PSA Peugeot-Citroen urmează modelul Renault și va deschide o fabrică in Maroc
Francezii de la PSA Peugeot-Citroen vor investi 557 de milioane de euro într-o fabrică din Maroc. Peugeot va construi mașini și motorizări pentru piețele din Africa și Orientul Mijlociu.
Peugeot-Citroen a confirmat oficial decizia de a construi o fabrică de automobile în Maroc. Concernul francez PSA merge pe urmele conaționalilor de la Renault, devenind cel de-al doilea concern auto din Hexagon care produce mașini în Maroc. Primele modele Peugeot/Citroen fabricate în Maroc vor părăsi porțile uzinei în 2019. Uzina Peugeot va fi localizată în Ameuri Seflia, în regiunea Kenitra a Marocului.
Peugeot a anunțat că va produce modele de segment B și C în noua sa uzină, pe care le va comercializa în Africa și Orientul Mijlociu. În primă fază, capacitatea de producție a noii fabrici PSA va fi de 90.000 de mașini și motoare, dar va atinge 200.000 de unități pe an atunci când vor ajunge la cadența maximă. Francezii deja și-au făcut planuri pentru 2025, când se așteaptă să sărbătorească vânzarea a un milion de mașini fabricate în Maroc.
Marca Peugeot este numărul doi la vânzări în Algeria, iar concernul PSA este pe locul doi la vânzări în Maroc, respectiv pe locul întâi în Tunisia. Francezii de la PSA Peugeot-Citroen vor importa doar 40% din componentele noilor modele fabricate în Maroc, după care vor reduce la 20% dependența de celelalte uzine ale grupului.
Via Yahoo/AFP
Din cate stiu eu nu e prima investitie PSA in nordul Africii.