Raport semestrial: uzina Dacia de la Mioveni a produs 170.400 de vehicule, în scădere cu 4 procente față de aceeași perioadă din 2016
În primele șase luni ale anului uzina Dacia de la Mioveni a produs 170.430 de mașini, în scădere cu 4.3% față de aceeași perioadă a anului trecut. Cea mai importantă scădere a fost înregistrată în dreptul modelului Logan.
Uzina Dacia de la Mioveni a asamblat 170.430 de vehicule în primele șase luni ale anului. Vorbim despre o scădere cu 4.3 procente față de aceeași perioadă din 2016. La aceste valori trebuie să mai adăugăm alte 24.933 de caroserii semi asamblate care au mers la uzina din Algeria.
În primele șase luni ale anului, pe poarta uzinei de la Mioveni au ieșit 106.038 de exemplare Duster. Vorbim despre un spor de 2.4% față de primul semestru din 2016, interval în care Dacia asambla 103.473 de unități Duster.
Producția lui Dacia Sandero în primele șase luni ale anului a scăzut de la 31.122 de exemplare la 25.435 de unități. Dacia Logan MCV a fost asamblat în 22.488 de exemplare în primul semestru din 2017, iar rapoartele spun că valoarea este la un nivel similar cu cea din 2016.
Cea mai importantă scădere de producție a fost înregistrată în dreptul modelului Dacia Logan. Dacă în intervalul 1 ianuarie - 30 iunie 2016, Dacia a asamblat 20.862 de exemplare Logan, în aceeași perioadă a anului curent, producătorul de la Mioveni a produs 16.469 de unități, o scădere cu 21%.
Via | Economica
Înseamnă că Dacia trebuie să vină cu ceva nou și tentant.