Rabla 2019: aproximativ 80% din fonduri au fost epuizate, dar autoritățile promit că vor suplimenta numărul de tichete
80% din fondurile alocate programului Rabla 2019 au fost deja epuizate, însă autoritățile susțin că vor suplimenta numărul de tichete în cursul acestui an, fără să anunțe o dată exactă.
Ediția din acest an a programului Rabla a început în 12 aprilie, iar în cele aproximativ 3 săptămâni care au trecut de atunci au fost accesate circa 80% din fondurile disponibile.
Bugetul alocat în prezent este de 320 de milioane de lei, sumă suficientă pentru aproximativ 35.000 de tichete, în cazul în care toți clienții ar obține valoarea maximă a primei de casare, care include toate bonusurile.
În acest context, autoritățile au anunțat din nou că urmează să suplimenteze fondurile, însă pentru moment nu este clar când vor fi alocate noile tichete.
"Mai avem aproximativ 20% din fondurile alocate în prima sesiune [...], pe care cu siguranţă le vom consuma în zilele următoare. Cu siguranţă va exista şi a doua sesiune, pentru că ne dorim să atingem cel puţin numărul de autoturisme noi pe care l-am atins anul trecut, respectiv 50.000", a declarat Dorin Corcheş, vicepreşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu.
Anterior, autoritățile susțineau că doresc ca suplimentarea de fonduri să conducă în final la dublarea numărului de tichete acordate în acest an, la circa 70.000 de tichete.
În acest an, prima de casare a rămas neschimbată la 6.500 de lei, însă clienții pot obține diverse bonusuri suplimentare: 1.000 de lei dacă emisiile mașinii noi sunt de cel mult 96 grame de dioxid de carbon pe kilometru și 1.700 de lei dacă noua mașină are sistem hibrid. Prin urmare, prima de casare poate ajunge la cel mult 9.200 lei.
Tot la sfârșitul acestei săptămâni, Primăria Capitalei a publicat o listă cu 4.193 de beneficiari ai așa-numitului program Rabla pentru București. Aceștia vor primi un eco-voucher cu o valoare totală de 9.000 de lei pe care îl pot folosi pentru a cumpăra mașini noi Euro 6 pe benzină, hibride sau electrice, dar și obiecte electrocasnice și electronice noi. Prin urmare, programul nu poate fi utilizat pentru achiziția de mașini diesel.
Eco-voucherul va fi trimis prin curier la adresa beneficiarului în cursul lunii iunie, iar până în 16 mai comercianții eligibili interesați să accepte plata mașinilor cu eco-vouchere se pot înscrie în program.