Recall Ford: peste jumătate de milion de exemplare Bronco și Escape, rechemate din cauza unor fisuri la injectoare
Ford a inițiat o campanie de rechemare pentru modelele Bronco și Escape la nivel mondial. Aproximativ 634.000 de exemplare ar putea avea injectoare fisurate care pot duce la un incendiu.
Constructorul american a fost nevoit să inițieze o campanie de rechemare pentru două SUV-uri ale sale: Bronco și Escape. Această campanie a fost lansată după ce au fost descoperite fisuri la injectoare, care pot duce la un incendiu.
Campania de rechemare a fost inițiată la nivel mondial, fiind afectate aproximativ 634.000 de exemplare ale celor două modele. Recall-ul vizează strict exemplarele construite între 2020 și 2022, iar cele mai multe dintre acestea, mai exact, 520.000 de bucăți, au fost vândute în Statele Unite.
Până acum au fost raportate 20 de incidente cauzate de această problemă, însă nimeni nu a fost rănit. Exemplarele care au deja injectoarele fisurate vor primi piese noi. Cele care nu au injectoarele afectate vor primi o actualizare software care va putea detecta fisuri la acestea. În cazul în care un injector este fisurat, sistemul va avertiza șoferul prin aprinderea unui martor la bord și va reduce puterea motorului.
De asemenea, Ford va monta și un tub suplimentar prin care scurgerile de combustibil vor fi redirecționate departe de suprafețele fierbinți ale motorului. Toate aceste reparații vor fi efectuate gratuit.
via CNN