Range Rover Evoque va avea o ediţie specială Victoria Beckham

Publicat vineri, 15.07.2011 18:19 de Sebastian Toma

Victoria Beckham, noul director al departamentului de creaţie de la Range Rover, va semna o ediţie specială a lui Evoque, care va fi fabricată în serie limitată.

Cei de la Land Rover au anunţat că vor dezvolta o ediţie specială a lui Evoque, care va purta numele lui Victoria Beckham. Fosta membră a trupei Spice Girls şi soţia celebrului fotbalist David Beckham a jucat un rol important în dezvoltarea lui Evoque, având o funcţie de conducere în cadrul departamentului de creaţie. Design-ul modelului respectiv a fost finalizat, spun surse din cadrul companiei, dar lansarea în sine nu va avea loc până ce Victoria Beckham nu se va întoarce la birou.

Versiunea specială a lui Range Rover Evoque va fi pusă la vânzare abia după naşterea ficei lui Victoria şi David Beckham. Interiorul urmează să primească numeroase elemente speciale, menite să sublinieze statutul vehiculului respectiv, iar preţul său va fi mai mare decât cel al unui Evoque obişnuit, spun sursele din cadrul mărcii britanice citate de cei de la Autocar.

În România, Range Rover Evoque porneşte de la 37.188 de euro cu TVA inclus pentru versiunea cu trei uşi. Clienţii interesaţi de versiunea cu cinci uşi a lui Evoque plătesc mai puţin, preţul acesteia pornind de la 35.824 de euro cu TVA inclus. Cei de la Land Rover spun că un client tipic de Evoque are între 30 şi 40 de ani, iar 50% dintre clienţi vor fi de sex feminin. Pentru piaţa din Marea Britanie, Land Rover estimează că vânzările vor fi egale pentru versiunile de trei şi de cinci uşi, cele două urmând să fie la fel de populare în primul an de producţie, dacă nu chiar şi mai departe.

Via | Carscoop

  • GT-R, vineri, 15.07.2011 19:03
    Combinatia ideala :)

    Un Evoque in garaj si o Victoria Beckham in casa :) Eh, tot o ... are si ea :)

  • C-G-C, vineri, 15.07.2011 19:47
    Masina!

    Pe mine m-ar interesa doar masina, Veronici din astea se gasesc, mai ales ca mai sus numita nu e nici cine stie ce "bucata".

  • FlorinSCF, sâmbătă, 16.07.2011 17:37
    Nice

    Am vazut-o la Top Gear Duminica trecuta .. e super cute masina .. sportiva si destul de ok off-road desi n-a fost facuta 100 la suta pentru asa ceva .. Cheers !

  • Victor, sâmbătă, 16.07.2011 20:21
    @Florin SCF

    Daca a fost prezentata la Top Gear binenteles ca au facut-o sa para ok :). Masina este slaba,un SUV ridicol,daca vrei sa iti cumperi un Range Rover atunci iti cumperi un Voque,nu saracia asta.. Treaba cu Victoria este pt succes la pitipoance :D

  • Stefan, duminică, 17.07.2011 10:45
    Evoque

    Suna bine si Evoque Guta Edition :))))))

  • Valy, duminică, 17.07.2011 18:24
    @victor

    vogue nu este un model de range rover, ci un nivel de echipare prezent mai mai multe modele ale lor.

  • GT-R, duminică, 17.07.2011 21:55
    @Automarket

    off topic... Am pus si eu o intrebare la "Raspunsuri" si ms ca mi-ati sters-o... Chiar aveam nevoie de niste opinii... Ms...