PUBLICUL A ALES: Skoda Octavia şi Audi A8 facelift sunt marii câştigători în AUTOVOT 2014
31 de dueluri fascinante, doi câştigători ai celor două mari categorii în AUTOVOT 2014: Skoda Octavia şi noul Audi A8 s-au impus în marile finale şi şi-au câştigat un loc în galeria marilor invingători ai competiţiei care de 8 ani îi acordă publicului puterea de a-şi alege maşinile favorite.
Ediţia 2014 a competiţiei anuale AUTOVOT, în care publicul îşi votează maşinile favorite din cele lansate în România în cursul anului anterior, şi-a desemnat câştigătorii. Aceştia au fost anunţaţi în cadrul Galei Autovot, care a avut loc în 11 martie şi la care au participat atât reprezentanţii mărcilor intrate în competiţie, cât şi jurnalişti de la cele mai importante publicaţii auto din România.
Cele două finale, care au avut loc în 3 martie, au pus faţă în faţă Skoda Octavia şi Opel Insignia la categoria Maşini Accesibile, respectiv Range Rover Sport şi Audi A8 la categoria Maşini Premium. După 24 de ore de vot în care peste 2600 de utilizatori Automarket şi-au exprimat opiniile, marii câştigători au fost Skoda Octavia şi Audi A8 facelift, modele care s-au impus în preferinţele votanţilor.
Vă reamintim că ediţia 2014 a competiţiei a avut loc după un mecanism inedit, cele 32 de modele intrate în competiţie la categoria Maşini Accesibile şi cele 16 de la categoria Maşini Premium fiind aşezate prin tragere la sorţi pe un tablou eliminatoriu asemănător cu cel existent în competiţiile de tenis. Maşinile câştigătoare au fost astfel nevoite să treacă în tururi succesive de adversari din ce în ce mai puternici pentru a ajunge în posesia râvnitului trofeu. Traseul fiecărui câştigător şi tabloul complet al meciurilor cu scorurile fiecăruia pot fi consultate AICI.
MAŞINI ACCESIBILE: 1. Skoda Octavia, 2. Opel Insignia, 3. Dacia Duster
SKODA OCTAVIA în AUTOVOT 2014
Turul 1: 1075-204 vs Mitsubishi Space Star
Turul 2: 1096-860 vs Mazda3
Sferturi: 1211-908 vs Toyota Land Cruiser facelift
Semifinală: 1271-924 vs Dacia Duster
Finală: 1425-1181 vs Opel Insignia
La categoria Maşini Accesibile, Skoda Octavia a reuşit să câştige la o diferenţă de aproape 250 de voturi, scor final 1425-1181. Duelul a fost însă plin de suspans în prima parte a zilei, Skoda Octavia reuşind să se distanţeze abia spre finalul celor 24 de ore ale procesului de votare. Modelul ceh reuşeşte astfel să învingă în inedita competiţie de popularitate după ce anterior eliminase, pe rând, alţi contracandidaţi puternici, precum Dacia Duster sau Mazda3. Opel Insignia, model care anul trecut a primit un facelift interesant, se clasează pe locul al doilea după ce acum 5 ani, la ediţia din 2009, câştigase competiţia.
Pe locul al treilea în clasamentul final vine un alt fost câştigător (2011) al competiţiei, Dacia Duster, modelul românesc reuşind să se impună în finala mică în faţa lui Peugeot RCZ la diferenţă destul de confortabilă: 1143-762. Traseul fiecărui câştigător şi tabloul complet al meciurilor cu scorurile fiecăruia pot fi consultate AICI.
MAŞINI PREMIUM: 1. Audi A8 facelift, 2. Range Rover Sport, 3. Mercedes S-Klasse
AUDI A8 facelift în Autovot 2014
Turul 1: 1368-462 vs. Volvo S60 facelift
Sferturi: 1525-986 vs. Mercedes-Benz CLA
Semifinale: 1358-1021 vs Maserati Ghibli
Finală: 1021-961 vs Range Rover Sport
Unul dintre cele mai echilibrate dueluri din întreaga competiţie a avut loc în finala categoriei Maşini Premium, acolo unde Audi A8 facelift şi Range Rover Sport au fost despărţite de doar câteva zeci de voturi la terminarea celor 24 de ore de vot. La final s-a impus limuzina germană, care a reuşit ceea ce nu reuşise Mercedes-Benz S-Klasse în semifinală: să îl învingă pe Range Rover Sport. Scorul final a fost 1021-961, doar 60 de voturi stând între cei doi finalişti la finalul zilei. Pe locul al treilea al categoriei s-a clasat Mercedes-Benz S-Klasse, care a trecut de Maserati Ghibli cu scorul de 983-767. Traseul fiecărui câştigător şi tabloul complet al meciurilor cu scorurile fiecăruia pot fi consultate AICI.
13.500 DE VOTANŢI, RECORD ABSOLUT ÎN ISTORIA AUTOVOT
Cele 31 de zile pline de dueluri interesante şi uneori inedite au fost un adevărat magnet pentru iubitorii maşinilor din România. 13.500 de votanţi unici au ţinut să se înregistreze în concurs, numărul fiind un record absolut în istoria de 8 ani a competiţiei organizate de Automarket.
Pe lângă premiile acordate câştigătorilor celor două categorii, organizatorii au mai acordat câteva distincţii pentru unele modele care au reuşit performanţe notabile pe parcursul derulării competiţiei:
Seat Leon şi Peugeot RCZ au primit premiile acordate pentru cel mai strâns duel al competiţiei excluzând finalele: Peugeot RCZ a câştigat în primul tur în duelul cu Seat Leon cu scorul de 535-472.
Mazda3 a primit distincţia acordată pentru cel mai clar câştigător al unui duel (1213-196 vs. Fiat 500L în primul tur, diferenţă de peste 1000 de puncte între cele două modele).
Pe lângă marele premiu al categoriei Maşini Premium, Audi A8 a primit şi premiul special pentru cele mai multe voturi într-un duel: 1525 în lupta cu Mercedes-Benz CLA.
Un alt premiu râvnit, cel al destinat Surprizei Competiţiei, i-a fost acordat lui Suzuki S-Cross, crossover-ul japonez reuşind să se califice în sferturile de finală ale categoriei Maşini Accesibile după ce a eliminat pe rând Ssangyong Rexton şi Ford Fiesta.
AUTOVOT: Istoric câşigători | ||
2007 | ALFA ROMEO BRERA | |
2008 | AUDI A4 | |
2009 | OPEL INSIGNIA | |
2010 | OPEL ASTRA | |
2011 | DACIA DUSTER | |
2012 | FORD FOCUS | |
Maşini Premium | Maşini Accesibile | |
2013 | BMW SERIA 3 | MAZDA6 |
2014 | AUDI A8 | SKODA OCTAVIA |
audi si skoda, visul romanului. superb!