Record Guinness: Infiniti M35h este cel mai rapid hibrid din lume
Guinness World Record a desemnat Infiniti M35h ca fiind hibridul cu cea mai bună acceleraţie din lume. Timpul obţinut pe o distanţă de 400 de metri este identic cu cel al lui Lamborghini Countach.
Atunci când a gândit actualul M35 Hybrid, Infiniti nu a luat probabil în calcul şi faptul că dinamica maşinii poate aduce performanţe recunoscute la nivel mondial. Japonezii au fost însă răsplătiţi pentru eforturile lor chiar de Guinness World Record, sau mai pe româneşte Cartea Recordurilor.
Organismul internaţional i-a acordat sedanului japonez titlul "hibridul cu cea mai bună acceleraţie din lume". Distincţia a venit după o perioadă de teste desfăşurate în Marea Britanie pe circuitul Santa Pod Raceway, folosit pentru campionatul european de drag, organizat de FIA.
Cei 360 de cai putere ai actualului M35h au fost struniţi de Tim Poland, jurnalist britanic la revista Car. Sedanul a reuşit să parcurgă sfertul de milă, adică o distanţă de 400 de metri, în doar 13.9031 secunde. Performanţa reprezintă o medie a tuturor încercărilor hibridului. Guinness World Records a înregistrat performanţa şi a omologat noul record mondial.
Infiniti M35h se poate lăuda cu un timp identic cu cel înregistrat de Lamborghini Countach în 1982 şi chiar apropiat de alte modele Porsche, Aston Martin sau Ferrari.
După înmânarea premiului, Tim Polland a declarat: "Infiniti M35h dovedeşte că hibrizii pot fi şi rapizi, dar şi economici. În cadrul probelor de omologare am putut simţi cuplul motor oferit instant la plecarea de pe loc. Am încercat să schimb vitezele în modul manual, dar s-a dovedit că transmisia automată şi-a făcut mai bine treaba. Ceea ce impresionează însă este dualitatea acestei maşini: poate fi foarte rapidă, dar şi foarte confortabilă şi uşor de condus. Am avut senzaţia că pot face aceste teste pe tot parcursul zilei."
Noul Infiniti M35h, recunoscut şi pentru faptul că poate atinge o viteză de 120 km/h doar în mod electric, este disponibil şi în România, preţul său de pornire fiind fixat la 59.500 de euro.
vai vai vai mati trminat cu reclama voastra la toyota e mult prea agresiva