PSA Peugeot-Citroen şi General Motors poartă discuţii pentru o potenţială alianţă
Potrivit francezilor de la La Tribune, PSA Peugeot-Citroen şi General Motors poartă discuţii serioase privind o alianţă.
PSA Peugeot-Citroen şi General Motors ar putea forma o alianţă, anunţă Reuters citând LaTribune. Aparent, cel de-al doilea constructor din Europa poartă discuţii cu primul constructor la nivel mondial în 2011 pentru o alianţă specială de mai bine de şase luni. Cei de la PSA Peugeot-Citroen au deja parteneriate cu Ford, Toyota şi BMW, dar parteneriatul cu General Motors va fi mai mare şi mai important decât cele semnate până acum. Practic, PSA are un parteneriat prin care dezvoltă şi construieşte motoare pe benzină supraalimentate alături de BMW, construieşte crossovere cu Mitsubishi şi modele de oraş alături de Toyota.
Contactaţi de Reuters, purtătorii de cuvânt General Motors şi PSA Peugeot-Citroen au refuzat să comenteze zvonurile privind discuţia. În cazul în care cele două parţi ar dori să realizeze o alianţă, familia Peugeot ar trebui să aprobe respectivul parteneriat, deoarece aceştia deţin 30.9 procente din acţiunile PSA Peugeot-Citroen şi 48.3 procente din drepturile de vot. Potrivit Reuters, dacă această alianţă va fi semnată, cele două părţi vor anunţa acest lucru la Salonul Auto de la Geneva din martie.
PSA şi divizia Opel a celor de la General Motors au întâmpinat probleme pe piaţa din Europa în 2011 şi pregătesc restructurări pentru a reduce pierderile cauzate de vânzările slabe de pe această piaţă, de supracapacitatea industrială şi de preţurile mici aduse de competiţia acerbă din segmentele în care concurează. Cei de la PSA Peugeot-Citroen căutau un partener care să îi înlocuiască pe italienii de la Fiat, alături de care aveau un parteneriat pentru producţia de vehicule comerciale. Italienii de la Fiat au anunţat că se vor retrage din acel joint-venture în 2017. În 2010, cei de la PSA au purtat discuţii cu Mitsubishi Motors pentru strângerea legăturilor, în timp ce nemţii de la BMW au stabilit deja că vor strânge legăturile cu concernul franţuzesc.
Via | Reuters
SPER sa ramana doar un zvon senzationalist...Iar daca, din pacate, nu, atunci...ce dreaqu i-a apucat pe astia de la PSA, li s-a urat cu binele?! Chiar atat de orbi si surzi sa fie francezii incat sa nu scruteze orizontul global si sa nu constate un adevar cumplit accesibil pana si copiilor de ţâţă, si anume ca, pe orice ar pune mana Great Mafia, se alege praful...Cum de nu pot sta niciodata potoliti in banca lor yankeii astia cu oxiuri dinamici si isi mijesc mereu ochii dupa prada, adica pe cine sa mai aduca in sapa de lemn...Ia sa-mi dovedeasca eventualii amatori ai acestei presupuse aliante ce fost partener al Gusterilor Mamaligari s-a declarat incantat de colaborarea cu dansii...Isuzu, Suzuki, Subaru, Fiat? Asadar, nu sunt un admirator sau un conducator al masinilor Peugeot sau Citroen, dar cine se frige cu ciorba proprie, sufla si-n iaurtul altora :D In definitiv, indiferent daca ne place sau nu, n-avem incotro decat sa recunoastem franc ca domnul Marchionne este inzestrat totusi cu un har profetic...adica se manifesta rapid tendinta generalizata de a se fixa in tabloul automobilistic mondial doar 5-6 grupuri mari, care sa dicteze capitala lege a cererii si a ofertei, in acest sens incepand sa se stranga, precum stafilococii in ciorchini, "bisericute", in mod mai timid sau mai febril, mai lent sau mai ardent, dupa caz: Renault-Nissan-Daimler, BMW-Toyota-Subaru, Fiat-Chrysler, Tata-JLR, Geely-Volvo, GM-PSA (sau cu VAG mai tarziu), etc. etc. etc., ceea ce inseamna ca, mai devreme sau mai tarziu, nici Ford si Honda nu vor scapa...Acum suntem in stadiul de formare a roiurilor. Pe urma, inevitabil, rand pe rand, vom ajunge la super-roiuri...Cica "optimizarea costurilor de productie" si "potentarea imaginatiei creative" ar fi motivele de baza ale acestor misculatiuni bezmetice. Aceleasi pe care le invoca si fauritorii Noii Ordini Mondiale...Pai daca-i bal (globalizare), atunci bal sa fie!