Range Rover Sport, primele imagini oficiale ale noii generaţii
Englezii de la Range Rover au prezentat a doua generaţie a lui Range Rover Sport. Modelul are un design inspirat din cel al lui Evoque şi vine cu două motorizări: V6 diesel de 287 CP şi V8 benzină de 500 CP.
Range Rover Sport a ajuns la cea de-a doua generaţie, modelul fiind dezvelit la Salonul Auto de la New York. Gerry McGovern, şeful de design de la Land Rover, îl descrie ca fiind "un Porsche 911 al SUV-urilor" şi vine în showroom-urile mărcii britanice în septembrie. Modelul preia caracterul noii generaţii Range Rover, alături de inovaţiile tehnice ale acestuia şi le livrează într-un ambalaj care aminteşte de Evoque şi oferă un nivel superior de agilitate şi manevrabilitate. Englezii de la Land Rover spun că noul RRS este cel mai rapid şi agil Land Rover creat vreodată.
În standard, noul Range Rover Sport incorporează un sistem Stop-Start, o transmisie automată cu opt trepte realizată de ZF şi un sistem de tracţiune integrală permanentă. Spre deosebire de generaţia precedentă, modelul este oferit fie cu o cutie de transfer cu două trepte, care oferă tradiţionalele "High" (drum) şi "Low" (reductor pentru teren accidentat), care împarte cuplul motor 50/50 între punţi, sau o cutie de transfer cu o singură treaptă, care livrează cuplul între punţi în proporţie fixă de 42/58 pentru a oferi manevrabilitate sporită pe şosea. Încă de la lansare, englezii oferă două motorizări: un TDV6 diesel de 287 CP şi un V8 Supercharged de 5.0 litri şi 500 CP. Ulterior, va fi oferită o versiune hibridă diesel-electric şi un diesel V8.
Prima generaţie a lui Range Rover Sport a fost şi cel mai profitabil model al englezilor, iar noul model nu ar trebui să facă excepţie. Şasiul monococă din aluminiu, suspensia şi transmisia sunt comune cu noul Range Rover, în timp ce ampatamentul şi dimensiunile sunt diferite atât de noul Range Rover, cât şi de vechiul Range Rover Sport. O premieră în gama Range Rover Sport este cel de-al treilea rând de scaune, care se pliază în portbagaj, menit să ofere două locuri suplimentare pentru copii. Trecând peste estetică, cea mai importantă schimbare faţă de generaţia precedentă vine la nivelul masei, modelul nou fiind cu aproape jumătate de tonă mai uşor. În cazul versiunii V6, avem o diferenţă de 420 kilograme, absolut impresionantă. În plus, noua generaţie este mai aerodinamică, având un coeficient de 0.34, valoare foarte bună pentru un SUV, dar apropiată de cea a unui hatchback din deceniul trecut.
Via LandRover
seamana destul de mult cu evoque, ceea ce nu e neaparat un lucru rau, cele mai bune vesti bune pentru mine sunt reducerea considerabila a greutatii si faptul ca privit din spate nu se mai vede roata de rezerva sub evacuare ca la caruta (gen precedenta) fapt ce reducea dramatic garda la sol si stirbea din imaginea de marca premium.