Qoros GQ3: primul model chinezesc cu pretenţii europene de top va fi lansat în luna martie la Geneva
Chinezii de la Chery îşi lansează brandul global Qoros printr-un sedan compact care promite o mulţime de avantaje, printre care cinci stele EuroNCAP şi tehnologie de top. Va fi acesta primul model chinezesc de succes în Europa?
Qoros, brandul global construit de compania chinezească Chery, îşi va face debutul în Europa în martie 2013, în cadrul Salonului Auto de la Geneva. Primul său model, sedanul compact GQ3, va fi în centrul standului la evenimentul care are loc anual în Elveţia şi îşi propune să atace direct modele precum renault Fluence, Focus sedan, Astra sedan sau Chevrolet Cruze pentru a tăia o cotă de piaţă cât mai mare dintr-unul dintre cele mai disputate segmente în Europa răsăriteană.
EXTERIOR DESENAT DE UN DESIGNER EUROPEAN CUNOSCUT
Noul Qoros GQ3 promite, conform comunicatului oficial al companiei, "un exterior elegant, un interior spaţios şi pichetat de tehnologie şi un rezultat de top la testele de siguranţă europene şi chinezeşti". De altfel, Qoros accentuează de mai multe ori în prezentarea oficială faptul că noul sedan compact a fost proiectat pentru cinci stele EuroNCAP, acesta fiind călcâiul lui Ahile în ceea ce priveşte modelele produse în China şi aduse în Europa până acum.
Noul Qoros GQ3 vine cu o linie de design care va reprezenta coloana vertebrală a tuturor modelelor viitoare ale mărcii. Iar pentru a face faţă cererilor înalte ale clienţilor europeni, Qoros l-a angajat pe unul dintre cei mai respectaţi designeri auto europeni, Kurt Volker Hildebrand, cel care a desenat prima generaţie Mini după "reinventarea" din anii 2000 şi a mai trecut pe la Mitsubishi, Audi, Volkswagen, Opel şi Seat. Hildebrand a imaginat un model care pare ceva mai coerent decât ceea ce am primit din China până acum, sedanul GQ3 prezentându-se în faţa europenilor cu o alură de coupe, cu un ampatament lung subliniat de ornamente cromate şi de linii laterale sculptate şi cu o zonă frontală complexă care prezintă o grilă dominată de bagheta superioară din aluminiu şi de blocurile optice cu formă neregulată. Qoros GQ3 vine cu lumini de zi de tip baghetă LED inclusă în designul blocurilor optice frontale, mai exact în zona superioară a acestora.
INTERIOR: TEHNOLOGIE DE TOP ÎN SEGMENTUL COMPACT
la interior, Qoros GQ3 beneficiază de avantajul lăţimii mari a modelului, una dintre cele mai generoase din segment: 1839 de milimetri. Spaţiul astfel obţinut este acoperit cu tehnologie şi sisteme demne de o maşină europeană a anului 2013. Astfel, Qoros GQ3 vine cu un ecran touchscreen cu diagonala de 8 inch şi cu un sistem infotainment şi conectivitate de înalt nivel. Dezvoltat in-house, software-ul de care vor beneficia viitorii clienţi ai modelului chinezesc reuşeşte să adune în acelaşi loc navigaţia, sistemul audio şi conectivitatea de tip Cloud, accesul la acestea fiind facilitat de un touchscreen cu swipe, funcţie care până acum a fost disponibilă exclusiv pe telefoanele mobile.
"Sistemul le dă posibilitatea clienţilor să-şi programeze vizitele la service, oferă alerte automate la serviciile de urgenţă în caz de accident. Navigaţia vine cu cele mai bune informaţii legate de trafic din segment şi le oferă celor din maşină accesul la căutarea avansată a punctelor de interes. Conectivitatea integrează reţelele sociale, iar cel de la volan poate să împartă experienţele de la volan, punctele de interes, rutele favorite sau fotografiile cu ajutorul interfeţei intuitive Social media", se arată în comunicatul Qoros.
PRODUS ÎN CHINA
Qoros nu oferă deocamdată nicio informaţie legată de motorizările noului GQ3. Ştim însă că acesta va fi construit în China, la o uzină care va fi deschisă în cursul anului viitor în Changshu. La construcţia modelului Qoros vor fi utilizate subansamble şi know-how oferit de furnizori de top din domeniul auto, precum Magna Steyr, TRW, Continental, Bosch, Microsoft sau Icconmobile. După lansarea de la Geneva a sedanului GQ3, Qoros va plusa la fiecare şase luni cu un nou model. După premiera mondială de la Geneva, noul Qoros GQ3 va fi lansat în China în prima parte a anului viitor, primele maşini care vor ajunge în Europa urmând să poată fi comandate în toamna lui 2013.
Automarket.ro la Salonul de la Geneva 2013
Automarket va fi prezent în perioada 4-6 martie la Salonul de la Geneva şi vă va prezenta live pe site şi pe pagina de Facebook ultimele noutăţi, informaţii şi imagini de la standurile constructorilor auto prezenţi la evenimentul din Elveţia.
Draga Automarket, s-a blocat butonul de sters comentarii pe functia de...sters? Aici erau niste comentarii in regula, comentariul meu de la stirea cu SUV-urile Fiat a disparut, presupun ca exista o explicatie, daca nu va rog s-o inventati.