PSA: "Colaborarea noastră cu Mitsubishi nu este afectată de parteneriatul lor cu Renault"
Francezii de la PSA Peugeot-Citroen au declarat că nu îşi vor schimba condiţiile parteneriatului cu japonezii de la Mitsubishi în urma colaborării dintre aceştia şi rivalii de la Renault.
Parteneriatul dintre PSA Peugeot-Citroen şi Mitsubishi nu va fi afectat de colaborarea japonezilor cu rivalii de la Renault, titrează Automotive News. În ciuda faptului că alianţa celor de la PSA cu americanii de la General Motors a avut de suferit în urma partenerilor chinezi ai celor două companii, colaborarea dintre PSA şi Mitsubishi nu va fi afectată de noile intenţii ale japonezilor, care au decis să lanseze o berlină de clasă medie cu platformă Renault pe piaţa din Statele Unite ale Americii, pe lângă o altă compactă cu platformă realizată tot de constructorul francez. Cu toate acestea, purtătorii de cuvânt ai concernului PSA au refuzat să comenteze noua colaborare a celor de la Mitsubishi.
Parteneriatul dintre Mitsubishi şi PSA Peugeot-Citroen vizează producţia de SUV-uri şi de vehicule electrice. Cele două companii au şi o uzină comună de asamblare a vehiculelor, localizată în Kaluga, Rusia, care produce automobile destinate respectivei pieţe. În baza parteneriatului, Mitsubishi produce SUV-urile Peugeot 4008 şi Citroen C4 Aircross, precum şi modelele Peugeot iOn şi Citroen C-Zero. Colaborarea dintre PSA şi Mitsubishi include şi producţia modelelor Citroen C-Crosser şi Peugeot 5008, bazate pe Mitsubishi Outlander.
Analiştii de la IHS Automotive spun că parteneriatul dintre Renault-Nissan şi Mitsubishi pune în pericol legătura dintre PSA şi Mitsubishi doar pe partea de vehicule electrice, unde compania franţuzească nu obţine oricum volume mari. Până atunci, francezii de la PSA au nevoie de un partener pentru dezvoltarea unui hatchback de segment B şi a unui model de segment D, explică analiştii din industrie după ce General Motors a renunţat la această parte a colaborării sale cu PSA Peugeot-Citroen.
Via AutomotiveNews (înreg.)
Sigur ca da!? Doi muribunzi