.